Carpodacii

Carpodacii
Neam mentionat în lucrarea istoricului grec Zosimos (sec.V e.n.). Istoria noua, în lucrarea în care ni se relateaza ca "Teodosius a respins pe sciri si pe carpodaci si, învingându-i în lupta, i-a silit sa treaca Istrul si sa se întoarca pe meleagurile lor." Denumirea de carpodaci, pe care n-o mai întâlnim în celelalte izvoare scrise, a fost interpretata de istorici în mod diferit: carpodacii ar fi ori "daci amestecati cu carpi", ori "carpi de origine dacica", ori,"daci în tara carpilor". Fiecare formulare ofera concluzia ca n-ar fi vorba despre o singura populatie, ci despre doua neamuri de aceeasi origine (daca). V.Pârvan a identificat numele carpodacilor cu acela al carpilor, importanta uniune de triburi dace de la este de Carpati. Cercetarile si descoperirile arheologice recente au dovedit justetea acestui punct de vedere, demostrând o data în plus identitatea carpodacilor cu aceea a carpilor. Denumirea de carpodaci folosita de Zosimos se refera la populatia carpica ramasa pe loc, în Dacia, dupa ce o parte a acestei populatii a fost transferata în Imperiul roman, la sfârsitul sec.III si începutul sec.IV e.n.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Carpii

Carpii
Populatie de origine dacica. În secolele II-III e.n. au locuit teritoriul de la est de Carpati pâna la Nistru. Dupa unii cercetatori, denumirea de carpi vine de la Carpates (munte), nume ce deriva fie din radacina sker="a taia", fie din alfabetul Karpë, Karme (karp-m)= "stânca; dupa altii, el ar deriva din radacina indo-europeana Kar = "a lauda". Indiferent daca numele carpilor vine de la Carpates (munte), ori de la forma indo-europeana Kar, un lucru este sigur si anume ca populatia carpica a locuit în preajma muntilor Carpati. V.Pârvan si alti istorici considera însa ca muntii Carpati au luat numele de la carpi. Majoritatea cercetatorilor, români si straini, au presupus originea dacica a carpilor pornind de la interpretarea unor izvoare literare. Astfel, denumirea de carpodaci, folosita de istoricul antic Zosimos (IV, 34,6), a fost tradusa prin "carpii de origine dacica". Originea dacica a carpilor poate fi, însa, dovedita cu prisosinta pe cale arheologica. Analiza atenta a izvoarelor scrise (antice) si a datelor arheologice sprijina autohtonia carpilor în spatiul est-carpatic românesc si infirma ipotezele conform carora carpii au venit din nord sau din est pe actualul teritoriu al Moldovei. Acei problematici calipizi, amintiti de Herodot (IV,17), Strabon (XII, 3,21) si Pomponius Mela (II,1,7) ca si carpizii întâlniti la Ephoros (frag.158,78) si Pseudo Scymnos (842-844), nu sunt carpi, asa cum considera majoritatea cercetatorilor (W.Tomaschek, E.H.Minns, V.Pârvan, etc.) ei pot fi, cel mult, triburi înrudite cu carpii. În felul acesta nu mai putem sustine ca cele mai vechi izvoare literare îi fixeaza pe carpi în sud-vestul Ucrainei. Urmele carpilor au fost identificate pe teritoriul Moldovei în cca. 200 puncte, majoritatea concentrându-se în zona subcarpatica si centrala a provinciei, acolo unde au fost îngropate (tot de carpi) si cele mai multe tezaure monetare (romane).


 Vestigii ale civilizatiei carpilor s-au descoperit si în zona dintre Prut si Nistru. Organizati într-o puternica uniune tribala, carpii, au dominat, din punct de vedere economic, politic si militar, atât unele triburi de origine dacica (dacii liberi din Muntenia), cât si populatiile "barbare" patrunse în zona extracarpatica a României, din rândul carora amintim pe sarmati. Dupa înfrângerea costobocilor de catre romani si asdingi (anii 170-172) carpii au fost nu numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci si cei mai periculosi dusmani ai Imperiului roman la Dunarea de Jos (Iordanes, Getica, XVI,91;CIL,III, 12455, etc.) Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianta cu sarmatii, gotii si alte semintii. Izvoare literare si epigrafice (texte, inscriptii pe unele stele funerare, diplome militare, etc.) consemneaza numeroase conflicte în secolele III-IV e.n.
(anii:214-238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311, 313-318).
Ca urmare a victoriilor obtinute asupra carpilor, unora dintre împarati li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus si Constantin cel Mare). În urma acestor conflicte, o buna parte dintre carpi au fost transferati în Imperiul roman, iar altii au continuat sa traiasca pe teritoriul lor de bastina, alaturi de goti. Teza conform careia întreaga populatie carpica a fost transferata în imperiu: Carporum natio translata omnis in nostrum solum sau Carporum gensuniversa in Romania se tradidit (Aurelis Victor, Caesares, 39, 43; Consularia Constantinopolitan, ad. A. 295-MGH, IX, 230), nu mai poate fi sustinuta. Între carpi si romani au existat si relatii pasnice, fapt dovedit de o serie de materiale arheologice si tezaure monetare romane (peste 75) descoperite în teritoriul carp. Unele dintre tezaure provin, probabil, din vânzarea unor produse, iar altele din subsidii platite de romani, carpilor. Cultura carpica, datata între anii 107-319, este dacica în esenta ei si poate fi considerata ca o forma evoluata a La Tene-ului getodacic, careia i s-au adaugat influentele romane si sarmatice. Este una din cele mai frumoase culturi materiale cunoscute de-a lungul istoriei, fapt ce atesta deopotriva talentul si harnicia oamenilor care au creat-o, cât si treapta de civilizatie pe care au atins-o.
Carpii sunt mentionati pentru ultima data în anul 381 de catre istoricul grec Zosimos (IV, 34,6), asa cum arata stirile sub numele de carpodaci. La acea data, alaturi de huni si sciri, ei au facut o noua incursiune în imperiu si au fost respinsi de împaratul Theodosiu I, fiind obligati sa se întoarca în locurile de unde venisera. Istoricul antic a folosit denumirea de carpodaci pentru a arata ca cei alungati la nord de Dunare au fost carpii din Dacia si nu cei care se aflau în imperiu, transplantati aici la sfârsitul sec. III si începutul sec. IV. Sensibili si originali, într-o masura mai mare au asimilat treptat numeroase grupuri de populatii migratoare si au contribuit din plin la etnogeneza poporului român. Patrunzând pe teritoriul fostelor provincii romane Dacia si Scythia Minor, ei au revitalizat elementul dac si l-au facut sa reziste si sa iasa victorios din confruntarea cu neamurile germanice si cu alti migratori.

 Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p.132-137

  Gheorghe Bichir, Noi contributii la cunoasterea culturii materiale a carpilor, in Studii si Cercetari de Istorie Veche, 16, 1965, 4, p. 675-696;           Idem, Les Carpes a la lumiere des dernieres découvertes archéologiques de Moldavie, în Atti del VI Congresso Internazionale delle scienze   preistoriche e protoistoriche, III, Roma, 1966, p.74-78;

           Idem, Descoperiri carpice în regiunea Galati, in Danubius, 1, 1967, p.115-127;
           Idem, La civilisation des Carpes (IIe-IIIe siecles de n.e.) a la lumiere des fouilles archéologiques de Poiana Dulcesti, de Butnăresti et de Pădureni, in Dacia, NS, 11, 1967, p.117-224;
           Idem, In legătură cu riturile funerare la carpi, in Studii si Cercetari de Istorie Veche, 20, 1969, 2, p. 219-236;
           Idem, Carpii în istoriografia română si străină, in Studii si Cercetari de Istorie Veche, 22, 1971, 2, p.179-189;
           Idem, Cultura carpică, Bucuresti, 1973;
           Idem, Dacii liberi din zona extracarpatică a României în secolele II-IV e.n., in Muzeul National, 1, 1974, p. 23-34;
           Idem, Les Daces libres de l'époque romaine a la lumiere des données archéologiques, in Thraco-Dacica, I, 1976, p. 287-308;
           Idem, Archaeology and History of the Carpi from the Second to the Fourth Century A.D., I, BAR, Suppl. Ser., 16 (1), 1976.
          Idem, Carpii, in Magazin istoric, anul X, nr. 2 (107), februarie, 1976, p. 33-34.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/