Tracii

Tracii

Dacia Mare si Romania Mare

Dacia Mare

Romania  Mare

Uriasii - Stramosii Dacilor

ADEVĂRURI CUTREMURĂTOARE DESPRE URIAŞI! URIAŞII, STRĂMOŞII NEAMULUI DAC! URIAŞII ŞI MOŞTENIREA SACRĂ ANCESTRALĂ A DACIEI, LASATĂ DE URIAŞI PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE ASTĂZI! URIAŞII ŞI DESCOPERIREA DIN BUCEGI!

___"Giganţii au fost primii locuitori ai pământului şi n-au venit de nicăieri în Dacia! Ei sunt aici de la începuturi. Românii de când sunt ei, au stat tot pe aceste locuri, ei sunt aici de la începutul lumii iar samânţa noastră este de la urieşi!" Istoricul Nicolae Densuşianu

___LEGENDELE URIAŞILOR DIN ROMÂNIA

___În anii 1940-1950, la Argedava, judeţul Giurgiu, unde s-a stabilit că a fost prima cetate de scaun a lui Burebista, înainte de a unifica toate triburile dacilor, arheologii au descoperit nu mai puţin de 80 de schelete uriaşe, de umanoizi de 4-5 metri înălţime. În partea de sud a Munteniei, în Giurgiu şi Teleorman, există mai multe legende despre uriaşi. Cea mai populară este legenda lui Novac, care s-ar fi luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor!
___Legende despre uriaşi întâlnim şi în Munţii Buzăului, la Scăieni. Aici, în cel mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete umanoide care măsurau peste 2,4 metri! Ceea ce a frapat în mod deosebit era dimensiunea craniilor, care erau cât „dovlecii de prăsilă”!
___Schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, la Cetăţeni (2005), sub mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se spune că avea el însuşi o statură impunătoare şi că îşi ţinea consfătuirile cu căpitanii pe "scaunele" domneşti săpate în stâncă la Scăieni. Şi în Pantelimon – Lebada, în octombrie 1989, au fost scoase din pământ 20 de schelete de uriaşi, dar în niciunul dintre cazuri cercetările nu au fost continuate, pentru a ascunde publicului aceste adevăruri...
___În vechime, cu mult înainte ca localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de uriaşi sau "tartari". Legenda spune că aceştia ar fi construit două subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zonă în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre! De asemenea, pe muntele Tainiţa există un loc unde în stâncă sunt săpate "scaune" domneşti a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile!
___Legenda tartarilor este susţinută şi de marele istoric Herodot, care amintea despre ei ca despre un trib nobil şi glorios. Numiţi şi "teutari" sau "titani", aceştia erau, relata Homer, "favoriţii zeilor", deoarece "întreceau pe toţi oamenii în înălţime, forţă şi frumuseţe".
___Patria Giganţilor era, potrivit anticilor eleni, tot pe teritoriul Daciei, lângă Oceanos potamos, unde se născuseră şi fraţii lor, Titanii. “Cei  mai vechi  şi cei mai glorioşi dintre pelasgi, au fost Titanii”. Ei sunt numiţi de autorii vechi “genus antiquum Terrae” şi “Terrae filii”. Patria Titanilor a fost, după toate tradiţiile istorice, în părţile de nord ale Thraciei. Giganţii formau prin excelenţă un popor de munte, trăind în pădurile Carpaţilor, având mai multe cetăţi fortificate. Descendenţi ai Titanilor erau consideraţi şi Hyperboreenii, care locuiau în nordul Dunării de Jos! Link pt detalii1. Link pt detalii2. Link pt detalii3.

___URIAŞII LA ROŞIA MONTANĂ. SHAMBALLA, HIPERBOREANUL ŞI LESPEDEA DE AUR.

___In cursul lunii februarie 2012, o echipa de geologi, romano-canadiana, urmarind ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile sapate de agatarsi in urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana au facut din intamplare o descoperire care ar putea rasturna toata istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capatul rectangular al unei lespezi aurii care nu parea a fi o roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reiesit ca era vorba intr-adevar de o piatra compozita, obtinuta din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate, dupa o tehnologie imposibil de reprodus in conditiile stiintei actuale.
___În anul 1976, la Roşia Montană, într-o galerie veche de pe vremea agatarsilor, arheologii au scos la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime. "Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea."

___Timp de trei luni, sapaturile in jurul lespezii s-au derulat in secret, rezultatul fiind decopertarea integrala a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani in urma scheletul uriasului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu sapatul rocii si cu decopertarea o facusera arheologii de atunci. Masuratorile au scos la iveala faptul ca lespedea, perfect slefuita, avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc!!!! Zona a fost imediat inchisa cu gard de sarma ghimpata si pusa sub paza militarizata iar sapaturile preliminare pentru forarea unui put cu diametrul de 12 metri care sa ajunga pana la lespede au demarat la inceputul lunii mai 2012.
___La sfirsitul lunii iunie, pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasa la suprafata, segmentata in 80 de calupuri egale, incarcata in containere si transportata de urgenta noaptea, sub escorta militara catre o destinatie necunoscuta. Totusi exista unele informatii din surse demne de incredere, din care rezulta ca fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galati si ca au deja topite si transformate in lingouri de aur si wolfram, dar locul secret unde se afla ele depozitate acum inca nu se cunoaste.

___La ridicarea lespezii s-a putut observa un put cu diametrul de 4 metri in interiorul caruia cobora o scara elicoidala ale carei trepte erau sapate in peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul. Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee. Cativa lucratori, geologi si arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii, si-au revenit dupa o vreme din uimire, insa paleolingvistul s-a precipitat ca un apucat pe scari in jos, si nimeni nu a mai avut curajul sa coboare si sa verifice ceea ce se afla in put, iar a doua zi a fost deja prea tarziu. Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai ridicat la suprafata.
___Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu scanduri intrarea in putul care ducea spre interiorul muntelui si-apoi au turnat ciment si au sigilat-o. A doua zi au fost inchise gura putului exterior precum si intrarea in galeria sapata in vremuri imemoriale de catre agatarsi. Tot a doua zi, eu, dimpreuna cu toti martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii putului din adancul minei, precum si cei care au participat la stergerea urmelor, am fost pusi sa semnam documente care garantau pastrarea Secretului de Stat si-apoi am plecat cu totii speriati inapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”


___DESCOPERIREA DIN BUCEGI REPREZINTĂ O PARTE DIN MOŞTENIREA SACRĂ ANCESTRALĂ LĂSATĂ DE URIAŞI OMENIRII ŞI ÎN PRIMUL RÂND POPORULUI ROMÂN!

___“… Este ca şi cum au dorit să ne lase toată această zestre de valoare incomensurabilă. Singurul aspect pe care-1 putem bănui este acela că, probabil, erau foarte înalţi. Altfel nu putem explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor de aici. Pe fiecare latură a sălii, până la jumătate, erau dispuse câte cinci mese uriaşe, cam la şapte metri distanţă de scutul protector.”
___“Aceasta însemnă fie că uriaşii care au construit întregul dipozitiv din interiorul munţilor Bucegi stăpâneau foarte bine accesul la clişeele temporale, fie - ceea ce pare mai probabil, datorită imensei perioade de timp care a fost acoperită de proiecţia holografică - că ei actualizau într-un mod misterios bagajul informaţiei holografice.”

___Pentagonul spionează cu sateliţi

___Pentagonul are mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul muntelui nu comunica cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului...
___Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-hemisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi!!!

___Descoperirea din Bucegi - Sala Proiecţiilor şi Biblioteca Universului

___“Adevărata surpriză a constituit-o, însă, elementul distinctiv care i-a determinat pe cei din echipa de cercetare să dea numele de Sala Proiecţiilor acelei uriaşe aule din mijlocul muntelui. Atunci când treceam prin dreptul unei mese se activa simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holografică care prezenta aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale colorate erau perfecte şi foarte mari, având o înălţime de aproape doi metri şi jumătate.
___Erau proiecţii din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezenta caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente - care nu toate aveau aparenţă umană - şi un domeniu al religiei. Informaţiile, doar din câte am putut să-mi dau eu seama într-un timp foarte scurt, erau atât de vaste, încât ar fi necesitat studiul continuu al unor numeroase echipe de oameni de ştiinţă timp de mai mulţi ani, fără teama că s-ar putea epuiza. Totul îmi crea mai curând impresia unei formidabile biblioteci a universului, care fusese sintetizată în mod genial de o civilizaţie enigmatică, extrem de avansată atât din punct de vedere spiritual, cât şi tehnologic.“
___AŞADAR, CITIŢI DESCOPERIEREA DIN BUCEGI, DACĂ VREŢI SĂ ÎNŢELEGEŢI CU ADEVĂRAT CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ROMÂNIA, INCLUSIV LA NIVEL POLITIC!

___GOGEA MITU, ROMÂNUL CU GENĂ DE URIAŞ

___În România a trăit un personaj cu genă de gigant. Toată lumea a auzit cel puţin o dată de Gogea Mitu, cel mai înalt român cunoscut vreodată. Avea 2,42 metri, iar datorită înălţimii sale a devenit celebru în toată lumea. Născut Dumitru Goagă, pe 14 iulie 1914, la Mârşani, se spune ca a murit în condiţii suspecte, la numai 22 de ani. Ani de zile, însă, a circulat legenda potrivit căreia Gogea Mitu ar fi fugit în munţi, sătul să tot fie privit ca o ciudăţenie a naturii şi întors pe toate feţele de cercetătorii vremii care încercau să descopere misterul înălţimii sale impresionante.
___Gogea Mitu consuma la o masă obişnuită 25 de ouă, o pâine uriaşă, un pui fript, doi litri de lapte şi jumătate de litru de vin. Pentru confecţionarea unui costum, erau necesari aproape opt metri de stofă, iar încălţămintea şi-o făcea numai la comandă. Interesant e şi faptul că cuvântul “gogeamite”, cu care sunt catalogate persoanele foarte înalte, îşi are originile în numele lui...

___URIAŞII SUNT ÎNCĂ AICI

___Obiect cel putin bizar descoperit de un barbat din comuna Beba Veche, judetul Timis, care a a curatat un bazin pe camp, in jurul unei sonde termale. Omul a gasit, la o adancime de un metru, un papuc gigant, pe care l-a si masurat. Are nu mai putin de 48 de centimetri lungime, adica e echivalentul marimii 63.
___Localnicii au privit mirati descoperirea, dar niciunul nu a putut sa vina cu o explicatie, asa ca papucul a ajuns la postul de politie, unde a fost cantarit. Are aproape 2,5 kilograme, in tim ce unul obisnuit are doar 300 de grame, deci de opt ori mai putin!
___Ce e si mai ciudat, papucul este uzat, deci se pare ca a avut si un posesor pe masura. "Papucul e uzat exact ca un obiect normal de incaltaminte. Ba chiar e rupt si cusut cu sarma", mai spune omul. ___URIAŞII DIN ŢARA HAŢEGULUI

___Mirific ţinut străvechi românesc, străjuit de Retezatul maiestuos si de-o inegalabilă frumuseţe a cărui vârf a fost “ciuntit” în lupta a doi uriaşi, conform legendei locale – aceasta este Tara Hategului.

___URIAŞII ÎN MUNŢII BUCEGI

___ Să fie stramoşii Atlanţilor? În 2009, echipa emisiunii „Acces Direct” a realizat o anchetă pe tema uriaşilor din Bucegi. După mai multe dezvăluiri privind o reţea de tunele subterane imense care s-ar regăsi în zonă, la redacţie s-ar fi primit un telefon de ameninţare, a cărui înregistrare a fost făcută publică în cadrul emisiunii. Un bărbat misterios le-a „recomandat” jurnaliştilor să sisteze dezvăluirile, deoarece au intrat „într-un joc periculos”. „Nu mai vorbiţi despre Bucegi. Sunt informaţii care trebuie să rămână la nivelul unor structuri şi nu trebuie făcute publice. Să nu vă doriţi să ne cunoaşteţi, să daţi interviuri la noi. Atât am avut de spus”, a fost mesajul transmis jurnaliştilor.

sursa:  http://fortaspirituluidacic.blogspot.ro/

SARMIZEGETUSA REGIA

    
     Sarmizegetusa Regia, o uriaşă metropolă da­cică? Suna absolut incredibil acum un an, dar azi, ipoteza prinde contur! Rezultate de ultimă oră ale "arheologiei aeriene" arată că, de fapt, aria de extindere şi de locuire a fostei capitale a dacilor depăşeşte cu mult zona sacră şi zona castrului roman, singurele vestigii săpate acolo de istoricii noştri în ultima jumătate de secol. Dacă teoriile se confirmă, am putea descoperi în Grădiştea de Munte o adevărată metropolă antică, cu nimic mai prejos decât cele mai frumoase oraşe din Grecia şi Roma începutului de mileniu!

 Ştiri de "ultimă oră" despre vechii daci 
     Cercetări recente, efectuate cu cele mai noi tehnologii de fotografiere şi sca­nare aeriană a solului, la comanda televi­ziunii publice britanice BBC, pentru reali­zarea unui amplu documentar despre Im­periul Roman, scot la lumină informaţii inedite, care pun într-o cu totul altă lumină ceea ce ştiam despre daci şi despre capi­tala lor, Sarmizegetusa. Interpretările fă­cute de specialiştii consultaţi de "Formula AS", pe baza fotografiilor puse la dispo­ziţia Muzeului de Istorie a Tran­silvaniei de către realizatorii documen­tarului, indi­că faptul că Sarmizegetusa nu era o simplă cetăţuie, cum se credea, ci o metropolă în toată puterea cuvântului, dispusă pe terase tăiate pe vârful muntelui, după toate normele urbanismului vremii, de către cei mai pricepuţi meşteri ai epocii antice, plătiţi regeşte de Decebal şi de înaintaşii săi. În plus, eviden­ţierea unor împrejmuiri romane necunoscute, aparţi­nând, cel mai probabil, de ultima perioadă de locuire a Sarmi­zegetusei, indică existenţa unui castru cu mult mai mare decât se cunoştea până acum, construit de cuce­ritori după primul război daco-roman şi aban­donat înaintea celui de-al doilea război...

Vânătorii de comori 
     Când au început pre-documentarea filmărilor la pelicula "Imperiul pierdut al Romei", prezentatorul englez Dan Snow, de la BBC, şi experta în arheologie Sarah Parcak, de la Alabama State University din Alabama, habar nu aveau că urmau să schimbe radical teoriile specialiştilor din România referitoare la Sarmi­zegetusa Regia, vechea capitală a Regatului dac. Cei doi şi-au bazat proiectul de televiziune pe rezultatele spectaculoase obţinute anterior de Sarah în Egipt. Cu ajutorul imaginilor captate de sateliţi şi procesate de programe speciale de calculator (o teh­nologie impor­tată, aparţinând acţiunilor de spionaj mili­tar), Sarah descoperise acolo peste 1.200 de situri arheologice necunoscute, de la temple de mult pier­dute până la noi piramide! Ca nişte veritabili "vânători de comori", cum le spun arheologii cu experienţă celor care urmă­resc strict descoperirea de obiective spectacu­loase, şi nu rele­varea sistematică a trecu­tului, cei doi

prezen­tatori ai documentarului pro­dus de BBC sperau să gă­sească aşa ceva şi în ca­drul filmărilor la "Imperiul pierdut". Prima ţintă a fost, previzibil, Ro­ma, unde şi-au îndreptat atenţia asupra vechiului port care deser­vea capitala imperiului. Acolo, Sarah şi Dan au activat lentilele sateliţilor în căutarea faimosului far din Por­tus, una dintre marile minuni ale lumii romane, care nu fusese încă descoperită. Cum, însă, din cauza nu­me­roaselor construcţii moderne care acoperă locul ve­chiu­lui port din apropierea Romei, cercetarea trena, cei doi au decis să-şi încerce norocul în vechea Dacie, regatul cucerit de Împăratul Traian la 106 e.n. În Mun­ţii Orăştiei, Dan şi Sarah s-au lovit însă de o problemă pe care nu o avuseseră nici în Egipt, nici la Roma, vegetaţia extrem de densă care acoperă vestigiile din jurul Sarmizegetusei dacice fă­cea, practic, imposibilă folosirea imaginilor satelitare. În locul unor ruine, sateliţii nu vedeau decât marea de verde crud ce aco­peră munţii sacri ai dacilor.

Rezultate impresionante... 
     Pentru a putea pătrunde, totuşi, misterele Sarmize­getusei dacice, producătorii documentarului BBC au apelat la cercetătoarea româncă Ioana Oltean, de la Exeter University, din Marea Britanie. "Cei de la BBC m-au contactat ca specialist în arheologia Daciei. Ştiau de car­tea mea «Dacia: Landscape, Colo­ni­za­tion, Roma­nisa­tion», publicată în 2007. În­tâmplarea a făcut să fiu specia­listă şi în arheologie aeriană şi, de pe această poziţie, am putut să le ofer o con­sultanţă mai com­plexă. BBC îşi dorea ca documentarul să obţină informaţii ar­heo­logice inedite, ca­re să fie de folos cer­cetărilor de la sol. Eu, care efectuasem zboruri de recunoaş­tere arheologică aeri­a­nă în Ro­mânia, ştiam că la Sar­mizegetusa Regia urmele ar­heo­logice sunt acoperite de păduri, deci nedetectabile din satelit. De aceea, le-am suge­rat celor de la BBC să folosească singura tehnologie capabilă să «vadă» prin coroana copa­cilor, şi anume LIDAR, o tehnologie care foloseşte raze laser pro­iectate de pe un avion special", ne relatează Ioana Oltean.
      Practic, sistemul LIDAR (Light Detection and Ran­ging) penetrează vegetaţia, indiferent cât e de den­să. Tehnologia fusese folosită cu succes de arheologii care au descoperit oraşul maiaş Caracol. Acolo au fost de ajuns patru zile pentru ca tehnologia să le ofere ar­heologilor o hartă mult mai detaliată decât ceea ce obţinuseră după un sfert de secol de cercetări la sol! Acum, în cazul Daciei, bugetul pus la dispoziţie de BBC a permis închirierea unui avion cu tehnologie LIDAR, care a survolat Grădiştea de Munte. Primele rezultate ale analizei pe calculator a re­zul­tatelor transmise de sistemul de sca­nare l-au impresionat pe şeful şantierului arheologic de la Sarmi­ze­getusa, Gelu Florea, care recunoaşte, în documentarul BBC, că pe imagini apar ziduri şi zone de ocupare a Sarmize­getusei Regia despre care cercetătorii români habar nu aveau că există! Ineditul descoperirii de la Grădiştea de Munte e confirmat şi de Ioana Oltean. "Imaginile care mi-au fost tri­mise dădeau suficientă siguranţă pen­tru identificarea a cel puţin o circum­va­laţie de mari dimensiuni, până atunci necunoscută în zona fortificaţiei de pe Dealul Grădiştei, şi care acum se ştie că a fost construită de către armata romană de ocupaţie. Desigur, mai există şi alte date noi despre situl din Dealul Grădiştei. Chiar în momentul de faţă, procesez datele LIDAR originale, care mi-au fost de curând oferite de către BBC...", ne-a explicat cerce­tătoarea româncă de la Exeter Uni­versity. Noi surprize ar putea apărea dintr-un moment în altul în legătură cu Sarmizegetusa dacică!

 Un final nefericit

Simularea celor două castre romane, de la Sarmizegetusa Regia, în viziunea documentarului BBC

 

     Prezentarea rezultatelor de la Grădiştea de Munte în cadrul documentarului "Imperiul pierdut al Romei", difuzat în ţara noastră în primăvara acestui an, este, din păcate, dezamăgitoare. Superficiali în descrierea dacilor, pe care îi categorisesc drept "barbari", fără nici o altă nuanţă sau explicaţie, şi preocupaţi doar de emfaza forţei civilizatoare a Imperiului Roman, Dan Snow şi Sarah Parcak se mulţumesc să constate pre­zenţa unui castru roman de dimensiuni mult mai mari decât cel cunoscut înainte de rezultatele LIDAR, cas­tru pe care, prezentat într-o simulare în plan drept, com­plet contrastant cu culmile şi diferenţele de nivel de la faţa locului, îl populează cu barăci romane, expli­când prin aceasta că Traian a lăsat în Sarmize­getusa tru­pe numeroase pentru a putea impune pacea în zonă... Dar chiar dacă filmul lui Dan Snow a înşelat aşteptările publicului românesc, rezultatele relevate de scanarea LIDAR - o direcţie importantă asumată de proiectul BBC - sunt acum la îndemâna specialiştilor din România şi pot fi folosite pentru a înţelege, cu adevărat, realităţile Sarmizegetusei dacice pre şi post-romane.

