Tyragetii

     Populatie de origine getica, localizata de izvoarele antice pe cursul mijlociu si inferior al Nistrului. În încercarea sa de dispunere geografica a diferitelor neamuri din Dacia, V. Pârvan (Getica) face precizarea ca pe Tyras (Nistru), în mod special, getii erau numiti -Tyragetai. Cele mai vechi stiri despre aceasta populatie se pastreaza în opera geografica a lui Strabon, din care retinem urmatoarele:
     "Locuitorii de pe malurile de dincolo ale Istrului sunt getii, tyragetii si bastarnii; Istrul lasa în stânga toate meleagurile getilor, tinuturile tyragetilor, bastarnilor si sarmatilor, pâna la Fluviul Tanais (Don); prima parte a întregii regiuni ce se întinde la nord, între Istru si Borysthenes (Nipru) este pustiul (stepa) getilor. Apoi vin tyragetii, iar dupa ei sarmatii iazygi."
      În acelasi sens se pronunta si Ptolomeu:
"mai jos de bastarni, lânga Dacia sunt tagrii si mai jos de ei tyragetii".
      La rândul sau, Pliniu cel Batrân (23-79 e.n.) ne informeaza ca  de la Istru înainte se afla vestitul Fluviu Tyras si o insula întinsa locuita de tyrageti.
      Tyragetii locuiau, deci, în sec. I î.e.n. - II e.n. pe cursul inferior al Nistrului (Tyras), prezentându-se ca o populatie distincta si de sarmati si de bastarni. Sapaturile efectuate în partile de S-E ale Câmpiei Bugeagului, în necropolele tumulare de la Sabat si Katargi, care au scos la iveala ceramica locala carpica, sprijina si ele originea getica a acestei populatii. Bizuindu-se pe descoperirile arheologice dintre Prut si Nistru, ca si pe analiza izvoarelor scrise si pe unele toponime, arheologii sovietici V. P. Petrov si G. B. Federov ajung la concluzia ca tyragetii au reprezentat populatia autohtona din regiunea Nistrului, de la mijlocul mileniului I. î.e.n. si pâna în primele secole ale e.n.


Constantin Preda, Tyragetii, in Magazin istoric, Anul XI, nr. 4 (121), apr., 1977, p. 33, p. 49.
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tyntenii

     Cu câtiva ani în urma, între Iordania si Siria, a fost descoperita, într-un important tezaur monetar, o octodrahma de argint, în greutate de 29,83 g. cu legenda TYN. Moneda, emisa cam la hotarul veacurile VI - V î.e.n., are pe avers un personaj în picioare alaturi de doi boi, iar pe revers o roata într-un patrat adâncit. Alte monede purtând inscriptia TYNTENON, sugereaza ipoteza ca octodrahma a fost emisa de tribul tyntenilor. 
     Tinând seama de iconografia ei, similara ca cea de pe monedele altor triburi tracice din zona muntelui Pangeu, acest trib s-ar situa cam în aceeasi regiune. Pe de alta parte, începutul de nume TYN ne-ar permite sa ne gândim si la tribul tracic al tinilor, destul de bine cunoscut din izvoarele literare, dar asezarea lui geografica face putin probabila aceasta eventualitate. Daca facem abstractie de legatura TYN-TYNTENON, ar trebui totusi, sa avem în vedere un trib din celebra zona miniera, al carui nume ar urma atunci sa faca obiectul unor cercetari viitoare.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tribalii

     Sursele literare nu concorda in ce priveste apartenenta etnica a tribalilor. Dupa Aristofan (Pasarile), a carui informatie este preluata de lexicograful bizantin Stefan din Bizant, triballii ar fi de neam iliric, in timp ce, dupa Strabon si Diodor din Sicilia, ei sint traci.
     Primele informatii despre triballi le datoram lui Herodot, apoi lui Tucidide si in fine lui Cassius Dio, din a caror relatari topografice rezulta ca triballii ar fi locuit pe valea riului Oescus (azi Isker) in asa numita Cimpie triballica, la est de riul Ciabrus. Tucidide aminteste ca, in anul 424 i.e.n regele odrisilor Sitalkes, a fost omorit intr-o batalie cu triballii. Faima acestora ajunsese de mult la Atena, judecind dupa atentia pe care le-o acorda Aristofan si Cratinos in dramaturgia lor.
      Sursele literare antice continua sa le semnaleze prezenta si in perioada de dupa sec V i.e.n.    Din scrierile lui Diodor aflam ca in anii 376-375 i.e.n , triballii au jefuit Abdera, oras de pe coasta de nord a Marii Egee; Iustin mentioneaza ca in 339 i.e.n au capturat de la Filip II, regele Macedoniei, prada luata de acesta de la regele scit Atheas; in anul 335ien -relateaza Arrian in lucrarea sa Anabasis - regele triballilor Syrmos, invins de Alexandru cel Mare, i-a oferit un numar de mercenari triballi, care aveau sa participe la campania din Asia (Helmut Berve). In cursul razboiului cu triballii, macedonenii ataca si o asezare getica de la nord de Dunare, localitate indentificata de catre Alexandrina D. Alexandrescu ca fiind pe locul actualei Zimnicea.
       In sec. III, triballii se aflau fie in conflict cu regatul celtic din Peninsula Balcanica cu capitala la Tylis, fie aliati ai acestuia.
       Ofensiva romana s-a lovit de triballi, mult slabiti din moment se Cassius Dio ii mentioneaza, in anul 29 i.e.n ca victime ale scordiscilor celti. In sfirsit, in epoca romana, triballii sint pomeniti in inscriptia atestind Praefectura civitatum Moesiae et Treballiae, ca si Ptolemeu, care vorbeste de Oescus, oras al triballilor. Istoria acestui oras (azi Ghighen, in Bulgaria) - castru al Legiunii V Macedonica si apoi colonia, in vremea lui Traian - este in acelasi timp si istoria triballilor, definitiv angajati in cadrul provinciei Moesia Inferior.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Trausii

      Trib tracic care locuia in zona muntilor Rodopi, trausii au intrat in atentia izvoarelor istorice datorita obiceiului lor de a-si plinge nou-nascutii pentru necazurile ce-i asteapta in vviata si de a se bucura, in schimb, la inmormintari, cind pasamite, mortii scapau de griji, traind de acum inainte fericiti. Primul care mentioneaza acest obicei este Herodot urmat si de alte izvoare. Dupa cum sublinia istoricul grec, trausii, ca si getii care se credeau nemuritori, se deosebeau de ceilalti traci. Aceasti comparatie cu getii a dat nastere in timpurile noastre unor speculatii, dupa care trausii nu ar fi fost un trib sud-tracic, ci ar fi apartinut ramurii nordice a tracilor.
     Niste izvoare mai tirzii ca Hesychios, de pilda, ii denumesc popor scitic, iar Stefan din Bizant arata ca grecii ii numeau si agatirsi.. Aceste date concorda cu ipoteza ca trausii sint veniti dinspre nord in Tracia, si anume, poate din Carpati (de aici confuzia cu agatirsii). Trebuie subliniat ca prin popor scitic nu se intelege neaparat o origine etnica scitica. Mai degraba este vorba de un trib din zona de interferenta cu cultura scitica, deci din spatiul carpato- dunarean.   Chiar despre geti, Tucidide spune ca au imprumutat unele obiceiuri scitice in privinta modulul de lupta (arcasi calari). Asadar, credem ca este verosimil si-i considerim pe trausi ca un trib desprins din ramura nord-tracici si patruns, inspre Muntii Rodopi, probabil in a doua jumatate a secolulul VII, cind au avut loc miscari de triburi datorita luptelor dintresciti si cimerieni. Ar fi hazardat sa-i consideram pe trausi rude apropiate ale getilor, dar aceasta ipoteza nu trebule pierduta din vedere, putind fi confirmata cindva cu ajutorul arheologiei.
     Este probabil ca trausii, ca si agatirsii sau siginii, reprezinta triburi dizlocate din locul lor de bastina, in urma framintarilor din sec. VII i.e.n.. Prin aceasta ei au vehiculat elemente de cultura materiala si spirituala in zone mai departate de locul de bastina.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tinii

     Trib tracic mentionat înca de Herodot printre neamurile din Asia Mica asupra carora îsi întinsese stapânirea Cresus (sec.VI î.e.n.), ultimul rege al Lidiei. Strabon îi aminteste printre triburile trace care "au parasit cu desavârsire Europa", fenomen ce s-a produs în doua etape, prima în sec.XII, a doua în sec.VII î.e.n. Aceasta informatie, pe care o gasim si la Pliniu cel Batrân se vadeste în parte falsa, pentru ca în veacurile urmatoare tinii au fost prezenti înca în numar mare în sudul Traciei europene, la nord de Bizant. Într-adevar, pe teritoriul lor s-a desfasurat actiunea militara din anii 400-399 î.e.n., prin care Seuthes II (cca.405-391) principe din familia domnitoare odrisa, a întemeiat, cu ajutorul grecilor comandanti de Xenofon, un regat în sudul Traciei, unde domnise si tatal sau, Maisades, rasturnat de supusii sai, cu câtiva ani înainte. Medokos, regele odrisilor, fusese de acord cu aceasta actiune, ceea ce arata ca populatiile din regiunea respectiva scapau deseori de sub controlul puterii centrale a odrisilor. Faptul este confirmat de relatarile lui Xenofon despre un alt cârmuitor odris Teres, care desi adunase o armata numeroasa, pierduse multi oameni în aceast tinut, unde tinii îi luasera pâna si lucrurile".  
      Tinii erau considerati între traci ca "cei mai buni luptatori, mai ales în timpul noptii". Satele din câmpia tinilor erau bogate, asa cum reiese din episodul în care se relateaza ca într-o singura lupta, grecii aliati cu Seuthes au capturat de la ei 1.000 prizonieri, 2.000 boi, si 10.000 alte capete de vite. Casele lor erau înconjurate de garduri înalte. Din cauza iernilor friguroase, tinii, ca si alti traci, purtau pe cap piei de vulpe, care le protejau si urechile, si se îmbracau în tunici care le acopereau pieptul si coapsele.Calaretii purtau în plus mantii ce le atârnau pâna la picioare.
       Pe coasta traca se afla o regiune pustie si stâncoasa, din care faceau parte promontoriul Thynias si orasul Thynia (azi Iniada în Turcia). Tinutul apartinea coloniei grecesti Apollonia, asa cum ne informeaza Strabon, dar afirmatia acesteia pare sa fi fost mai mult nominala. Regiunea se bucura de un prost renume în antichitate, ea fiind una din zonele de actiune predilecte ale piratilor traci (vezi la Asti). Xenofon în "Anabaxis" , ne relateaza chiar ca "tracii ce locuiau în aceste locuri înfipsesera stâlpi de demarcatie si fiecare trib jefuia corabiile ajunse în portiunea lui "caci înainte de introducerea acestui sistem avusesera loc ciocniri sângeroase pentru împartirea prazii.   De notat ca în enumerarea obiectelor gasite de grecii lui Xenofon la fata locului, se afla cea mai veche indicatie despre comertul de carte: foi de papirus scrise, care se transportau în butoaie de lemn.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Terizii

     Neamul traco-getic al terizilor este pomenit de istoricul Hellanicos din Lesbos si apoi de lexicografii bizantini Photios si Suidas. Istoriografia moderna îi considera de asemenea geti, din moment ce - ne-o spune Suidas- cred si ei în nemurirea sufletului. În legatura cu localizarea lor, istoricii leaga numele terizilor de capul Tirizis, la est de Balcic (Dionysopolis), mentionat de mai multi autori antici, printre care Strabon, Ptolomeu, Arrian si denumit azi capul Caliacra (numele actual se gaseste în izvoarele bizantine începând din sec.XIV e.n.). 
      Din istoria asezarii de pe promontoriul Tirizis, înca în curs de cercetare, se cunoaste, doar faptul ca ea a servit ca ascunzatoare a tezaurului lui Lisimah, urmasul lui Alexandru cel Mare si stapânul partii europene a regatului acestuia (323-281 î.e.n.).   Tot aici s-a gasit o inscriptie dedicata lui Rhoemetalces, regele odrisilor (16 î.e.n.-14 e.n.). Mai târziu, promotoriul a servit ca loc de refugiu pentru rebelii condusi de Vitallianus (514 e.n.), comandantul bizantin care s-a rasculat împotriva lui Anastasius I, împaratul Imperiului roman de Rasarit.


Al. Suceveanu, Neamuri si triburi tracice, in Magazin istoric, anul X, nr. 8, (113), august, 1976, p.44-45


I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tagrii

      Populatia antica, pomenita în "Geografia" lui Ptolomeu si localizata de el, lânga Dacia, între bastarni si tyrageti. Dupa parerea lui V. Pârvan (Getica) tagrii ar putea fi un trib getic mai mic, care locuia pe cursul mijlociu al Nistrului. Acelasi istoric nu admite legatura facuta de catre unii specialisti straini între tagri si o inscriptie mai târziu de pe un vas de aur descoperit în Banat la Sânnicolaul Mare.


Constantin Preda, Tagrii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 3 (120), mar. 1977, p. 51.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/