Rezultat al unei indelungate dezvoltari
istorice, statul dac centralizat si independent (organizat sub
conducerea lui Burebista), nu a aparut in mod spontan sau intamplator,
ci a fost rezultatul unei indelungate dezvoltari istorice. La temelia
tuturor prefacerilor politice, de majora insemnatate, precum si a
progreselor din epoca lui Burebista, care reprezinta culmea cea mai
inalta atinsa pana atunci de societatea geto-dacica, s-a aflat un
multimilenar substrat economico-social, un proces ascendent de
cristalizare al organizarii politice si militare, desfasurat in chip
unitar, pe o intinsa arie geografica.
Asa cum s-a mai aratat, in cursul
mileniului al II-lea i.Hr., in regiunea carpato-dunareana si balcanica
se constituisera neamurile tracice, apartinand, ca si grecii, ilirii si
altii, marii familii de neamuri indo-europene. Tracii mileniului al
II-lea i.Hr. au fost creatorii unei culturi avansate si unitare. Ei
aveau cunostinte inaintate, dezvoltand una dintre cele mai prospere
metalurgii a bronzului, cum o atesta produsele atelierelor din
Transilvania in special date la iveala de sapaturile arheologice.
In atelierele tracice si pontice se
faceau unelte felurite, arme si podoabe de pret, tracii acestor vremuri
putand fi comparati, in multe privinte cu lumea miceniana. Prin
secolele VII-VI i.Hr. pe fondul tracic din perioadele anterioare s-a
cristalizat o mare unitate etnica si de civilizatie, care acoperea toata
regiunea geografica din nordul Carpatilor, pana la Balcani si de la
Tyras (Nistru) pana spre tinuturile de la Dunarea mijlocie. In cadrul
acestei unitati se vor ridica geto-dacii, pe care ii va surprinde
istoria scrisa cu ocazia expeditiei intreprinse in anul 514 i.Hr. de
Darius, regele persilor, impotriva scitilor.
Getii - "cei mai viteji si drepti dintre
traci" - cum ii aprecia Herodot, au fost singurii dintre neamurile
tracice, care s-au impotrivit cu armele marelui rege persan. Rezistenta
opusa de geti celui mai puternic imperiu al vremii, atesta nu numai
vointa lor de a trai liber, de sine statatori, ci si nivelul lor de
organizare militara si politica, mai inaintat decat al celorlalte
neamuri inrudite. Cand peste doua sute de ani puterea macedoneana s-a
ridicat sub Filip II si Alexandru cel Mare, getii au intrat din nou in
lumina istoriei antichitatii, de aceasta data izvoarele vorbind despre
un rege al getilor de la Dunare, despre orase intarite, precum si
despre bogate lanuri de grane la nord de Dunare, pe care ostenii
macedoneni le-au culcat cu lancile la pamant, spre a putea inainta.
Inceputurile timpuriii ale stratificarii sociale.
Cercetarile arheologice au scos la lumina
dovezi certe ale inceputurilor stratificarii sociale in aceasta vreme.
In secolele IV-III i.Hr. geto-dacii au creat o arta princiara,
aristrocratica, de o rara finete, care cu toata inraurirea Orientului
antic si a lumii elenistice se infatiseaza cu manifestari de o pregnanta
unitate si originalitate in intreaga zona getica dintre Balcani,
Carpatii Meridionali si Orientali, Pontul Euxin si Tyras. Este suficient
sa amintim in acest sens binecunoscutul coif de aur de la Poiana
Cotofenesti (judetul Prahova), tezaurul de la Baiceni (judetul Iasi),
cit si inventarul mormintelor unor capetenii ale aristocratiei geto-dace
de la Agighiol (judetul Tulcea), Peretu (judetul Teleorman) si Gavanu
(judetul Braila), care reflecta o viata plina de stralucire si de putere
a nobilimii indigene.
Din analiza stirilor literare, dar si a
celor arheologice si numismatice, rezulta ca la sfarsitul acestei
perioade, geto-dacii erau organizati in cadrul unor uniuni tribale, care
aveau fiecare cate un centru al lor economic, militar si religios,
cunoscut din izvoare, in limba traco-dacica, sub denumirea de "dava".
Una dintre uniunile mai vaste si mai
puternice, care a putut face fata fortei unui stat de taria regatelor
elenistice, a fost aceea condusa de Dromichete (pe la inceputul
secolului III i.Hr.), care a invins in doua randuri ostile macedonene
luand chiar prizonier pe Lysimach, puternicul rege al Traciei.
Pe la anul 200 i.Hr. este mentionat
regele Oroles, care a luptat impotriva bastarnilor germanici, patrunsi
in partile de rasarit ale Daciei si a oprit inaintarea lor spre sud si
vest. Uniunile de triburi geto-dacice au evoluat, mereu, pe masura
dezvoltarii fortelor de productie si intensificarii schimburilor
comerciale constituind nuclee din ce in ce mai mari. Importurile
elenistice, patrunse adanc in zona getica, dar mai ales cele romane si
folosirea monedei Romei republicane au stimulat puternic procesul de
unificare pe plan economic si politic al lumii geto-dacice.
La temelia operei de centralizare - unitatea lumii geto-dacice.
Acest proces avea solide temeiuri in
unitatea etnica, lingvistica si de cultura materiala. Marturiile
istorice, care plaseaza limpede pe geti in intreaga regiune dintre
Haemus (Balcani). Carpatii Meridionali si Orientali si spre Marea
Neagra si Tyras, iar pe daci in regiunea intracarpatica a Daciei
stravechi, subliniaza ca acestia formau unul si acelasi popor. Istoricul
Trogus Pompeius, care scrie in primele decenii ale erei noastre, afirma
semnificativ ca "dacii sunt o mladita a getilor". Izvoarele
antichitatii sunt categorice in afirmarea faptului ca getii si dacii
vorbeau aceeasi limba, traco-dacica, foloseau aceleasi elemente in
compunerea numelor de localitati, de oameni.
In ceea ce priveste cultura materiala,
descoperirile arheologice au dat la iveala numeroase ateliere de
prelucrare a fierului din care ieseau unelte felurite, cu intrebuintare
diversa, dar care pastreaza aceeasi pecete a unitatii ne toata aria de
locuire a geto dacilor, intocmai ca si armele (varfuri de sageata,
lanci, scuturi etc.) si oodoabele. Fierul de plug dacic, care a facut
posibila trecerea la o agricultura propriu-zisa, a fost unealta tipica
pentru lumea geto-dacica, folosita si mai tarziu de-a lungul perioadei
daco-romane si apoi mult dupa aceea.
Ceramica geto-dacica, lucrata cu roata
sau in tehnica traditionala cu mana, are un izbitor caracter unitar,
repertoriul sau de forme, pornind in principal de la forme stravechi
tracice, cat si de la unele prototipuri elenistico-romane. Tocmai aceste
produse ceramice, purtand pecete specific geto-dacica, au ingaduit mai
mult decat alte categorii de izvoare arheologice, sa se stabileasca cu
certitudine pana unde s-au extins neamurile geto-dacilor.
De asemenea, si in domeniul arhitecturii,
atat de splendid documentata de impunatoarele cetati de piatra de la
Sarmizegetusa, Piatra Craivii, Capalna (Alba), Batca Doamnei
(Piatra-Neamt) etc. sunt evidente elemente de dainuire a unei traditii
mult mai vechi si, in acelasi timp, elemente care reflecta puterea de
asimilare de catre geto-daci a elementelor de civilizatie greco-romana.
Modul de primire si adoptare a
imprumuturilor straine, potrivit gustului si nevoilor locale, este o
alta caracteristica a lumii geto-dacice, ca entitate etnica unitara, cu
radacini milenare in acelasi strabun pamant.
Asadar, marea personalitate a lui
Burebista, opera de organizare si unificare statala intreprinsa de el
se contureaza pe fundalul acestei vaste si multilaterale unitati a lumii
geto-dacice. Tocmai aceasta temelie unitara explica faptul ca, desi
traditiile democratiei militare ale uniunilor tribale nu au disparut cu
totul pana la Burebista, totusi societatea geto-dacilor a reusit sa
injghebeze un stat larg cuprinzator al tuturor teritoriilor locuite de
ei - oameni statornici, agricultori, crescatori de vite si mestesugari
cu vechi traditii, in acelasi mod se explica si dainuirea in timp a
edificiului statal geto-dacic pana la cucerirea romana, cunoscand o mare
inflorire.
Prin organizarea statala din vremea lui
Burebista, istoria dacilor a atins un punct culminant; acest moment
ramane unul de referinta in istoria patriei, subliniind indelungatele
traditii de organizare politica, radacinile adanci care ne leaga de
aceste pamanturi pe care stramosii nostri si-au faurit cu mai bine de
doua milenii in urma un stat propriu, liber si puternic si a carui
traditie razbate pana in zilele
Profesor Doctor Dumitru Berciu