Terizii

     Neamul traco-getic al terizilor este pomenit de istoricul Hellanicos din Lesbos si apoi de lexicografii bizantini Photios si Suidas. Istoriografia moderna îi considera de asemenea geti, din moment ce - ne-o spune Suidas- cred si ei în nemurirea sufletului. În legatura cu localizarea lor, istoricii leaga numele terizilor de capul Tirizis, la est de Balcic (Dionysopolis), mentionat de mai multi autori antici, printre care Strabon, Ptolomeu, Arrian si denumit azi capul Caliacra (numele actual se gaseste în izvoarele bizantine începând din sec.XIV e.n.). 
      Din istoria asezarii de pe promontoriul Tirizis, înca în curs de cercetare, se cunoaste, doar faptul ca ea a servit ca ascunzatoare a tezaurului lui Lisimah, urmasul lui Alexandru cel Mare si stapânul partii europene a regatului acestuia (323-281 î.e.n.).   Tot aici s-a gasit o inscriptie dedicata lui Rhoemetalces, regele odrisilor (16 î.e.n.-14 e.n.). Mai târziu, promotoriul a servit ca loc de refugiu pentru rebelii condusi de Vitallianus (514 e.n.), comandantul bizantin care s-a rasculat împotriva lui Anastasius I, împaratul Imperiului roman de Rasarit.


Al. Suceveanu, Neamuri si triburi tracice, in Magazin istoric, anul X, nr. 8, (113), august, 1976, p.44-45


I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/