Urbanismul dacic depăşeşte orice închipuire

Dr. Alexandru Diaconescu

 

     Informaţiile puse la dispoziţie de ima­ginile obţinute de BBC, plus o serie de alte argumente incontestabile, la care a avut ac­ces de-a lungul anilor, în timpul cerce­tărilor sale, l-au ajutat pe dr. Alexan­dru Diaco­nes­cu, arheolog de epocă ro­mană şi confe­ren­ţiar în cadrul Facultăţii de Istorie a Univer­sităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, să structureze o cura­joasă teorie legată de ca­pitala regatului dac. "Viziunea noastră până acum era că Grădiştea de Munte va fi fost o cetăţuie ca toate celelalte, o cetăţuie în care lo­cuiau câteva zeci de oameni, aşeza­rea civilă întinzându-se pe platourile secun­dare şi la poalele dealului. Or, Grădiş­tea e altceva! Sarmizegetusa dacică a fost, de fapt, un oraş, ceea ce nu ne vine prea uşor să credem, după ce am tot citit că între ziduri nu erau decât câteva sanctuare şi cam atât. S-a găsit acolo, în două-trei clădiri-atelier, o cantitate mare de fier, care depăşeşte cantitativ tot fierul din Europa aşa-zis barbară. Ai, la Sarmi­zegetusa, cea mai mare producţie indus­trială din Europa, după Grecia şi Roma! Recent, Simion Ştefan, în cartea sa de­dicată războaie­lor lui Domiţian şi Traian cu dacii, re­dactată în franceză, arăta că la Sarmi­zegetusa Regia a existat o locuire foar­te mare, pe care o plasează aproxi­mativ pe toată culmea dealului Grădiştei. În plus, el intuieşte că incinta cetăţii daci­ce trebuie să fi fost mult mai extinsă, însă, fără date suplimentare, planurile propuse de Simion Ştefan sunt inexacte... Dar acum, iată, intervin aceste fotografii plătite de englezii de la BBC: iar imaginile LIDAR arată că, în afara unui castru roman cunoscut, se mai văd urmele încă unui castru, precum şi numeroase alte con­strucţii. Se dis­ting detaliile unui urbanism dacic care depăşeşte orice închipuire", spune, entuziast, dr. Ale­xandru Dia­conescu, în timp ce îmi arată fotografiile surprinse de avionul echipat cu tehnologia LIDAR.

     Ce s-a descoperit până acum e infinit mai puţin decât ce urmează

      În 102, când, după primul război cu regele Dece­bal, împăratul Traian a impus condiţiile pentru înche­ierea păcii, prima dintre ele a fost expulzarea din Da­cia a arhitecţilor, a inginerilor şi a instructorilor mili­tari, îmi spune Alexandru Diaconescu. "Asta îl durea cel mai tare pe Traian! Erau instructori militari care îi ajutaseră pe daci să lupte bine contra romanilor şi erau ingineri şi arhitecţi pe care regii daci i-au folosit pentru a fi la zi cu tot ceea ce însemnau arhitectura şi fortificaţiile vremii". "Având monopol pe metalele preţioase, Decebal era atât de bogat că nici nu avea nevoie de monedă proprie. Ce să facă el cu o monedă pe care să scrie «Decebalus per Scorilo»? Dacii copiau la perfecţie moneda romană şi, astfel, practic, ei îi plăteau în «valută forte» pe aceşti specialişti străini, despre care vorbeşte punctul 1 al tratatului de pace din 102. Când se întorceau acasă, specialiş­tii angajaţi de regii daci mergeau cu bani frumoşi «şi fără miros», câştigaţi peste Dunăre. Unde mai pui că monedele dacilor erau făcute din metale de calitate, din argint mai bun decât cel de la Roma...", îşi con­tinuă raţionamentul Alexandru Diaconescu. Dacii, spune el, aveau de secole contacte strânse cu cetăţile pontice şi cu lumea greacă şi s-au folosit din plin de experţi şi specialişti din cetăţile prietene. "Elitele dacilor nu erau străine de principiile urbanismului clasic. Recent descoperitul oraş getic, datând din se­colul III înainte de Hristos, de la Sboryanovo, în Bulgaria, este posibilul predecesor al Sarmizegetusei dacice. Întreg situl, inclusiv celebra necropolă de la Sveştari, ocupă aproape 100 de hectare şi este situat imediat la sud de Ruse", argumentează profesorul Diaconescu.

 

 "Totul are o anvergură incredibilă faţă de ceea ce ştiam anterior"

Primele cercetări arheologice din 1922-1924, de la Grădiştea de Munte, ale profesorului D.M. Teodorescu

      "Fotografiile aeriene deschid o nouă perspectivă în înţelegerea lumii dacice, pentru că avem de-a face cu un fel de Machu Pichu din Peru. Putem vorbi nu numai despre construcţii pe terase cu un amplu sistem de canalizare şi despre ziduri cu corecţie optică, pen­tru care s-au folosit însemne greceşti. Pe fotografii se văd clădiri dincolo de zona cunoscută până acum. Totul are o anvergură incredibilă faţă de ceea ce ştiam anterior", consideră Alexandru Diaconescu.

     "Noile fotografii arată că sunt două castre romane şi o incintă dacică, mult mai mare, care cuprinde o acropolă rectangulară şi o agora, unde sunt sanctua­rele. Apoi, foarte spectaculos este faptul că marele drum procesional continuă mult spre vest, pe sute de metri. Către vest se văd, de altfel, mai multe clădiri monumentale de piatră de o parte şi de alta a dru­mului, despre care nu ştiam nimic înainte", remarcă profesorul Diaconescu, studiind fotografiile celor de la BBC. "E un drum neobişnuit, pentru că este de o lă­ţime impresionantă, în comparaţie cu drumurile ro­mane normale, care erau foarte înguste, cât să treacă un car, doar cele principale atingând 12 metri lăţime. Plus că drumul dacic era pavat cu blocuri de piatră atât de fină, că parcă ar fi fost calupuri de lut tăiate cu sabia. Nu poate fi decât un drum ritualic, căci nu­mai la ceremoniile religioase mergi cu două sau trei care unul lângă celălalt. Către sud-est, din marele drum procesional porneşte, perpendicular, un drum, probabil paralel cu cel care ducea la una dintre porţile cetăţii dacice. Aceste căi, care se încrucişează în unghi drept, sunt specifice urbanismului ele­nistic. De altfel, şi poarta de sud-est a incintei dacice, şi turnul hexagonal de curtină au fost construite, conform cercetărilor ar­heologice, din blocuri fasonate conform teh­nicilor edilitare elenistice. Această in­cintă ar trebui urmărită de arheologi pas cu pas, căci nu pare să fi avut un traiect regulat".

     Primul castru roman, cel mare, descoperit de BBC, în comparaţie cu castrul cel nou, despre care aveau cunoştinţă arheologii români

      Dacă scanarea LIDAR a reuşit să eli­mine, virtual, pădurea care acoperă vesti­giile antice, în realitate, arheologii vor tre­bui să facă efec­tiv acest lucru, pentru a pu­tea săpa vechea Sar­mizegetusa. "Este evi­dent că prima mă­sură care trebuie luată este defrişarea pădurii care a invadat rui­nele capitalei dacice", au declarat la unison mai mulţi specialişti con­sultaţi de "For­mula AS", care consideră că, în acest caz, argumentele istorice trebuie să primeze înaintea oricărui alt tip de argu­mente, ecologiste, de exemplu.

     "Formula AS" a pus laolaltă informaţiile cele mai importante, revelate de-a lungul timpului de săpăturile de la Grădiştea de Munte, cu rezultatele recentei scanări lidar pentru a demonstra cât mai clar adevărata dimensiune a Sarmizegetusei dacice, despre care se ştiau prea puţine înainte de documentarul BBC

      Ca orice oraş construit în stil ele­nistic, Sarmizegetusa trebuie să fi avut o parte înconjurată de zid, cu edificii publice şi reşedinte de lux, "oraşul de sus", şi alta mult mai largă, "oraşul de jos", spune Alexandru Diaconescu. Un bun exemplu de astfel de oraş, ridicat pe terase susţi­nute cu ziduri, este Pergamon, în Asia Mică. "Sus erau re­şe­dinţa regală şi tem­plele, apoi, pe terasele următoare, sunt ampla­sate pieţe publice şi edificii de cult, iar mai jos, începe locuirea civilă", îşi imaginează profesorul Diaco­nes­cu fru­moasa capitală a dacilor. Cu doar un an în urmă, îna­inte de documentarul celor de la BBC, un astfel de vis ar fi părut curată nebunie...

