Bistonii

Bistonii
Bistonii au fost cunoscuti ca o populatie tracica de la marea Egee , din zona orasului antic Abdera. Neamul biston s-a pierdut treptat in masa de triburi sud-tracice.
Ovidiu in Scrisori din Pont foloseste cuvintele "biston", "bistonian", poetul avind in vedere neamurile getice.
  Silius Italicus (25-101 e.n) spune despre bistoni ca aveau săbii încovoiate
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Burii

Burii
Trib dacic situat in zona Vîlcei si Argesului avind drept centru cetatea Buridava (azi Ocnita, jud. Valcea). La Ptolemeu (Geographia, III, 8, 3) apar sub denumirea de burridavensi.
Stăpâneau imensele mine de sare de la Ocnele Mari şi căile de acces spre Dacia transilvană, ceea ce le conferea o imensă putere militară, alături de o mare responsabilitate.


Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p. 117.
 Dumitru Berciu, Burii daci si stravechea lor cultura, in Magazin Istoric, 83, 1974.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Biefii

Biefii
Trib dacic mentionat de Ptolemeu in vestul Daciei (Geografia, III, 8, 3). Numele este probabil corupt din biesi.Vasile Parvan situa acest trib in afara Transilvaniei si Olteniei, situarea lui in nord-estul Banatului fiind cea mai apropiata de realitate.


 Al. Barnea, Bistonii, in Magazin istoric, anul X, nr. 4 (109), apr. 1976, p.16.
  Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti, 1982
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Briantii

Briantii
 Populatie tracica mentionata de Herodot (VII, 108) ca locuind pe coasta tracica a marii Egee, în fata insulei Samotrace. Tot aici mai locuiau si ciconii, o alta populatie tracica. Briantii continua sa fie mentionati si de alte izvoare antice din secolele urmatoare. Ne limitam sa amintim pe Titus Livius (XXXVIII, 41, 8) si pe Plinius (Naturalis historia, IV, 41), la care apar sub denumirea de priantae.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Bisalţii

Bisalţii
Neam care a dat numele tinutului Bisaltia (dupa Herodot), aflat pe ambele maluri ale fluviului Strymon (azi Struma, în Bulgaria si Grecia). Bine plasati în apropierea celebrelor mine din Pangeu, bisaltii au emis, între circa 500-480 î.e.n., octodrahme de argint de 28-29 g, având reprezentat pe avers un calaret în picioare lânga calul sau, tinând în mâna doua lancii lungi, iar pe revers un patrat adâncit, împartit în patru sectoare. Pe aversul unor exemplare era gravata, în litere grecesti, legenda BIS ALTIKON. Asemenea monede au fost gasite, alaturi de altele, în mai multe tezaure importante ca cele descoperite la Stip, în sudul Iugoslaviei, pe coasta Asiei Mici (Iordan lânga Bostra si Massayaf, în nordul Feniciei), în apropiere de Ecbatana (Hamadan, în Iran), sau în Egipt. În vremea celui de-al doilea razboi medic (sec. V î.e.n.) bisaltii au avut o atitudine favorabila fata de greci si ostila fata de persani. Stim aceasta de la Herodot, care ne povesteste o cumplita întâmplare : "În acelasi tinut, regele trac care domnea peste bisalti si crestoni savârsi un lucru neobisnuit de crud. Cum el însusi facuse cunoscut lui Xerxes ca nu se învoia sa-i fie rob si pribegi pe înaltimile muntilor Rodopi, asisderea nu îngadui nici copiilor sai sa porneasca cu razboi împotriva Elladei. Acestia însa, fie din îndaratnicie, fie din dorinta fierbinte de a vedea razboiul, îi însotisera pe persi. Când se întoarsera acasa, tuturor celor sase care scapasera vii si nevatamati, tatal lor le scoase ochii pentru vina ce-au avut-o. "


Dupa cum ne spune Tucidide, bisaltii si triburile tracice învecinate locuiau în cetati mici, iar daca este sa-i dam crezare lui Herodot, macar pentru perioada veche, nu agricultura ar fi fost ocupatia lor de predilectie, ci, asa cum par sa confirme si câteva versuri din Vergiliu (Georgicele), mai degraba cresterea vitelor. Ceva mai târziu însa, tinutul locuit de ei apare la Titus Livius ca bogat în cereale si metale.
În vremea regilor macedoneni Alexandru I (495-454/51 î.e.n.) si Perdiccas (451 ?-414 î.e.n.), se presupune ca bisaltii ar fi facut parte din regatul Macedoniei. Marile interese care se încrucisau si se ciocneau în zona bogatelor mine din muntii Pangeu, râvnite de thasieni si de atenieni au facut ca dominatia politica macedoneana în regiunea de la gurile Fluviului Strymon sa fie adesea amenintata, suveranii macedoneni Filip II (359-336 î.e.n.) si Alexandru cel Mare (336-323 î.e.n.) având de luptat cu triburile de aici. De la Titus Livius, aflam ca, dupa victoria romana de la Pydna (168 î.e.n.) Bisaltia întreaga locuita de bisalti, barbati foarte curajosi, a intrat în alcatuirea primei regiuni a Macedoniei « libere ».


 Ghe. Poenaru Bordea, Astii, in Magazin istoric, Anul X, nr. 11 (116), nov., 1976, p. 40.
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Bebricii

Bebricii
Populatie de origine traca. A locuit în Bitinia si în Mysia, într-o regiune de pe tarmul Hellespontului si din preajma cetatii Lampsakos, regiune cunoscuta în antichitate sub denumirea de Bebrycia. Era situata în partea de nord-vest a Turciei de astazi, în zona de coasta. Izvoarele istorice pastrate retin doar faptul ca printre divinitatile carora li se închianau aceasta populatie se numara si Priap. O localitate antica, situata pe coastele sud-estice ale Marii de Marmara, înspre strâmtoarea Dardanele, purta chiar numele acestei zeitati. Ea se afla în apropiere de locul unde râul Granicus (azi Cian) se varsa în Marea de Marmara. În ciocnirile pe care le-au avut cu populatiile învecinate, printre care bitinii si frigii, bebricii au fost înfrânti si li s-a pierdut urma.


 Bucur Mitrea, Bebricii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 1 (118), ian. 1977, p.  38
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Brigii

Brigii
Sunt cunoscuti ca populatie din Asia Mica de origine tracica; ulterior plecarii lor din Europa, au primit numele de frigieni. Brigii sunt de neam tracic, o spune Strabon, ca si migdonii, bebricii, medobitinii, bitinii, tinii, la care îi adaug si pe mariandini. Ei au parasit cu totii ultimii Europa, iar moesii au ramas pe loc.

    Aceste informatii sunt reluate, mai târziu, si de Plinius cel Batrân, ambii autori referindu-se, de fapt, la evenimente istorice petrecute în doua etape: unele grupuri de traci au migrat spre Asia Mica prin sec. XII î.e.n., împinsi de ilirii care patrunsera în Balcani, iar altele, prin sec.VII î.e.n., între acestia fiind si bitinii. Daca admitem identitatea dintre brigi si frigieni - pastrând proportiile evolutiei istorice - informatiile lingvistice parvenite de la aceasta populatie ne apar interesante. Limba frigiana e cunoscuta din inscriptiile bilingve din sec. III î.e.n., si exista informatii ca în sec. V e.n. era înca vorbita; astfel, Socrates Scolasticul (380-439) afirma ca episcopul arian Selinas, nascut din tata got si mama frigiana, slujea în biserica în ambele limbi ale parintilor.

Al. Barnea, Medobitinii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 1 (118), ian. 1977, p. 35,p. 38
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Bitinii

Bitinii
     Au locuit în nord-vestul Asiei Mici. Dupa unele izvoare istorice, au fost de origine tracica.

     Iata ce aflam de la Herodot în acest sens:

     Tracii luptau purtând pe cap caciuli de vulpe, pe trup tunici si se înfasurau cu zeghi pestrite, iar pe pulpe si în picioare aveau încaltari din piei de caprioara. Purtau suliti, scuturi usoare si sabii mici. Acestia, trecând în Asia, s-au numit bitini; mai înainte dupa cum spuns ei, se numeau strimoni, locuind pe râul Strymon…(astazi Struma: traverseaza Bulgaria si Grecia).

    Aceste migratii se petrecusera cu aproape trei veacuri înaintea lui Herodot, în sec.V a.Chr., populatiile respective având deja arii stabilite si destul de bine delimitate. Folosind argumente lingvistice, între care predomina toponimele, Vasile Pârvan afirma înca în 1926:

    Elementul dacic a fost precumpanitor în migratia geto-scitica spre Macedonia, Rodopi, valea de jos a Hebrului si chiar Bitinia si nord-vestul Asiei Mici (Getica).

Al. Barnea, Bitinii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 1 (118), ian. 1977, p. 35.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Astii

Astii
     Trib tracic localizat în apropierea coloniei grecesti Apollonia Pontica (azi Sozopol, Bulgaria), putin mai retras în sus de la mare, asa cum ne informeaza Strabon. În câteva locuri din apropierea litoralului, inclusiv pe teritoriul ocupat de asti s-au descoperit în mai multe rânduri "tezaure" continând vârfuri de sageti din bronz, turnate anume ca piese de schimb premonetar. S-a emis ipoteza ca astii ar fi fost producatorii si purtatorii acestor mijloace de schimb. Pe baza unor date mai recente, majoritatea cercetatorilor înclina însa sa accepte o alta explicatie si anume ca turnarea acestor vârfuri de sageti s-a facut în principal, în atelierele coloniilor grecesti milesiene: Olbia, Histria si Apollonia.
     Tot de la Strabon stim ca astii au fost pirati temuti si ca jefuiau pe cei care debarcau pe coasta pustie si stâncoasa a promontoriului Thynias. Potrivit unei alte ipoteze, astii ar fi creat un mare regat, ce ar fi luat locul celui al odrisilor jucând un important rol istoric în epoca elenistica. Dar faptele în sprijinul acestei supozitii ne apar insuficiente. Cert este ca astii au dominat litoralul amintit, dominatie usurata mult de disparitia regatului celtilor din Tylis (pe la 218 î.e.n.) si de decaderea Apolloniei.
     În anul 108 î.e.n. consulul Cneius Manilus Vulso a intrat în conflict cu astii. Sub Imperiul roman, tinuturile astilor au devenit un domeniu al provinciei Tracia, cuprinzând si zona paduroasa de la vest de muntii Istranca. Din relatarea lui Procopius, aparuta în 551 e.n., retinem o ultima informatie privind regiunea care ne intereseaza, în 550 e.n., sclavinii (slavii) jefuira în voie si tara numita Astica, ramasa pâna atunci nepustiita, si de aceea avura prilejul sa gaseasca acolo prada bogata. Ravasira astfel un tinut întins si ajunsera pâna la Zidurile cele Mari, cale de ceva mai mult de o zi departare de Bizant. Nu mult dupa aceea oastea romana se lua pe urmele navalitorilor si se întâlni cu o parte din ei ; se încaierara pe neasteptate si (romanii) îi pusera pe fuga ».


Ghe. Poenaru Bordea, Astii, in Magazin istoric, Anul X, nr. 11 (116), nov., 1976, p. 22, p. 40.
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Ansamensii

Ansamensii
     Trib localizat, dupa unele inscriptii din vremea stapânirii romane în Dacia, pe Somes (numit Samus în antichitate), în nord-vestul Transilvaniei. În plina epoca romana, exista atestat epigrafic un sat purtând numele acestui trib : vicus Ansamensium.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/