Geto-Dacii

     Geto - dacii sunt una si aceeasi populatie, considerata de lumea antica ramura nordica a marelui neam al tracilor, care locuia pe actualul teritoriu al României. Denumirea de geti, folosita cu predilectie de scriitorii greci, desemneaza în ansamblu populatia geto-dacilor, dar are în vedere mai ales triburile si uniunile de triburi de pe malurile Istrului, de la Carpati si pâna la Balcani. Cealalta denumire, de daci, preferata de autorii latini, se refera la populatia din regiunile intracarpatice si de vest ale Daciei. Vorbind despre marea expeditie a lui Darius împotriva scitilor, Herodot (Istorii, IV, 90-94) spune ca regele persilor, înainte de a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geti. Acestia se cred nemuritori si sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci.
     Pentru aceeasi perioada se mai întâlnesc unele stiri succinte si generale la Hecateu, Sofocle si Tucidide (Istoirii, II, 96, 1 ). Izvoarele îi pomenesc mai frecvent pe geto-daci începând cu a doua jumatate a sec.IV î.e.n.. Istoricul roman Trogus Pompeius (la Iustin, Istoria lui Filip, IX, 2) vorbeste de un rex histrianorum, probabil un conducator al getilor de la Dunarea de Jos. În anul 335 î.e.n., Alexandru cel Mare, dupa cum ne povesteste istoricul grec Arrian (Expeditia lui Alexandru, I,5), ajungând la Dunare, întâmpina rezistenta getilor din stânga fluviului. O puternica forta getica avea sa distruga armata macedoneana si pe comandantul ei Zopyrion în anul 326 î.e.n., undeva în zona gurilor Dunarii, la întoarcerea acesteia din expeditia contra scitilor (Trogus Pompeius, la Iustin: Istoria lui Filip, XII, 2,16 si Curtius Rufus, Istoria lui Alexandru cel Mare, X, 1, 44). Pe la 300 î.e.n. îi întâlnim pe getii din câmpia munteana uniti într-o mare si puternica uniune de triburi. Scriitorul antic Diodor din Sicilia (Biblioteca istorica, XXI, 11,12), relateaza ca getii condusi de regele Dromichete reusesc sa înfrânga cele doua expeditii ale lui Lysimach, întreprinse la nord de Dunare si sa faca prizonieri, mai intâi pe Agatocles, fiul acestuia, apoi pe însusi Lysimach, regele Traciei, care este dus în cetatea Helis, resedinta capeteniei gete, situata undeva în câmpia Dunarii. Plin de întelepciune si marinimie, Dromichete cruta viata lui Lysimach, dupa ce mai înainte l-a încarcat de daruri pe fiul acestuia, si-l elibereaza din captivitate. El primeste în schimb prietenia regelui trac, teritoriile ocupate si chiar pe fiica acestuia de sotie.
     Pentru a doua jumatate a sec.III si începutul sec.II î.e.n., doua documente epigrafice descoperite la Histria, atesta prezenta la Dunarea de Jos, mai precis prin partile de sud ale Moldovei si nord-estului Munteniei, a doi regi (basilei) de origine getica, pe nume Zalmodegikos si Rhemaxos. Aproximativ în aceeasi vreme, dupa cum spune Trogus Pompeius (la Iustin , Istoria lui Filip, XXXII, 3, 16), regele geto-dac Oroles, ce stapânea prin partile Moldovei, poate si în estul Transilvaniei, pedepseste pe supusii sai, pentru motivul ca nu au luptat cu succes împotriva bastarnilor (neam germanic). De la acelasi scriitor antic mai aflam ca puterea dacilor creste pe vremea regului Rubobostes.
     Secolele I î.e.n. înseamna, pe plan economic, politic si cultural, apogeul puterii geto-dacilor. Aceasta perioada este dominata de cei doi mari regi ai Daciei, Burebista si Decebal. Primul care domneste aproximativ între anii 80-44 î.e.n. este denumit într-o inscriptie greceasca din Dionysopolis (Balcic) cel dintâi si cel mai puternic dintre toti regii care au domnit vreodata peste Tracia. Din informatiile scriitorilor antici (Geografia, VII, 3, 11) -Strabon contemporan cu marele rege dac - si Iordanes (Getica) rezulta ca Burebista a realizat unificarea triburilor geto-dace ajutat de marele preot Deceneu. În jurul anului 60 î.e.n., el distruge puterea celtilor taurisci si a boiilor, pâna în Slovacia, apoi cucereste orasele grecesti de pe coasta de vest si de nord a Marii Negre, de la Apollonia si pâna la Olbia. Într-un timp relativ scurt, cuprins aproximativ între anii 60-48 î.e.n., Burebista reusesete sa întemeieze un mare regat, care se întindea spre vest si nord-vest pâna la Dunarea de Mijloc si Morava spre nord pâna la Carpatii Padurosi si spre est pâna la Nistru si Marea Neagra iar spre sud, peste Dobrogra pâna la Balcani. Stapân pe o Dacie mare si puternica, Burebista intervine în politica Romei, luând partea lui Pompei în disputa acestuia cu Cezar.
     Toate acestea sunt confirmate de relatarile lui Strabon: "Ajungând în fruntea neamului sau, getul Burebista l-a înaltat atât de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci încât în câtiva ani a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba, înca a ajuns sa fie temut si de romani." Dupa disparitia de pe arena politica a marelui rege geto-dac, pe la mijlocul celui de-al saselea deceniu al sec.I î.e.n. (45-44), izvoarele literare mentioneaza o serie de regi geto-daci, printre care se remarca Scorilo, Dicomes, Cotiso, Comosicus, Duras, si, în Dobrogra, Roles, Dapyx si Zyraxes. O alta figura proeminenta a geto-dacilor, marele Diurpaneus supranumit DECEBAL, care va reface unitatea Daciei, este prezentat de Dio Cassius (Istoria romana, LXVII,6,1) ca un rege priceput în ale razboiului, iscusit la fapta, mester în a întinde curse si viteaz în lupta. Decebal, ultimul rege al Daciei libere, se remarca în mod deosebit prin razboaiele purtate împotriva romanilor, primele confruntari având loc în timpul împaratului Domitian. Razboaiele daco-romane din anii 101-102 si 105-106, soldate cu înfrângerea si supunerea geto-dacilor, au însemnat si sfârsitul lui Decebal, o parte din tara fiind transformata în provincie romana. În toiul luptelor cu romanii, ca si de-a lungul întregii sale existente, Decebal s-a dovedit un mare conducator, priceput si abil în arta razboiului si în politica, ramânând un exemplu maret de daruire totala pentru binele si libertatea neamului sau.
     O imagine mai completa a ceea ce a însemnat istoria si civilizatia geto-dacilor în cadrul lumii antice rezulta din cercetarile arheologice. Gratie acestor investigatii se cunosc acum numeroase asezari si cetati geto-dacice. Situate pe terasele râurilor, pe boturi de dealuri si coline subcarpatice, cele mai multe asezari apar ca centre întarite, prevazute cu santuri si valuri de aparare si cu pante abrupte. Uneori valurile sunt întarite cu ziduri de piatra (Cotnari-Moldova), alteori cu bârne si valatuci de chirpici ars (Popesti-Ilfov, Orbeasca de Sus - Teleorman, Margaritesti si Morungeav-Olt). Printre acestea au fost identificate si unele din davele lui Ptolomeu; Piroboridava-Poiana, Tamasidava-Racatau si Zargidava-Brad (Moldova), Argedava-Popesti (Muntenia), Buridava-Ocnita (Oltenia) si Ziridava-Pecica (Banat). De la Burebista la Decebal geto-dacii au ridicat, în zonele de dealuri subcarpatice si pe coline de munte, cetati cu ziduri durate în piatra. Asemenea cetati au fost identificate si cercetate în muntii din zona Orastiei, la Gradistea Muncelului, unde se afla Sarmizegetusa, capitala Daciei, Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, la care se adauga Piatra Craivii (jud.Alba), Banita la vest de bazinul Jiului, Tilisca (Sibiu), Polovragi (Oltenia) si Bâtca Doamnei (Piatra Neamt). În multe din aceste cetati s-au ridicat, pe lânga locuinte si ateliere, sanctuarea marete asemanatoare templelor antice greco-romane.
     Cultura geto-dacilor, corespunzatoare celei de-a doua vârste a fierului (epoca Latene), cunoaste o evolutie în timp ce poate fi urmarita începând cu a doua jumatate a sec.V î.e.n.. Având ca fond principal traditiile si mostenirile locale anterioare, ea s-a constituit cu contributia si a unor elemente de influenta reciproca celtica. În sec.III-I î.e.n. si sec.I e.n., cultura geto-dacilor se generalizeaza, devenind unitara pentru întreaga Dacie.

     Dintre componentele culturii geto-dacice, ceramica este elementul cel mai raspândit si cel mai caracteristic. Geto-dacii au utilizat ceramica lucrata atât cu mâna, cât si cu roata. Getii din zona Dunarii se dovedesc a fi mesteri priceputi în prelucrarea argintului si în realizarea unor adevarate opere de arta. Tezaurele de obiecte de argint, uneori aurite, descoperite la Agighiol (Dobrogra), Peretu, Gavanu (Muntenia),Craiova (Oltenia), alcatuite din coifuri, vase, piese de harnasament etc., se remarca prin executia tehnica si prin ornamentatia lor deosebita. În sec.I. î.e.n., geto-dacii dovedesc o deosebita indeminare în confectionarea unor obiecte de podoaba si vase-cupe lucrate într-un stil propriu, cum sunt cupele ornamentate, lantisoare, fibule, bratari si alte podoabe din tezaurele de la Sâncraieni, Cerbal, Surcea, Seica Mica (Transilvania), Herastrau, Merii Goala, Coada Malului, Poiana Gorii si Tifesti din Dacia extracarpatica. În mod cu totul deosebit , geto-dacii se evidentiaza prin monetariile lor proprii. Ei emit o gama variata de monede de argint si aur folosind tehnica greceasca si preluând unele prototipuri macedonene. Toate acestea sunt emisiuni ale unor triburi si uniuni de triburi din sec.III-î.e.n..
     În vremea lui Burebista se trece la o monetarie unica de tipul denarilor romani republicani. Numeroasele unelte de fier descoperite în asezarile si cetatile geto-dacilor sunt o dovada a nivelului la care se situa mestesugul prelucrarii fierului, tâmplaria, agricultura, cioplitul pietrei, constructia de locuinte s.a. Tezaurele de monede, obiecte de podoaba si diferite alte produse de factura, greco-romana, venite pe calea schimburilor indica raporturile permanente ale geto-dacilor cu lumea exterioara. O serie de elemente de cultura geto-dacica continua sa supravietuiasca mult timp dupa cucerirea Daciei de catre romani, atât în cadrul provinciei, cât si în afara acesteia. http://www.enciclopedia-dacica.ro/
P.S. Datorita  faptului  ca blogul  este  limitat  din  punct  de vedere  al  stocarii  de  date,  fotografiile  si  hartile  sunt  micsorate.
Daca  doreste  cineva  harta  la  rezolutie  mare  ,  sa  lase  un  comentariu  si  adresa  de  e-mail.