(Infografie de CIPRIAN BUTNARU)

formula-as.ro

 

Getii

Getii

 

     Flavius Belizarie a fost, aşa cum se ştie, ultimul mare general al Imperiului Roman şi era din neamul getilor. După ce a eliberat Roma învingându'i pe goţii din Italia (536-537) şi reîntregind militar, pentru scurtă vreme, vechiul Imperiu Roman scindat, generalul Belizarie a primit din partea lui Iustinian titlul de GETICUS MAXIMUS. De ce GETICUS şi nu GOTICUS, rămâne o enigmă a istoriei. Să fie oare pentru că el însuşi ar fi fost get? Exclus, pentru că în Imperiul Roman supranumele de glorie erau date nu după originea purtătorului, ci după denumirea popoarelor sau teritoriilor cucerite de acesta. Titlul primit ne indeamna sa consideram ca Imperiul Roman de Apus fusese cucerit de geti de un secol. Poate ar trebui reconsiderate scrierile istoricului got (romanizat) Iordanes (sec. VI, contemporan cu Belizarie) care, citându'l pe Cassiodor (a cărui operă a dispărut) considera că geţii şi goţii sunt unul şi acelaşi neam, cei din urmă fiind descendenţii celor dintâi. Procopius din Cesareea (500-565), un alt istoric contemporan cu generalul Flavius Belizarie făcea, în “Despre războaie”, câteva precizări surprinzătoare, de asemenea ignorate de istoricii contemporani: “Neamurile gotice erau şi sunt şi astăzi multe la număr şi deosebite unele de altele, dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sunt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri GETICE... Toţi sunt de credinţa lui Arius şi au o singură limbă, numită gotică. Eu cred că la obîrşie se trag cu toţii dintr'un singur neam, iar mai târziu s'au deosebit după numele şefilor care i'au condus pe fiecare. Acest neam locuia în vechime DINCOLO DE FLUVIUL ISTRU".
Aceeaşi descendenţă a GOŢILOR din GEŢI avea să fie susţinută, în secolul al XVII-lea, de istoricul suedez Carolus Lundius care sublinia, în plus, că legile după care se ghidau suedezii, la vremea aceea, fuseseră „ratificate” de Zamolxe pentru geţi.
      Teoria identităţii comune a GOŢILOR cu GEŢII pare fantasmagorică în raport cu istoria pe care am învăţat'o. Totuşi, cine erau aceşti goţi şi de unde au apărut brusc, de vreme ce Dio Cassius (155-229) nu'i semnalează deloc în monumentala sa “Istorie a Romei”, care avea nici mai mult, nici mai puţin de 80 de volume? Acest istoric celebru a trăit exact în perioada invaziei popoarelor migratoare, fiind contemporan cu Aurelian (214-275). Iar Aurelian s'a retras din Dacia tocmai din cauza acestor popoare, printre care şi GOŢII, care erodau permanent puterea şi autoritatea Romei la graniţele imperiului. Aşadar, cine erau aceşti GOŢI, despre care Procopius din Cesareea, Cassiodor, Iordanes şi Carol Lundius ziceau că sunt GEŢI? Nu cumva chiar erau?" se intreaba, Miron Manega.
      Daca gotii erau germanici, unde sunt cuvintele germanice in spaniola, in dialectele din sudul Frantei sau in cele din nordul Italiei? In schimb, exact aceste dialecte au extraordinar de multe asemanari cu limba romana. Si mai știm ceva: in Spania a existat pana tarziu, "cand gotii disparusera", un obicei prin care, carturarii sau nobilii, trebuiau, "pentru a'si intemeia nobletea, sa dovedeasca, sau macar sa afirme descendenta lor din geti" (cf. Al. Busuioceanu, Zamolxis sau mitul dacic in istoria si legendele spaniole, Ed. Meridiane, Bucuresti 1985)!
      "In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor" - DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. CONCISA, PASIONANTA, CAPTIVANT ILUSTRATA.
      Iordanes (in Getica - De origine actibusque Getarum) ne spune, ca getii nu au incetat sa'i atace pe cotropitorii romani, si devenind din ce in ce mai puternici, au reusit sa'i alunge in anul 275.
Din Getica mai aflam (de la Iordanes, get de origine) ca in diferite epoci si locuri getii au fost denumiti diferit: astfel, "cei care in vechime se numeau geti, astazi se numesc goti". Unii istorici, care considera ca gotii erau "un neam germanic" au comentat ca Iordanes face o confuzie intre geti si goti.
Argumentele? nu exista... doar parerea lor... Oricum, se pare ca aceeasi "confuzie" o fac multi alti cronicari din acele vremuri... Cercetatorul Gabriel Gheorghe a gasit peste 20 de referiri ale autorilor antici la identitatea dintre geti si goti. Pentru edificare va recomand GETICA - Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe.Iordanes insusi vorbeste despre originea getica a germanilor, care la origini erau acelasi neam, dar s'au despartit in timp datorita "padurii si fricii reciproce". In plus, Iordanes ii numeste barbari pe germani.
Leibnitz, binecunoscutul geniu al poporului german si al omenirii, afirma explicit in Collectanea Etymologica (ed. franceza, Hanovra 1717, trad. de G. Gheorghe):
      "Teutonii vin din Ascenez... Acest Ascenez este din spiţa Daes-lor, în latină Dae şi Dai, de atunci numiţi Daci şi Geţi de către greci."Din Getica lui Iordanes mai aflam ca Attila, regele hunilor, stăpânea peste ostrogoți (gotii răsăriteni, care ii erau aliati in lupte. Cronicile de la curtea lui Attila il denumesc insa pe acesta "Rex Hunnorum, Medorum, Dacorum". Alte cronici mai amintesc de limbile vorbite in jurul lui Attila... printre altele se mentioneaza si limba ausonica=limba valahica (cf. Francisci Foris Otrokocsi, Origines Hungariae, part. I, cap. 4, Franequerae 1693).
      ''Nădejdea lui Decebal se împlinise : Imperiul fusese dărâmat prin loviturile oamenilor de la Dunăre , Roma însăşi învingătoarea tuturor popoarelor a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.'' (Isidor De Sevilla între 560 – 636 )
      ''Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.'' (Isidor din Sevilia, 624, Historia de regibus Gothorum, Wundalorum et Suevorum)
(Cato:) ''Feriţi'ne, zei ceresti, ca, printr'un dezastru care i'ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr…'' (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)
      ''(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s'au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.''(Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)
''Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decît al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adîncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnînd puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice. După cum se vede, neamul geţilor s'a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.'' (Bonaventura Vulcanius, De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597)

sursa:  Traxus Ares Facebook

INSULA SERPILOR

Insula  Serpilor,  pamant  romanesc rapit,  inca  o  rana  in  trupul  Romaniei

Insula Serpilor - Pamant Romanesc Rapit

Insula Şerpilor

Localizarea Insulei Şerpilor 

 

      Insula Şerpilor (în limba ucraineană Острів Зміїний, în greacă antică Leuke, în greacă modernă Ofidonisi, în turcă Yilan Adasî) este insula principală a unui total de cinci insule în litigiu între România şi Ucraina. Trei dintre ele sunt ostroave de pe braţul Chilia: Dalerul mare, Dalerul mic şi Coasta-dracului, în apropiere de Tatanir (odinioară Tatomireşti). A patra se situează la gura Stari-Stambul: ostrovul Limba. Insula Şerpilor este singura care se gaseşte în Marea Neagră, la 45 de km de ţărmurile României şi Ucrainei.

      Toate cele cinci insule au fost ocupate de URSS la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cedate forţat de România comunistă în 1948 printr-un simplu porces-verbal secret, şi sunt astăzi parte a Raionului Chilia (Кілія) al regiunii Odessa din UcrainaLocalizareInsula Şerpilor este o formaţiune de roci localizată la circa 45 km la est de Delta Dunării (44.814 m de oraşul Sulina), pe coordonatele 45°15′15″ latitudine nordică şi 30°12′12″ longitudine estică.

      Insula este apropiată de partea ucraineană a Deltei Dunării. Cel mai apropiat punct de pe ţărm este Insula Kubanskyi (Cobana) din Delta Chiliei, parte ucraineană a Deltei Dunării, localizată între Canalul Bâstroe şi Canalul Vostocinoi. Cea mai apropiată localitate românească este oraşul Sulina, aflat la 45 km. Cel mai apropiat oraş ucrainean este oraşul Vâlcov, aflat la 50 km de insulă.

      Insula are forma unui X, de 662 metri pe 440 metri, acoperind o suprafaţă de 0.17 km². Cel mai înalt punct de pe insulă este situat la 41 m deasupra nivelului mării.

Geografia

      Insula are o  suprafata de 170.000 m², adică 17 ha, perimetrul ei neregulat, având o lungime de 1.973 m, poate fi parcurs în circa 40 minute. Lungimea insulei, aproximativ în zona centrală, de la N la S, este de 440 m, iar de la E la V de 414 m.

      Urmând direcţia NE-SV, inclusiv prin peninsula aflată în NE, avem cel mai lung diametru al insulei, de 662 m.

Harta altimetrică a Insulei Şerpilor

      Altitudinile cresc, în general, dinspre zonele marginale către zona centrală unde se conturează un platou, relativ neted, pe care se înregistrează cota maximă de circa 40 m. Ţărmurile înalte, terminate cu faleze dau insulei aspectul unei cetăţi, înconjurată de ziduri înalte din piatră. Uscatul dobrogean nu poate fi zărit de pe insulă, dată fiind înălţimea redusă atât a ei, cât şi a zonei continentale.

      Înălţimea maximă a ţărmurilor atinge 21 m, mai ales în S şi E unde se termină cu faleze, având pante abrupte, prăpăstioase chiar. Atât ţărmul de S, cât şi cel de E are o linie sinuoasă, cu pătrunderi notabile în uscat, formând fiecare câte un golf, cu deschideri largi. Ţărmul estic împreună cu cel nordic se prelungesc în mare, alcătuind în NE insulei o peninsulă, considerată a fi restul unei terase litorale, a cărei altitudine este de 12 m.

      Ţărmurile de N şi de V sunt mult mai joase, abia dacă stâncile se ridică deasupra apelor mării. Ţărmul nordic este sinuos, prezentînd un golf cu o mare deschidere, iar cel vestic are o sinuozitate foarte restrânsă, fiind aproape rectiliniu.

      Adâncimile apei mării în apropierea ţărmurilor sunt în general reduse: în Nord ele sunt de 5—6 m, în Sud de 13—23 m, în Est de 9—19 m, iar în Vest de 10—16 m.

      Insula Şerpilor nu a avut în trecut o importanţă deosebită din punct de vedere economic. Ea este formată din gresii silicoase, dure, conglomerate şi cuarţite, care îi dau un aspect stâncos, la care se adaugă o vegetaţie de stepă şi o floră sărace. În plus, nu dispune nici de surse de apa potabilă, ceea ce face imposibilă locuirea ei permanentă.

      Şarpele de apă, care a dat numele insulei, avea o lungime de maxim 2 metri şi era complet inofensiv, dar cu o înfăţişare dezagreabilă. El a dispărut complet de pe insulă la mijlocul secolului al XX-lea, din cauza amplelor lucrări secrete desfăşurate de sovietici.

      Singura utilizare a Insulei Şerpilor în trecut , era ca bază de pescuit. Importanţa sa economică a crescut la începutul anilor 1980 odată cu descoperirea unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale în subsolul platoului continental din jurul insulei.

     În noiembrie 2003, autorităţile ucrainiene au declarat Insula Şerpilor zonă de rezervaţie naturală, ca să demonstreze că locul poate oferi condiţii pentru turism.

Legenda lui Achile

      Insula a fost denumită de către greci cu numele de Insula Leuce – Λευκός (“Insula Albă”). O denumire similară a fost dată de către romani care i-au spus Insula Alba, probabil din cauza faptului că au fost găsite aici ruine de marmură albă.

      Ea este pomenită pentru întâia oară în anul 777 înainte de Hristos. După mitologia greacă, zeiţa Thetis s-a rugat de Neptun (zeul mărilor) să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Achile, erou al Troiei.

Eroul Achile

      În conformitate cu un poem epic despre războiul troian al lui Arctinus din Milet, rămăşiţele pământeşti ale lui Achile şi Patrocle au fost aduse în această insulă de către zeiţa Thetis, pentru a fi puse într-un sanctuar.

      Conform legendelor, în antichitate, grecii au construit aici un templu măreţ în cinstea lui Ahile – erou al aheilor. De asemenea, aici ar fi fost şi alte edificii în care locuiau preoţii. Cercetările efectuate pe insulă în secolul al XIX-lea confirmă legendele, iar  în anul 1823  ruinele vestitului templu închinat lui Achile şi alte vestigii din insulă au fost descoperite de căpitanul rus Kritzki. Alte descrieri ale templului le avem de la germanul Kohler. Vestigiile descoperite de cei doi au fost ulterior expuse în muzeele din ţările lor.

      Edificiul antic ar fi avut un diametru foarte mare, de formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m. În partea de est a sanctuarului se afla templul închinat eroului Achile. Arhitectura templului şi a altor vestigii din insulă era specifică epocii numită ciclopeană, asemănătoare celor din Tesalia şi Tracia: ziduri formate din blocuri mari de piatră îmbinate fără ciment, iar calcarul din care au fost fasonate conferea construcţiei o culoare albă.

      Pe baza fragmentelor de construcţie descoperite, templul lui Achille a fost un monument de artă, având lângă el mai multe camere, pentru funcţionarea oracolului, precum şi pentru depozitarea ofrandelor ce se aduceau eroului.

      Acest templu este menţionat de poetul roman Publius Ovidius Naso (care fusese exilat la Tomis) în versurile sale, precum şi de geograful grec Ptolomeu şi de istoricul grec Strabon. Filozoful grec Maximus din Tir (care a trăit în secolul al II-lea după Hristos), afirmă în lucrarea sa “Discuţii“ că: “Achile locuieşte într-o insulă drept în faţa Istrului, în Marea Pontică. Acolo se află templul şi altarele lui Achile…“

      Geograful grec Ptolomeu (care a trăit în secolul I după Hristos) menţionează în opera sa “Îndreptar geografic“ că: “Insulele situate în vecinătatea Moesiei Inferioare, în acea parte a Pontului pe care am pomenit-o, sunt: Boristene (la gurile Niprului, n.n.):57 grade, 15 minute – 47 grade, 40 minute şi insula lui Achile sau Leuce (“Albă“)“.

      Mai multe inscripţii antice au fost găsite pe insulă, inclusiv un decret olbiopolitan (din oraşul Olbia) datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos care cere tuturor locuitorilor cetăţii Olbia să apere insula şi să-i alunge pe piraţii care locuiau pe “insula sfântă”.

      Istoricul Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), în lucrarea sa “Marea Neagră de la origini până la cucerirea otomană“ (2 vol., Bucureşti, 1988), afirma prezenţa unor civilizaţii antice (ionieni, milesieni) pe litoralul Mării Negre. “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din “insula Albă“, Leuke sau Achilleis, mică stâncă ce se înalţă în plină mare în largul gurilor Dunării, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor.

      Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului. (…) Istoria lor, trasată cu ajutorul numeroaselor inscripţii scoase la lumină de săpături, indică strânse contacte între aceste porturi ale litoralului, care păstrează caracterele principale ale civilizaţiei urbane a Greciei antice şi populaţiei indigene ale hinterland-ului, geţi sau sciţi.“

      O altă legendă se referă la faptul că în mitologia grecească Insula Leuke era considerată un loc paradisiac, o lume în care se refugiau sufletele morţilor. Astfel, o altă denumire atribuită de grecii antici este de Insula Makaron, adică “A fericiţilor“.

      Unii cercetători au mers şi mai departe cu speculaţiile, traducând termenul Atlantis prin Fericire. Această speculaţie a fost alimentată de faptul că nu departe de Insula Şerpilor, arheologii sovietici au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite atlanţilor.

Istoria insulei

      Din punct de vedere istoric, apartenenţa Insulei Şerpilor la o ţară sau alta a urmat, de regulă, soarta gurilor Dunării.

      După perioadele de stăpânire grecească, bastarnă, persană, romană şi bizantină, Insula Şerpilor va ajunge în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, iar ulterior a lui Dobrotici şi a lui Mircea cel Bătrân.

      În Cronica de la Nürnberg se afirmă că “românii locuiau în insula Peuce vestită de cei vechi” . Prin termenul de Peuce se înţelegea şi Delta Dunării.

      În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), puterea domnitorului muntean s-a întins de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, până la gurile de vărsare şi coastele Mării Negre, inclusiv asupra Insulei Şerpilor. În anul 1484 Insula Şerpilor va intra sub stăpânire otomană.

      Din unele cronici ale vremii ce prezintă raporturile lui Ştefan cel Mare cu o serie de colonii greceşti situate pe coastele Mării Negre, reiese că această parte a mării era “lac moldovenesc“, domnitorul stăpânind prin urmare şi insula. De foarte multe ori, domnitorul moldovean a capturat, în dreptul Insulei Şerpilor, vase ce duceau în robie tineri genovezi şi avuţiile prădate la Caffa.

      Multe balade şi poezii româneşti, dar şi bulgăreşti sau ruseşti, conţin mărturii că românii au stăpânit dintotdeauna atât Dobrogea, cât şi ţărmul Mării Negre. Astfel, într-un cântec căzăcesc despre domnitorul Petru Rareş, se povesteşte că, acesta avea legături cu “fraţii săi de la Dunăre/Care stăpâneau bălţile şi Marea“.

      Istoricul Nicolae Iorga a afirmat că la gurile Dunării a fost locul unde “judele“ Athanaric al goţilor, înfrânt de împăratul Valens (367-389), a venit pe o insulă pentru a întări, prin jurământ, un nou tratat; “încă o dată, Dunărea urma să fie hotărâtă prin graniţă“ .

      În cursul secolelor XVIII-XIX, au avut loc numeroase războaie între Imperiul Otoman şi Rusia ţaristă care au avut ca rezultat trecerea Dobrogei şi a gurilor de vărsare ale Dunării sub dominaţia unei ţări sau a alteia .

     În perioada Imperiului Otoman, grecii au redenumit-o sub numele de Fidonisi (care înseamnă în limba greacă “Insula Şerpilor”); insula a dat numele Bătăliei navale de la Fidonisi. Bătălia între flotele maritime ale Imperiului Otoman şi Rusiei au avut loc în apropiere de insulă în anul 1788 în decursul războiului ruso-turc din perioada 1787-1792.

Situaţia insulei în epoca modernă

      Deşi Tratatul de pace de la Bucureşti din anul 1812 (prin care a fost anexată Basarabia) prevedea că insulele dunărene să nu fie ocupate şi luate în stăpânire, Rusia ţaristă va anexa şi acest teritoriu. Graniţa dintre Rusia şi Turcia a fost fixată pe Braţul Chilia.

      Tratatul de pace de la Adrianopol din 2-14 septembrie 1829, încheiat între Rusia şi Turcia, mută frontiera dintre Basarabia şi Dobrogea de pe braţul Chilia (Canalul Oceacov), fixată prin Tratatul ruso-turc de la 1812, pe braţul Sfântu Gheorghe (art. 3). Astfel, Rusia ţaristă îşi asigura controlul asupra Dunării, încorporând gurile Dunării.

      Deşi în textul tratatului nu există nici o referire directă la Insula Şerpilor, ea este anexată de către Rusia, care apelează la britanici pentru a construi aici în anul 1842 un far pentru dirijarea navigaţiei pe Marea Neagră.

      În urma Războiului Crimeii, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Rusia a pierdut Delta Dunării şi partea de sud a Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail). Iniţial Turcia revendicase o eventuală cedare a Akkermanului (Cetatea Albă) Moldovei de către Rusia, dacă Moldova renunţa la Insula Şerpilor şi la Delta Dunării. În final Turcia reluă în stăpânire Delta Dunării fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă.

      Deşi aceste teritorii trebuiau să revină la statul român la 6 ianuarie 1857, s-a încheiat un protocol la Paris între miniştrii plenipotentiari ai puterilor care au luat parte la încheierea Tratatului de la Paris (1856), care hotăra alte măsuri.

      Prin acel protocol s-a stabilit că Insula Şerpilor va aparţine statului care stăpâneşte Delta Dunării, respectiv Imperiul Otoman, care urma să întreţina pe insulă un far pentru asigurarea navigaţiei vaselor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odessa. Tratatul adiţional de la Paris din 19 iunie 1857 a confirmat această situaţie.

      Prin Tratatul preliminar de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), încheiat în urma războiului româno-ruso-turc din anul 1877, Rusia a cerut Turciei, împotriva voinţei marilor puteri europene şi a României, ca, pentru despăgubirile de război care se cifrau la 410 milioane ruble, să i se cedeze şi sandjacul Tulcei (districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa şi Medgidia), insulele Deltei Dunării, precum şi Insula Şerpilor. Ulterior Rusia îşi exprimă dorinţa de a le schimba cu România pe partea din Basarabia (judeţele Cahul şi Izmail), mărginită la sud prin talvegul Chiliei până la gura de vărsare a braţului Stambul (art. 19, alin. a-d, a).

Insula Serpilor in anul 1896

      Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (cele două judeţe parte din Principatul Moldovei în anul 1856), mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul braţului Chilia şi de vărsarea braţului Stambul. Prin art. 45, sudul Dobrogei la est de Silistra până la Yilanlîk, la sud de Mangalia, erau reunite României (frontiera actuală). De asemenea, la art. 46 se preciza că “Atât insulele formând Delta Dunării, cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sunt adăugate României” (art. 45 si 46, Anexa 1).

      În primul război mondial, în anul 1917, nava de război germană Breslau a bombardat Insula Şerpilor, distrugând farul britanic (care a fost reconstruit de România în anul 1922).

      Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920 a întărit dreptul de stăpânire românească asupra Insulei Şerpilor. Situaţia juridică a Insulei Şerpilor a rămas neschimbată până la începutul celui de-al doilea război mondial. Conferinţa din data de 18 august 1938 de la Sinaia a trecut sectorul Dunării maritime inclusiv Insula Şerpilor sub administraţia deplină a României.

      Ultimatum-urile sovietice prin care se anexau la URSS Basarabia şi nordul Bucovinei din 26 iunie şi, respectiv 28 iunie 1940, precum şi discuţiile care au avut loc în cadrul Comisiei Mixte pentru stabilirea frontierei pe Dunăre între delegaţiile română şi sovietică (septembrie-octombrie 1940), nu au făcut nici o referire la Insula Şerpilor. S-a revenit astfel în ceea ce priveşte frontiera sudică a Basarabiei, la prevederile Tratatului de la Berlin din anul 1878, când judeţele Cahul şi Ismail au fost anexate Rusiei.

      Din august 1941 până în august 1944, Insula Şerpilor s-a aflat în administrarea Comandamentului german “Schwarzes Meer”, însă la data de 28 august 1944 un detaşament de marinari sovietici a ocupat Insula Şerpilor, făcând doi prizonieri germani.

      La Conferinţa de Pace de la Paris din 29 iulie-15 octombrie 1946, delegaţia sovietică a prezentat, în contextul discuţiilor asupra frontierei cu România, o hartă tipărită la Moscova, la o scară foarte mică de 1/1.500.000, care cuprindea şi o serie de inexactităţi. La insistenţele delegaţiei române, partea sovietică a schimbat harta, corectând doar inexactităţile de la graniţa româno-iugoslavă, lăsând de partea sovietică o serie de insule aflate pe braţul Chilia (Tătarul, Coasta Dracului, Dalerul Mare, Dalerul Mic etc.). Insula Şerpilor, potrivit hărţii mai sus amintite, rămânea în continuare României.

      Tratatul de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate semnat la Paris în data de 10 februarie 1947, perecedea la art. 1, alineatul 2, că “frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940…” Tratatul de pace de la Paris, spre deosebire de tratatele de la Versailles încheiate după primul război mondial, care cuprindeau în ce priveşte România o descriere amănunţită a graniţelor, nu preciza linia de demarcaţie a graniţei româno-sovietice.

      Deşi acordul sovieto-român era în realitate un ultimatum (prin definiţie unilateral) formulat pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova în anul 1939, el lăsa implicit Insula Şerpilor statului român.

Anexarea Insulei Şerpilor de către URSS în anul 1948

      La data de 4 februarie 1948, prim-ministrul Republicii Populare Romîne, dr. Petru Groza şi ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, au semnat la Moscova “Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România şi URSS”, care, cu toate că invoca Tratatul de pace din 1947, stabileşte, contrar prevederilor acestui Tratat, că “Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componenţa URSS” (art. 1, lit. b).

      În cursul acţiunii de delimitare pe teren a frontierei, mergându-se pe talvegul braţului Chilia, în mai multe rânduri s-a luat ca frontieră nu talvegul ci braţe laterale pe partea dreaptă, incluzând de partea sovietică nu numai ostroavele Tătaru, Coasta Dracului, Dalerul mare şi Dalerul mic, ci şi Ostrovul Limba de la gurile braului Chilia, ceea ce prelungea linia frontierei de la Golful Musura la sud de Insula Şerpilor, iar în procesul-verbal de descriere a traseului s-a menţionat trecerea acesteia la fosta U.R.S.S. (în acelaşi mod s-au mai pierdut şi alte câteva insuliţe de pe braţul Chilia).

      Acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România. Cu toate acestea, la data de 23 mai 1948, reprezentanţii ministerelor de externe din cele două ţări (Nikolai P. Şutov, prim-secretar la Ambasada U.R.S.S. din Bucureşti şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar) au semnat chiar pe Insula Şerpilor (Zmeinâi) un proces-verbal de predare a insulei care mai departe va face parte din RSS Ucraineană. În acel document, se afirma că “Insula Şerpilor a fost înapoiată U.R.S.S. de către R.P.România şi încadrată în teritoriul U.R.S.S.“, deşi aceasta nu aparţinuse niciodată Uniunii Sovietice.

      La data de 25 noiembrie 1948, printr-un alt proces-verbal, s-a stabilit frontiera româno-sovietică pe Canalul Musura, aflat la vest de Ostrovul Limba şi de Braţul Chilia.

      Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete astfel că în martie 1949, căpitanul Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierelor a fost arestat pentru că nu recunoştea URSS-lui Insula Şerpilor şi nici alte 5 insule de pe Braţul Chilia. În august 1949 nave militare sovietice, au somat pe românii ce păzeau farul, i-au arestat şi i-au debarcat în oraşul Sulina.

      Imediat după ocuparea Insulei Şerpilor, sovieticii au instalat aici o importantă bază militară de supraveghere maritimă şi aeriană, cu scopul de a controla gurile Dunării, precum şi sisteme radar care supravegheau întreaga zonă a Balcanilor.

      În mai multe rânduri, pescarilor români care au fost surprinşi de furtună pe mare nu li s-a permis să se adăpostească pe insulă, fiind refuzaţi de către autorităţile militare sovietice, incidentele încheindu-se, de mai multe ori, cu victime.

      Posesia sovietică asupra Insulei Şerpilor a fost confirmată prin Tratatul încheiat între Guvernul Republicii Populare Române şi Guvernul Uniunii Sovietice cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, de colaborare şi asistenţă mutuală, semnat la Bucureşti la 27 februarie 1961.

      Documentele din anii 1948-1949 au fost ratificate la data de 20 iunie 1961 la propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe atunci preşedinte al Consiliului de Stat) doar de către Consiliul de Stat al Republicii Populare Romîne.

       Din punct de vedere juridic, cele două înţelegeri bilaterale (protocolul şi procesul verbal de predare) semnate între România şi URSS sunt neconstituţionale, fiind astfel nule şi neavenite pentru dreptul internaţional.

      Orice înţelegere bilaterală prin care se cedau porţiuni din teritoriul românesc, nu putea să intre în vigoare, fără ratificarea ei de către Parlamentele celor două ţări (în acele vremuri Sovietul Suprem al URSS, respectiv Marea Adunare Naţională a României), lucru care nu s-a întâmplat. Astfel, se consideră conform dreptului constituţional că Insula Şerpilor nu a fost înstrăinată niciodată de jure.

      În perioada 1948-1990, cartografia sovietică a menţionat insula respectivă sub jurisdicţia fostei U.R.S.S., în timp ce cartografia românească a evitat diplomatic, prin mijloace tehnice, menţionarea sa în hărţile publice. În hărţile tipărite la Chişinău Insula Şerpilor apărea fără a se specifica însă cărei ţări aparţine.

      Încorporarea Insulei Şerpilor la URSS a determinat diminuarea întinderii platoului maritim teritorial al României; din aceste cauze nu s-a putut ajunge la un acord privind delimitarea platoului continental şi a zonei economice exclusive din Marea Neagră, partea sovietică pretinzând ca această delimitare să se facă între Insula Şerpilor şi ţărmul românesc, ceea ce nu corespunde principiilor dreptului maritim, aşa cum au fost consacrate la Convenţia de la Geneva (1958} şi reluate mai târziu în Convenţia de la Montego Bay asupra dreptului maritim din anul 1982. (Partea VIII, Regimul insulelor, Art. 121, pct. 3, Anexa 2).

      Delegaţia guvernamentală română a pus din nou în discuţie problema Insulei Şerpilor la rundele de negocieri la nivel de experţi privind fixarea limitei apelor teritoriale a platoului continental al Mării Negre şi a zonei economice exclusive din anii 1967, 1975, 1976, 1978, 1980, 1986 şi 1987, Uniunea Sovietică opunându-se cu totul oricărei rectificări. Partea română a refuzat în anul 1987 oferta sovietică de a-i ceda 4000 km² din cei 6000 km² din jurul insulei.

Importanţa strategică a Insulei Şerpilor

      Insula Şerpilor, cu o suprafaţă de doar 17 hectare, nu prezintă o importanţă prea mare din punct de vedere teritorial şi economic, în schimb are o foarte mare importanţă din punct de vedere strategico-militar.

      După destrămarea Uniunii Sovietice în anul 1991, Insula Şerpilor împreună cu baza militară, de control naval şi aerian, de apărare antiaeriană şi maritimă, a trecut în administrarea Ucrainei.

      Staţiile de radiolocaţie aflate pe insulă execută o cercetare aeronavală la mare distanţă, într-un perimetru ce cuprinde Marea Neagră şi Marea Mediterană, până la coastele Libiei, rezultatele cercetării fiind transmise unui punct de conducere. Pe insulă sunt stocate informaţiile nucleare intercontinentale de pe teritoriul ucrainean. De asemenea, aici sunt amplasate staţii de bruiaj şi ascultare atât a convorbirilor în fonie, cât şi a celor prin cablu.

      Pe insulă a fost dislocată o garnizoană militară cu mai multe subunităţi independente, care deservesc un heliodrom, un miniport militar, staţii de radiolocaţie, depozite, instalaţii energetice, un far şi sistemul de pază şi apărare a graniţelor de stat ale Ucrainei. Apărarea bazei militare ucrainiene de pe insulă se realiza printr-o navă de tip fregată, o navă de patrulare şi unul sau două submarine.

      În prezent pe insulă locuiesc aproape 100 de persoane, în majoritate grăniceri, împreună cu familiile lor şi un personal tehnic. Din anul 2003 este localizată pe insulă o expediţie ştiinţifică permanentă a Universităţii Naţionale din Odessa.

      Insula în prezent este demilitarizată şi se află într-o dezvoltare rapidă. În conformitate cu Tratatul româno-ucrainean din anul 1997, autorităţile din Ucraina şi-au retras divizia militară, au demolat radarul militar şi au transferat celelalte infrastructuri în mâinile civililor.

      În afară de platforma de elicoptere, în anul 2002 a fost construit un debarcader pentru vapoare de până la 8 metri adâncime şi urmează să fie construit un port maritim. Insula este aprovizionată cu echipament de navigaţie, inclusiv un far vechi de 150 ani.

      Energia electrică este furnizată printr-un generator cu motor diesel şi/sau un generator ce exploatează forţa eoliană. Insula are şi o infrastructură civilă cum ar fi un oficiu poştal, o filială de bancă (a băncii ucrainene “Aval”), un punct de prim-ajutor, televiziune prin satelit, reţea de telefonie, un turn de telefonie mobilă şi o reţea Internet.

      Ucrainenii pretind că insula este locuită. Preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima a făcut o vizită fulger în iunie 2003 pe insulă. A fost deschisă şi o sucursală a băncii Aval pe această stâncă de 0,17 kmp. Aceste acţiuni au avut loc ca urmare a faptului că dacă o insulă este locuită atunci legile internaţionale îi dau şi dreptul la platou continental de 20 km.

      La 5 iulie 2006, la iniţiativa consiliilor regionale Vâlcov şi Chilia, Parlamentul regional din Odessa a adoptat în unanimitate o decizie privind înfiinţarea unei localităţi (Belîi) pe Insula Şerpilor, hotărâre care trebuie aprobată de Rada Supremă a Ucrainei.

      În documentul adoptat cu acest prilej s-a menţionat că apariţia acestei localităţi pe Insula Şerpilor va permite “crearea condiţiilor necesare în vederea dezvoltării turismului ştiinţific şi a pescuitului, precum şi crearea unor condiţii optime de viaţă persoanelor care se află permanent pe insulă”. S-a decis de asemenea, alocarea a 200.000 de grivne (aproximativ 40.000 $) în scopul amenajării noii localităţi. Alte 300.000 de grivne (60.000 $) ar putea să fie alocate din bugetul de stat în acelaşi scop.

      Crearea unei comunităţi permanente ar putea ajuta Ucraina în revendicarea Insulei Şerpilor. România susţine că Insula Şerpilor are statutul de stâncă, deoarece nu este locuită permanent şi nu are surse de apă potabilă. În disperare de cauză, autorităţile ucrainiene au deschis pe insulă, în ultimii ani, un hotel fără canalizare şi un cabinet medical, însă aprovizionarea cu apă se face tot prin intermediul elicopterelor.

Disputele dintre România şi Ucraina

Variantele de delimitare a zonelor economice

      Statul ucrainean susţine că Insulei Şerpilor trebuie să i se acorde pe lângă ape teritoriale, platou continental şi zonă economică exclusivă în Marea Neagră, reprezentanţii români afirmând că Insula nu se încadrează în normele de drept pentru a i se acorda platou şi zonă economică.

      În anul 1997 s-a semnat un tratat între România şi Ucraina prin care ambele state “au reafirmat că frontiera existentă între ele este inviolabilă”. România a semnat acest acord, ca o condiţie a aderării la NATO (care cerea României să aibă tratate încheiate cu toate ţările vecine). Cu toate acestea, ambele părţi au fost de acord că dacă nu se ajunge la nici un consens în următorii doi ani cu privire la frontiera maritimă, fiecare parte se poate adresa pentru arbitraj Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

      La data de 16 septembrie 2004, partea română a adus această dispută împotriva Ucrainei în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie cu privire la delimitarea platoului maritim dintre cele două ţări, întrucât insula nu are importanţă socio-economică.

      La 15 august 2005 România a depus un memoriu referitor la delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

      România a apelat la o astfel de sesizare unilaterală, după ce timp de şapte ani negocierile cu Kievul nu au dus la nici un rezultat în ceea ce priveste delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive, precum şi a statutului Insulei Şerpilor din Marea Neagră.

      După anul 1980, o dată cu descoperirea de rezerve considerabile de ţiţei şi gaze naturale în Marea Neagră, interesul pentru această insulă a crescut mult. Convenţia O.N.U. asupra mării de la Montego Bay recunoaşte dreptul statelor să-şi extindă apele teritoriale la 12 mile, şi în zona de exclusivitate economică, la 200 de mile marine.

      Recent, au fost descoperite zăcăminte de petrol (10 milioane de tone) şi de gaze naturale (1 miliard m³) în apropierea insulei. Resursele naturale nu sunt semnificative, dar urmează să se facă prospectări în următorii 2-3 ani.

      Companiile petroliere British Petroleum (BP) şi Royal Dutch Shell au semnat contracte de prospecţiuni cu Ucraina, iar compania Total cu România. Compania austriacă OMV (proprietara celei mai mari companii petroliere din România, Petrom) a semnat un contract cu un consorţiu format din Naftogaz Ukrainy şi Chornomornaftogaz pentru a participa împreună la licitaţia pentru concesionarea respectivei suprafeţe.

      Platoul continental din jurul Insulei Şerpilor a fost  subiect al unei dispute între România şi Ucraina, litigiu care s-a judecat  la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

      Miza disputei româno-ucrainene este si a fost  în primul rând strategică – accesul în apele teritoriale – şi economică – posibilitatea explorării şi  exploatării resurselor de hidrocarburi.

      In prezent platoul continental din jurul insulei a fost in sfarsit delimitat  ca urmare a Hotararii Curtii Internationale de Justitie de la Haga , hotararea respectiva mentionand exact suprafetele  care revin Romaniei si Ucrainei.

sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă

Cele SASE emotii care te impiedica sa te dezvolti

Emotiile, chiar si cel negative fac parte din viata fiecarei fiinte umane. Emotiile nu ar trebui sa fie considerate a fi “negative”. Cu toate acestea, atunci cand nu dispunem de aptitudinile necesare pentru a ne asculta sentimentele putem sa ne impotmolim in negativitate, indepartandu-ne din ce in ce mai mult de adevaratul nostru potential. Acestea sunt cele sase emotii care, atunci cand sunt ingnorate, te pot impiedica sa te dezvolti:

1. Furia

Furia este fara indoiala una dintre emotiile cele mai incomode, deoarece aceasta este un adevarat apel la actiune. Atunci cand ne lipseste abilitatea de a o transforma si de a o canaliza catre ceva constructiv,  o reprimam si traim experienta rusinii, deoarece credem ca nu este in regula sa fim furiosi. Gandeste-te la furie ca fiind o greutate care te impiedica sa te dezvolti, o emotie care dilueaza energia vietii.

In cazul in care lucrurile care ne-au suparat s-au intamplat intr-un moment al vietii noastre cand nu era sigur pentru noi sa ne exprimam pe deplin aceasta emotie, ne-am dezvoltat, probabil, un tipar de comportament care scopul de a suprima aceasta emotie. Cu timpul, din ce in ce mai multe circumstante sunt lasate neatinse de actiunile noastre care ar putea cauza o schimbare, iar noi nu reusim sa invatam niciodata lectiile pe care ni le poate oferi aceasta emotie.

De asemenea, suntem speriati intr-o mare masura de fierbinteala acestei emotii, care ne poate crea impresia ca este o emotie mult mai puternica decat una pe care am putea sa o controlam. De fapt, lasand-o sa infloreasca in toata plinatatea ei, vei dscoperi ca este vorba, de fapt, de o energie finita, pe care o poti controla.  In cazul in care vei evita in continuare sa privesti aceasta umbra a vietii tale drept in ochi nu te vei putea elibera niciodata de ea.

Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata furiei:

Acum, gandeste-te la ceva care te deranjeaza enorm de mult.

Pasul 1 : Nu judeca. Nu respinge sentimentul care apare ca fiind ceva banal. Nu compara situatia cu cea a altor persoane care “au motive reale pentru a fi furioase”.

Pasu 2 : Scrie despre ceea ce s-a intamplat si cum te-a facut sa te simti. Recunoaste cat de mult ai purtat aceasta emotie in interiorul tau si cantitatea mare de energie de care este nevoie pentru a o reprima. Explica-ti tie insuti felul in care aceasta emotie iti afecteaza viata de zi cu zi.

Pasul 3 : Scrie ceea ce ai de gand sa faci pentru a te elibera de aceasta emotie. Actiunea poate fi reprezentata de orice, dar, de cele mai multe ori, de o actiune interna, cum ar fi: “Am de gand sa gasesc o noua perspectiva asupra situatiei astfel incat sa pot ierta.”

2. Regretul

Regretul este una dintre cele mai mari capcane ale dezvoltarii tale spirituale. Regretul ne dezactiveaza capacitatea noastra de a ne recupera in urma evenimentelor din trecut care ne-au afectat si ne impiedica sa mergem mai departe. In loc sa scriem noi capitole, vom continua sa le recitim pe cele vechi, dorindu-ne sa avem posibilitatea de a le rupe.

Cel mai daunator element al regretului este vinovatia si judecarea sinelui. Aceste convingeri se fac simtite in viata de zi cu zi si te impiedica sa fii cine vrei tu sa fii. Regretul iti schilodeste certitudinea in viata de zi cu zi.

Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata regretului:

Pasul 1 : Ce regrete ai? Nu le ascunde. Scoate-le la vedere! Probabil ti-ai dori ca ceilalti sa nu afle de existenta regretelor pe care le porti, dar astfel, nu ti le asumi. Exista o mare valoare in asumarea regetelor personale. Accepta-le. In cazul in care nu le vei accepta, nu te vei putea elibera de ele. Vor continua sa te urmareasca.

Pasul 2 : Iarta-te! Ia in considerare circumstantele care, la momentul respectiv, ar fi facut imposibila alegerea unor alternative mai bune. Cum planuiesti sa te ierti pe tine insuti pentru alegerile pe care le-ai facut?

Pasul 3 : Uneori, simplul fapt de a realiza ca ne-am indreptat pe un drum gresit poate deveni un adevarat combustibil al schimbarii personale. Reinterpreteaza-ti greselile pana in momentul in care le privesti intr-un fel in care te fac o persoana mai puternica, o versiune mult mai buna a ceea ce esti. Foloseste-te de regrete pentru a capata o mult mai buna claritate asupra vietii si asupra locului in care vrei sa ajungi.

3. Rusinea

Rusinea este emotia care ne tine blocati intr-un iad secret si care ne tine victimele tuturor celorlalte emotii negative. Rusinea are ca fundament credinta potrivit careia lucrurile care s-au intamplat ne-au marcat permanent, ne-au schimbat intr-o fiinta inferioara, nedemi de iubirea, de mila si de compasiunea pe care ceilalti oameni o merita.

Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata rusinii:

Pasul 1 : Dizolvarea rusinii incepe cu sfidarea. Sfidarea gardianului inchisorii care iti spune ca trebuie sa te comporti intr-un anume fel pentru a fi acceptat. Scrie despre ceea ce iti este rusine.

Pasul 2 : Incearca sa privesti imaginea completa a barelor inchisorii ca fiind deja in urma ta. In ce masura reuseste rusinea sa te reduca la tacere, sa te izoleze sau sa te faca sa suferi? Da-ti seama ca in joc este propria ta viata in cazul in care nu te eliberezi.

Pasul 3 : Cum ai de gand sa-ti schimbi perspectiva de la rusine la acceptare? De la neputinta la putere?

4. Durerea

Fiecare dintre noi am fost raniti la un moment dat. Fiecare dintre noi stim ce este aceea durere. Nimeni nu paseste in perioada adulta lipsit de cicatrici.

Atata timp cat vom simti ca suntem lipsiti de putere, vom continua sa ramanem blocati in suferinta. Cum putem ajunge in partea cealalta? Trebuie sa ne simtim din nou puternici, sau poate pentru prima data in viata noastra. Trebuie sa recunoastem cui i-am permis sa ne dezbrace de puterea noastra personala.

Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata durerii:

Pasul 1 : Cine sau ce te-a ranit? Aminteste-ti, scopul acestui articol este acela de a aduce aceste emotii in lumina constiintei, de a le constientiza. Exista o mare diferenta intre incercarea de a te gandi la un eveniment neplacut in fragmente si scrierea unor cuvinte care te obliga sa ai ganduri complete si prin urmare, revelatii si dezvoltare.

Pasul 2 : Ce sentimente si ce convingeri porti  in continuare cu tine in urma acestor momente neplacute din viata ta? Cum iti afecteaza acestea viata si relatiile de zi cu zi?

Pasul 3 : Cum iti poti recapata puterea pe care ai pierdut-o, dizolvand astfel durerea?

5. Tristetea

Tristetea este o emotie care nu ar trebui sa faca parte din viata niciunei fiinte umane. Circumstantele, educatia, parintii, alegerile slabe ale altor oameni, lucrurile pe care nu le putem controla, au creat o umbra care te poate urmari o buna perioada de timp.

Primul pas este acceptarea de sine si acceptarea povestii vietii tale, iar pentru ca aceasta acceptare sa aiba loc, este necesar sa-ti accepti sentimentele pe deplin. Mai usor de zis decat de facut.

Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata tristetii:

Pasul 1 : In primul rand, este necesar sa accepti ca exista in viata ta sentimente de tristete nevindecate. Acesta vindecare poate avea loc prin intelegerea motivului pentru care aceasta emotie exista in viata ta.

Pasul 2 : Este necesar sa intelegi ca nu esti tristetea ta. Doar pentru ca exista in viata ta, nu te defineste. Tu te simti trist, nu esti trist.

Pasul 3 : Stabileste o relatie de acceptare cu tristetea ta.  Imbratiseaz-o cu compasiune si spune-ti lucrurile pe care ti-ai fi dorit sa le auzi atunci cand erai copil.

Pasul 4 : Conectandu-te cu tristetea interioara, te vei conecta cu aspectele tinere ale personalitatii tale, aspecte care nu au stiut ce sa faca cu aceste sentimente. Probabil din aceasta cauza esti trist, pentru ca nu ti-ai permis niciodata sa fii trist.

6. Descurajarea

Descurajarea poate fi privita ca fiind indepartarea de curajul tau interior. Atunci cand suntem descurajati, suntem stapaniti de frica. Incepem sa punem la indoiala totul. Descurajarea nu este un sentiment, este o capcana a gandirii.

Cateva idei care te vor ajuta sa faci fata descurajarii:

Pasul 1 : Ce te descurajeaza in aceasta perioada a vietii tale?

Pasul 2 : Urmareste-ti frica. Cand si-a facut aparitia?

Pasul 3 : Care vor fi actiunile pe care le vei urma pentru a dizolva aceste temeri?

Pasul 4 : In cele din urma, care este miza, in cazul in care te eliberezi de aceasta capcana mentala?

 e-dimineata.ro

Tunelul secret din Bucegi.mpg

Tunelul  secret  al  uriasilor  din  Bucegi

KARPATA

KARPATA, locul în care trăieşte “Guvernatorul” suprem

     Semnificația Carpaților este asemănătoare în mai multe scrieri vechi. Astfel în sumeriană KUR-PAT înseamnă Muntele Prinților și amintește că înainte de Potop, au domnit opt regi în cinci orașe, timp de 241200 de ani. Apoi tăblițele sumeriene spun că a sosit Potopul, după care la domnie au venit regii popoarelor din munți. În sanscrită KARPATA înseamnă Locul Guvernatorului iar în latină CARPE înseamnă Muntele Tău.

     Mai mulți istorici români și străini consideră că muntele mistic, Caucaz, nu are nicio legătură cu actualul Caucaz, ci cu munții care se întindeau de la Porțile de Fier și până în zona Buzăului. Aici ar fi fost Prometeu înlănțuit de Zeus. Cunoscând toate aceste legende dar și fapte istorice putem înțelege valoarea spirituală a sfincșilor românești.

Energiile inteligente

     În munții Bratocea, la capătul uneia dintre culmi se află o stâncă ciudată. Localnicii îi spun Faunul. Măsurile energetice efectuate aici au arătat un flux deosebit de energie. Bătrânii spun că însuși Zeus, rănit în lupta cu titanii s-ar fi adăpostit acolo, îngrijit fiind de un faun. Drept răsplată, Zeus, cu o mână de fulgere a sculptat această stâncă. Uneori sfinxul pare că a luat foc. Se spune că flăcările ascund comorile din interiorul stâncii.

     Radiesteziștii afirmă că zona este încărcată energetic și că dacă nu ar fi controlată ar putea arde toată România pe o adâncime de doi metri.

     Cercetătorul Pavel Codrescu a efectuat un experiment. A îngropat trei obiecte, unul de aur, altul din argint și un altul dintr-un aliaj. După un an de zile le-a dezgropat și a constatat că aurul nu pățise nimic, argintul căpătase culoarea verde iar aliajul se topise. În Topleț argintul a căpătat culoarea albastră iar în Bucegi roșu. Nu au putut fi explicate aceste anomalii.

efemetide.ro

 

Descoperirea din Masivul Bucegi

Descoperirea din Masivul Bucegi (August 2003)
articol preluat  de la  Dragos Anunnaki (facebook)
  Muntii Bucegi, reprezinta  o zona destul de atractiva pentru majoritatea oamenilor in mod special datorita energiilor ce se manifesta aici, dar si a unor fenomene etichetatea adesea ca “paranormale”. Descoperirea din Masivul Bucegi, a reprezentat o puternica ridicare a valului, ce a atras atentia strainilor asupra tarii noastre, in mod special, celor care au avut acces in acele zile din luna august 2003, la ceea ce se considera “cea mai mare descoperire din timpurile moderne”. Evident ca totul a fost clasificat si ascuns.
Emisiunea a avut loc la "Acces Direct", de la Antena 1, din mai 2009 -> https://www.youtube.com/watch?v=PF0yep0llF4


      Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre stanga intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 200 m lungime, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!
      Climatul politic era „fierbinte” in 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat. Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.
Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.
      Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 – un secret teribil in topul secretelor de pe lista proiectelor negre ale U.S.A.P.
      U.S.A.P. sau “proiectele negre” se traduc prin “operatiune ultrasecreta si complet inchisa recunoasterii oficiale”. Practic acestea nu exista oficial si nici chiar presedintii de state nu au acces la asemenea date. In esenta, datele sint de acest gen, despre ce discutam noi, doar ca ei au dovezile palpabile, empirice…
Romania nu si-a luat un angajament definitiv in ceea ce priveste secretul descoperirii din Masivul Bucegi, insa din ce am aflat acel protocol semnat de carpa KGB-ista, Iliescu, a fost semnat pe 10 ani, el expirand in August 2013.
      Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.
      Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei
descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial.   Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-septembrie, 2003).
în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
      Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA trebuie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.
      Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
      Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor.
 
Trei lucruri uluitoare au loc in Muntii Bucegi !
      1. Cele 7 izvoare din Muntii Bucegi – sint recunoscute la nivel mondial ca singurul loc unde apa are continut zero bacterii, iar oamenii de stiinta nu inteleg cum este asta posibil. Ceva din interior ii asigura aceasta puritate,
      2. “Gura de Rai” din Muntii Bucegi – este o pajiste cu o suprafata de 1 km patrat, nu departe de zona Coltii Tapului, unde s-a prabusit elicopterul cu evrei, venit tocmai din Israel pentru a se “antrena”. Aceasta zona este cunoscuta de oamenii de stiinta ca o zona cu “anomalie” geomagnetica, ce produce un efect de inviorare si energizare tuturor persoanelor care stau in acea zona, indiferent cat de obosite ar fi.
      3. Holograma unei piramide regulate – este un alt fenomen, care nu prea a fost deslusit de oamenii de stiinta, avand in vedere ca asta se intampla numai in Bucegi si Ceahlau si in nicio alta zona de pe Planeta. Este exclusa orice reflexie sau refractie a luminii deoarece, in acest caz sursa luminii ar trebui sa fie undeva jos, cat despre reflexie, nici nu se pune problema, caci nu exista pe masivul muntos vreun astfel de mediu care sa provoace separarea luminii pentru a se produce fenomul de reflexie cum e el explicat in manualele scolare de fizica elementara. Din punctul meu de vedere nu este altceva decat o “semnalizare”, o atragere a atentiei asupra acestor doua masive. Holograma apare deobicei anual, pe data de 28 noiembrie, data considerata drept “Ziua Sfinxului”, iar holograma apare de cele mai multe ori proiectata pe Masivul Caraiman impreuna cu celebra Cruce Caraiman.
      Acum este timpul sa discutam cu cartile pe fata si sa ne luam istoria adevarata inapoi, nu cea scrisa de cei care vor sa ne tina intr-o bezna a mintii !

sursa:  Dragos Anunnaki