În linii mari se poate afirma că la etnogeneza tracilor au participat două componente de bază: triburile locale de agricultori şi crescători de animale din spaţiul Carpato-Balcano-Pontic şi triburile de păstori veniţi din stepa euroasiatică, numiţi convenţional indoeuropeni.
Indoeuropenii se evidenţiază începând cu intersecţia mileniilor III - II î.Chr. Aceste triburi de păstori s-au extins din stepa euroasiatică până la oceanul Atlantic la Vest şi râul Ind la Est. Ei înălţau pretutindeni tumuluri - "Kurgane", unde îşi înhumau (apoi şi incinerau) morţii peste care aşterneau ocru roşu-simbol al sângelui, adică al vieţii. La început toţi indoeuropenii vorbeau aceeaşi limbă. Cu timpul, însă, contactele lor cu diverse triburi locale au dat naştere unor mari grupuri etnice: iranienii, elinii, italicii, celţii, germanicii.
In spaţiul Carpato-Dunărean triburile de păstori indoeuropeni au intrat în contact cu triburi sedentare neolitice. Unele dintre acestea sunt cunoscute ca purtători ai culturii Cucuteni (sau Cucuteni-Tripolie), recunoscută în istorie drept cea mai veche civilizaţie europeană. Conveţuirea triburilor venite cu cele locale a pus baza unei prime sinteze, convenţional numite pretracice. Indoeuropenii şi-au impus limba, dar au fost asimilaţi de către populaţia locală. O problemă discutată de către istorici este determinarea timpului şi locului acestei sinteze.
Istoricii bulgari susţin că sinteza s-a produs în Peninsula Balcanică încă în epoca neolitică (mileniile IV-III î.Chr.). Istoricii români scriu despre o asemenea sinteză în epoca bronzului. Ea şi-a găsit expresie în cultura arheologică Monteoru (mileniul II î.Chr.) La cumpăna mileniilor II-I î.Chr., odată cu începutul epocii fierului, în spaţiul Balcano-Carpatic se cristalizează etnia tracilor timpurii. (La est de Carpaţi săpăturile de la Sihleanu, Râmnicile, Holercani, Hansca; în spaţiul intracarpatic -Igriţa-Lăpuş şi la sud-vest de Carpaţi - Suzoni, Bolde-Karaburma).
Istoricii români consideră că grupurile pretracice, constituite în regiunea actualului Banat (Românesc şi Sârbesc), s-au extins spre Vest în secolele XIV-XII î.Chr., atingând bazinul Transilvaniei şi Est-Carpatic, unde au intrat în contact cu triburile culturii Noua. în Transilvania, în afară de cultura Noua, erau prezente şi alte culturi locale - Wieltemberg, Otomani etc. în urma contactelor dintre diferite triburi s-au format tracii timpurii. Acest proces are loc în perioada trecerii de la epoca bronzului la cea a fierului. Epoca fierului se împarte în două faze (vârste). Prima fază a fierului, râspăndită la tracii timpurii, era numită Hallstattul tracic (după o localitate din Austria) şi cuprinde perioada anilor 1200-650/600 î.Chr. O a doua fază a epocii fierului, numită Latene (după o plajă a unui lac din Elveţia), va cuprinde perioada 650/600 î.Chr. -105 d.Chr.
La prima vârstă a fierului s-a produs procesul de individualizare şi consolidare a lumii tracice, care popula spaţiul de la Marea Egee şi peninsula Anatolică-la Sud, şi până la râul Nipru - la Nord; de la Tisa Superioară - la Vest, până la Marea Neagră -la Est.
Săpăturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos la iveală multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului la Dunăre, la Babadag (în Dobrogea), Cozia (în Muntenia), Saharna-Solonceni (Republica Moldova), Cernolesc (la est de Nistru) etc.), care prezintă un ansamblu de culturi înrudite ale hallstattului tracic timpuriu, toate aparţinînd lumii tracice.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/
http://www.enciclopedia-dacica.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu