TRACII

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Zamolxe's Blog

Am creat acest blog in speranta ca voi reusi sa va readuc interesul pentru istoria romanilor.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.

Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.

Propunere Pentru Noul Drapel Al Romaniei

marți, 9 noiembrie 2010

Crobizii

Crobizii
     Judecând dupa marturiile lui Herodot, Pseudo-Skymnos, Hecateu, Ptolomeu, Athenaios si ale autorului, ramas necunoscut, al Periplului Pontului Euxin, crobizii sunt un neam tracic care locuia la sud de Dunare (Hecateu), fie între Tomis si Callatis (Strabon) fie lânga Dionysopolis (Pseudo-Skymnos).
     Aceasta localizarea îi face pe învatatii moderni sa-i considere geti, locuitorii principali ai tinutului dintre muntii Carpati si Haemus. V. Besevliev, renumit lingvist bulgar, considera ca toponimele terminate din dina (Adina, Amlaidina - astazi probabil localitatea 23 August din Constanta si Mangalia - si Asbolodina - mentionata în teritoriul callatian) pot fi atribuite crobizilor, ceea ce, dupa cum se vede, ar coincide cu localizarea acestora de catre Strabon.
     Despre istoria acestora nu stim decât ca au avut un conducator, Isanthes renumit pentru frumusetea, puterea si bogatia lui (marturia se gaseste la istoricul Phylarchos si la Athenalos). Lexicograful bizantin Suidas le atribuia credinta în nemurirea sufletului, larg raspândita la neamurile getice.

Al. Suceveanu, Crobizii, in Magazin istoric, anul X, nr. 8, (113), august, 1976, p.44
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Cotensii

Cotensii
     Trib mentionat de Ptolomeu în rândul principalelor neamuri geto-dacice. Geograful grec îl dispune, ca si pe cel al buridavensilor, la sud de ratacensi, caucoensi si biefi. Dealtfel, V. Pârvan îi si numeste enigmaticii cotensi si îi localizeaza în E Daciei, respectiv în S-Moldovei.
     Cercetarile arheologice din aceasta parte a Daciei pledeaza pentru includerea cotensilor printre neamurile de origine geto-dacica

Constantin Preda, Tyragetii, in Magazin istoric, Anul XI, nr. 4 (121), apr., 1977, p. 33, p. 49.
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti,1982
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Corpilii

Corpilii
     Populatie locuind la est de Muntii Rodopi si pe cursul Inferior al riului Hebrus (Marita de azi),  mentionati de numeroase izvoare antice (Strabon, Appianus, Herodianus, Solnius etc.). V. Pârvan era de acord cu savantul german Norbert Yoki care „compara pe buna, dreptate numele poporului tracic din Rhodope Oriental, corpiloi, cu marele neam getic din nordul Dunarii „carpoi". 
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Costobocii

Costobocii
    
     Uniune de triburi dacice libere, care au locuit in nordul si nord-estul Daciei, menţionata de Ptolemeu (III, 8, 3). Apartenenta lor etnica la neamul trac este dovedita arheologic ei fiind creatori culturii Lipita, o cultura prin excelenta dacica. Descoperirile arheologice localizeaza costobocii, in nord-est, aria lor de raspindire fiind bazinul superior si mijlociu al Nistrului, bazinul superior al Prutului, regiunea Stanislav, Lvov si Cernauti, din vestul Ucrainei pina in Maramuresul istoric si Bucovina.
     Costobocii se impun, pe plan istoric,  in special in secolul II en cind incep o nesfirsita serie de incursiuni in imperiul roman. Cel mai puternic atac este cel din anul 170 (vezi harta) cind patrund in Moesia, Thracia si Macedonia si ajung pina in Ellada in orasul Eleusis. Trecera costobocilor prin Dobrogea este mentionata in doua epitafe descoperite la Adamclisi. Dupa respingerea lor din imperiu, romanii i-au indemnat pe asdingi (trib germanic al vandalilor) sa ii atace pe costoboci. In urma loviturilor suferite in anii 170-172 o parte dintre costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic iar o parte au ramas sa convietuiasca cu noii veniti de neam germanic si cu sarmatii. Nordul Moldovei a fost dominat de costoboci pina in anul 170 cind acest control a fost preluat de carpi.
     Prin actiunile lor,  costobocii au fost adversari redutabili ai Imperiului Roman.
Harta  incursiunii  costobocilor  in  imperiul  Roman  din  anul 170

Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p. 189-190
Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei, vol. II, D-L, coord. Constantin

Preda, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, p. 363-364;
        Sever Dumitrascu, Regele Pieporus si actiunea costobocilor din secolul II. Un istoric al problemei, in Sargetia, XX, 1986-1987, p.106-110;
        Nicolae Gostar, Ramura nordică a dacilor-costobocii, Buletinul Universitătii Babes-Bolyai, Cluj, I, 1956, p.183-199;
       Nicolae Gostar, Numele si originea costobocilor, in Cercetări istorice, 1, 1970, 109-117;
      Ghe. Bichir, Costobocii, in Magazin istoric, anul X, nr. 4 (109), apr. 1976, p.16.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Ceiagisii

Ceiagisii
     Printre ultimele nume de triburi dace întâlnite în Geografia lui Ptolemeu se afla si neamul ceiagisilor. Ei sunt amintiti alaturi de piefigi si se apreciaza, dupa cercetarile lui V.Pârvan (Getica), ca ar fi locuit la sud de potulatensi, adica în sud-vestul Munteniei si sud-estul Olteniei (cursul inferior al Oltului).
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Caucoensii

Caucoensii
     Autorul antic care a mentionat existenta tribului dacic al caucoensilor a fost geograful grec Ptolemeu. Localizati de Vasile Pârvan în "regiunea de munte din Neamt si Bacau si tinutul spre apus din tara secuilor", (Getica) caucoensii au fost vecinii de sud ai costobocilor, care au locuit în nordul Moldovei, inclusiv în partea carpatica si dincolo de Siret pâna la Nistru, ceea ce ne face sa adaugam, în mod logic, la zona locuita de tribul caucoensilor, si în centrul Moldovei. La aceeasi concluzie ne aduce si harta ce însotea textul operei geografice a lui Ptolemeu, pe care alte triburi vecine sunt amplasate în asa fel, încât se poate deduce existenta, în centrul Moldovei, a caucoensilor. O seama de diferite alte aprecieri referitoare la acest trib sunt greu de acceptat, datorita putinelor informatii de care dispunem.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Felicitari Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou