Despre muntele sacru al dacilor s-a vorbit mult, însă cercetătorii
nu au reuşit încă să ajungă la un consens în ceea ce priveşte
localizarea sa. Unii sunt de părere că acest munte sacru al
antichităţii ar fi Ceahlăul, iar alţii, susţin că acest munte atât
de venerat al antichităţii preelene ar fi Bucegiul.
Care are dreptate? Pornind să judecăm după legea exclusivismului,
din două păreri doar una poate fi adevărată ! Care să fie aceea? O
să vedem în măsură în care ne-o permit documentele!
Vă voi cere scuze, de la bun început, pentru că nu voi trata acum
foarte cuprinzător această problemă a Muntelui Sacru, ci doar vă
voi atrage atenţia asupra unor chestiuni ce nu pot fi trecute cu
vederea. Funcţie însă de interesul manifestat, voi reveni cu alte
articole pe tema aceasta.
Pentru a arăta ca Muntele Sacru al dacilor – Kogaionul – este muntele sfânt al antichităţii, vom apela la izvoare istorice, mitologice, la simbolism şi la …. geografie !
Să vedem pentru început, ce ne spun dovezile existente despre
localizarea Kogaionului – muntele sacru al antichităţii, considerat
de tradiţiile vechi, centrul şi polul lumii ?
Localizarea Kogaionului după declaraţia lui Strabon
Strabon ne spune explicit: „Tot aşa şi acest munte a fost
recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui,
Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături” (Geografia,
VII,3,5) Acelaşi autor ne spune că aici se afla şi peştera unde se
retrăgea marele preot al lui Zamolxe, care-i purta numele, fiind el
însuşi considerat zeu: „La început el (Zamolxe) a fost ales mare
preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp a fost
socotit el însuşi zeu. S-a retras atunci într-o peşteră,
inaccesibilă altora şi acolo şi-a petrecut o bună bucată de vreme,
întâlnindu-se rar cucei de afară, doar decât cu regele şi cu
slujitorii săi”
Din mărturia lui Strabon tragem însă şi o altă concluzie pe
care însă nu o vom dezbate în studiul de faţă. Catehizarea nu este
un obicei creştin întrucât ea era practicată în cultul lui
Zamolxe de la început. Prin urmare, mărturiile pe care le avem noi,
nu sunt în legătură cu Zamolxe zeul ci cu Zamolxe Marele Preot,
ridicat la rang de zeu prin catehizare!
V. Kernbach ne lămureşte însă pe deplin prin afirmaţiile sale,
urmând textul lui Strabon: „Locuinţa marelui preot dac ar fi fost
într-o peşteră din Kogaion şi aici, în clipe de cumpănă venea să se
sfătuiască sau să consulte voci oraculare probabil chiar regele
dacilor. Autorii greci relatează că dacii îşi numeau preoţii <c
prin="" nori="">; de aici pare să rezulte cel puţin că sanctuarul
principal era pe un munte atingând norii”</c>
Strabon ne semnalează prezenţa unei ape care curgea pe alături de
Muntele Sacru şi într-adevăr, Ialomiţa, izvorăşte din
vecinătatea întreitului Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia
antică, format din piscurile Găvanu, Vârful Ocolit şi Omu. Mai departe
acest râu ocoleşte platoul Babelor ajungând la picioarele peşterii
care-i poartă numele
V. Kernbach şi Strabon ne mai spun că Zamolxe s-a retras într-o
peşteră unde aveau acces doar regele şi slujitorii săi pentru a
tine sfat de taină în problemele ţării. Din nou realitatea se poate
verifica în teren.
Faptul că peştera avea reputaţie sacră ne-o demonstrează denumirea,
păstrată de tradiţie a celui mai îndepărtat punct accesibil al ei –
La Altar. În plus, vechea denumire a Peşterii Ialomiţei este „Peştera
lui Decebal” iar una dintre grote se numeşte chiar „sala lui
Decebal”, fapt ce demonstrează că regele-erou dac, obişnuia să vină
aici ca şi înaintaşul său Burebista şi nu numai ei.
În al treilea rând, V. Kernbach ne atrage atenţia supra
„călătorilor prin nori”, cum se numeau preoţii daci, de aici ajungând
la concluzia că sediul marelui preot se afla pe un munte atingând
norii. Or, este cunoscut faptul ca Vârful Omu este în permanenţă
învăluit de nori sau deasupra lor ! Iată, deci, unde se afla şi
Olimpul pre-elenic de care vorbesc Hesiod şi Homer.
Triplul sanctuar din Bucegi şi cele trei trepte ale iniţierii antice
Ce este iniţierea? Toate textele antice echivalează iniţierea cu
drumul parcurs de neofit pentru a ajunge la „a doua naştere”. Orice
iniţiere veritabilă are o structură triplă aceasta fiind după
părerea lui Rene Guenon, gradarea fundamentală. Numai că templul
arhetipal din Bucegi ne prezintă şi el o structură pe trei
nivele ceea ce-l face să devină simbolul arhetipal al iniţierii
zamolxiene.Primul nivel şi cel mai de jos este Peştera Ialomiţei sau
Peşteră lui Zamolxe unde neofitul murea pentru lume pentru a
se naşte a doua oară din pământ cu scopul bine fixat de a ajunge să
cunoască tainele cerului. Această ultimă etapă a iniţierii, a
cunoaşterii tainelor cereşti , spirituale era realizarea supremă a
omului în tradiţia orientală dar şi în cea a Occidentului, cel puţin
la începuturile Evului Mediu (v. Legenda Graalului, Legenda
regelui Arthur şi a cavalerilor Mesei Rotunde).
Spuneam că templul din Bucegi este structurat pe trei nivele şi că
aceste nivele reprezintă cele trei trepte ale iniţierii autentice.
Astfel, după ce neofitul se năştea a doua oară în Peştera lui
Zamolxe, după o instruire prealabilă pe cel de-al doilea nivel,
Platoul Babelor, unde devenea iniţiat, ajungea, în sfârşit, la cel
de-al treilea nivel (Altarul sau Sanctuarul Principal, Întreitul
Stâlp al cerului) atingând iniţierea divină, în Centrul Lumii.
Aşa desemnează toate tradiţiile antice Dacia, iar dacii, şi nu
numai ei, vedeau în Kogaion centrul suprem al lumii, Axa, Polul
Getic. Această Axis Hiperboreus, Axis Mundi este formata din trei
vârfuri alăturate: Găvane, Omu şi Vârful Ocolit.
Spuneam că Kogaionul, imensul templu natural, este un
simbol arhetipal, adică un model. Model pentru ce? Model pentru
toate templele antice legate de religiile de mistere care
presupuneau o naştere a doua oară.
Astfel, structura trinitară a templului din Bucegi se regăseşte în
construcţia bisericilor creştine care sunt împărţite în pronaos,
naos şi altar. La fel templele egiptene şi cele greceşti în care
„cele trei diviziuni ale templului egiptean se menţin totdeauna” după
părerea lui Constantin Daniel.
Simbolism cu cântec … în teren!
Urmărindu-l pe marele esoterist Rene Guenon, vedem că svastica este
emblema Polului Ceresc cunoscută în Orient şi sub numele de
Giuvaerul Cerului. Probabil o să mă întrebaţi ce treabă avem noi cu
svastica? Avem… şi încă una mare de tot !
În timpul călătoriilor sale prin Tibet, Jean Marques-Riviere a
primit de la marii maeştri lama două informaţii de inestimabilă
valoare pentru istoria noastră străveche:
1. „Tradiţia ne spune că înaintea glorioasei dinastii din Lassa,
înaintea înţeleptului Passepa, înainte de Tsangkhapa, Domnul
Atotputernic, locuia în Occident, pe un Munte înconjurat de mari
păduri…În acel timp exista încă Floarea pe svastică…Dar ciclurile
negre, l-au determinat să părăsească Occidentul şi să vină în
Orient, la poporul nostru. Atunci el a umbrit Floarea, şi svastica
singură rămâne, simbol al puterii „Giuvaerului Cerului”.
Atotputernicia lui ne ocroteşte, dar legile inexorabile ne domină şi
în faţa ciclurilor sumbre trebuie să se ascundă şi să aştepte”
2. „ Reţine şi meditează la ceea ce îţi voi spune – de înţeles vei
înţelege mai târziu: odinioară, centrul „Domnului Celor Trei Lumi”
nu era unde este acum. Au fost epoci, în acest ciclu, când Tradiţia
Vieţii era cunoscută şi adorată aproape deschis; Centrul Spiritual al
lumii era în valea unui mare fluviu; apoi în faţa valurilor
crescânde ale năvălirilor barbare, El s-a mutat în Orient unde îşi
are cum reşedinţa, ascuns de ochii oamenilor”
Concluziile impuse de textele mai sus citate, ne demonstrează că:
Centrul spiritual din Tibet este derivat direct din centrul suprem,
care se afla în vechime în Carpaţi, fapt exprimat prin formularea
„Domnul celor Trei Lumi (Zamolxe)” care „s-a mutat în Orient”.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, în raport cu Tibetul, Carpaţii de
află situaţi în Occident. Toate mărturiile ne spun că Munţii
Carpaţierau acoperiţi de păduri mari şi înfricoşătoare iar fluviul
despre care se vorbeşte în text nu este altul decât Dunărea.
Mai rămâne însă svastica, acest simbol care desemnează polul
ceresc. Cum putem confirma spusele iniţiatului tibetan. Simplu !
consultând o hartă
Svastica, desenata de schema principalelor culmi ale Masivului Bucegi
a Bucegilor şi urmărind persistenţa simbolului svasticii la poporul român.
Desfăşurând harta masivului Bucegi, suntem de-a dreptul
uimiţi simbolul svasticii este desenat de însuşi culmile Muntelui
în mijlocul căreia se află întreitul Stâlp al Cerului format
din vârfurile Găvane, Vârful Ocolit şi Omu ! Svastica marchează
istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în
prezent când mai există păstrători ai tradiţiei despre Muntele
Sfânt (a se vedea legendaÎntoarcerea lui Deceneu de pe blogul lui
Quadratus). Astfel regăsim acest simbol al Axului
Lumii, al Polului Spiritual Getic, pe o piesă de aur din tezaurul
de la Băiceni, pe motivele cusăturilor şi broderiilor bucovinene sau
pe acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, doamna lui Ştefan
cel Mare, strălucitul Domn al Moldovei, ca să dau numai câteva
dintre exemple. La acestea se adaugă un fapt inedit, menţionat de
Nicolae Lovinescu. El ne povesteşte cum că un profesor stând de
vorbă cu un ţăran încerca să-l convingă pe acesta din urmă că
svastica este un simbol nazist. Ţăranul, cum îi e felul, a
stat, l-a ascultat cu răbdare, apoi, scuturând din cap a zis: „ Ba
nu ! E a nost ! Îl avem de pe vremea urieşilor !” Ciudată această
memorie genetică răsfrântă în mentalul colectiv prin intermediul
tradiţiei. Memorie care face ca ţăranul, să fie mai presus decât
savantul. Şi tot pentru a demonstra persistenţaMuntelui Sfânt al
dacilor în credinţele noastre, trebuie să mai menţionăm o
povestioară. În gura peşterii Ialomiţa, s-a ridicat o lavră
creştină unde trăiesc câţiva călugări. Doamna Cristina Pănculescu
aflată în excursie de cercetare la faţa locului a fotografiat
într-una dintre deplasările ei Vârful Ocolit asupra căruia coboară
un jet de lumină si a dat-o stareţului. Iată ce relatează doamna
Pănculescu:” Ne-am întors la schit pentru a ne lua rămas bun, şi
pentru a participa la slujba de dimineaţă. Biserica era deschisă
dar pustie. Când a venit stareţul, i-am arătat fotografia cu Vârful
Ocolit deasupra căruia străluceşte coloana de lumină şi fără să-i
dau vreo explicaţie, l-am întrebat numai dacă-i spune ceva
saudaca seamănă cu ceva… a rostit abia şoptit: „Sfântul Munte”…i-am
oferit fotografia; tot timpul slujbei vocea stareţului a fost
marcată de o emoţie pe care îi era greu s-o stăpânească”. Acum va
întreb eu pe dumneavoastră: nu vi se pare ciudat că
pentru respectivul călugăr, crescut în dogma ortodoxă, Vârful Ocolit
este mai presus decât munţii sacri ai creştinismului, Athos si
Golgota? Un alt simbol pe care-l găsim atât în Orient cât şi in
Occidentul străvechi, este simbolul cunoscut sub numele de Yin/Yang.
Ciudat este faptul că, Vârful Ocolit transpune în natură acest
simbol tradiţional!
În altă ordine de idei, Herodot ne spune despre trimiterea solului
la cer prin aruncarea lui în trei suliţe, obicei dacic sângeros,
săvârşit odată la 4 ani în cinstea zeului Zamolxe . Înclin să cred
că grecii nu au văzut niciodată acest ritual, deoarece relatarea
lui Herodot pare a fi o poveste iniţiatică. Nu sunt de acord cu el
din mai multe motive. Cel mai important este însă faptul că pentru
acest sacrificiu, spune Herodot, era ales cel mai drept şi mai
viteaz dintre dânşii. Câteva rânduri mai încolo, acelaşi autor spune că
dacă trimisul nu moare, cade în dizgraţie.
Îmi exprim părerea, că aici ar fi vorba despre moartea iniţiatică
de care vorbeam în paragraful anterior. Cel mai bun dintre daci,
era trimis, o dată la patru ani, ca sol la Zamolxe; adică era
trimis la peştera Ialomiţa pentru a „muri” şi a se naşte a doua
oară după care ajungea pe Întreitul Stâlp al Cerului (simbolizat de
cele trei suliţe), unde era capabil să transmită dorinţele
poporului direct lui Zamolxe. Dizgraţia survenea în urma faptului că
solul, nu era capabil să depăşească toate cele trei nivele
iniţiatice ale templui pentru a ajunge sa se prezinte în fata lui
Zamolxe pe Altarul Cerului.
Mai adaug că Adrian Bucurescu spune că ritualul trimiterii solului
se mai numea şi TIARANTOS adică „cel jertfit Cerbului”
Şi un fapt inedit: dacă rotim schema hărţii masivului Bucegi cu 180
de grade (adică o privim dinspre nord), obţinem imaginea stilizată
a Cerbului Sfânt, între cornele căruia, creşte Arborele Vieţii sau
Arborele Cosmic.
Solomonarii şi Muntele Sfânt şi Tăbliţele de la Sinaia
Solomonarii sunt, în tradiţia românească, vrăjitori, practicând
magia, socotiţi a fi investiţi cu puteri miraculoase, putând avea
raporturi cu duhurile. În imaginarul popular, ei încalecă balauri,
sunt capabili să facă ascensiuni cereşti si să oprească sau să aducă
grindina. Tradiţia românească ne spune că solomonarii poartăca
veşmânt o ţundră albă, zdrenţuită, o traistă în care îşi ţine
instrumentele magice şi Cartea Solomonăriei. Viitorii solomonari,
erau răpiţi de mici de către solomonarii bătrâni şi crescuţi în crugul (centrul) pământuluiunde
învăţau toate limbile făpturilor vii, toate formulele magice şi
toate tainele naturii, vrăjile şi farmecele. Că ar fi urmaşii
regelui biblic Solomon, mă îndoiesc la modul foarte serios.
La poalele Bucegilor, în staţiunea climaterică Sinaia , s-a
descoperit un tezaur format din plăcuţe de plumb, care conform
părerii unora dintre cercetători, ar relata istoria dacilor din cele mai
vechi timpuri până la domnia lui Decebal şi chiar mai departe.
Iată ce ne spune Adrian Bucurescu despre aceste tăbliţe: „În
tăbliţele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător de
după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat
de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub
numele de Ramunc sau Siheger, ca duce al valahilor. Aceasta este
eliberatorul Daciei, cel care a iniţiat revenirea la vechile
tradiţii ale ţării, precum şi culegerea de legende divine sau
mirene, consemnate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru
numele lui sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi una foarte importantă,
SO LOMONIUS însemnând „Cel Luminos”.
Atributul dat acestui rege dac, luminează atât enigma textelor de
la Sinaia cât şi originea Solomonarilor. Ei nu sunt urmaşii regelui
biblic Solomon, ci ai acestui rege luminos al Daciei. Aceleaşi
tăbliţe ne spun că Solomonarii fac parte dintr-un ordin mistic cu
sediul în cetatea Babariului. Această cetate poate fi pusă însă în
legătură cu stâncile din vecinătatea Platoului Bucegilor, numite
Babe unde neofitul, după ce era născut a doua oară în peştera lui
Zamolxe se pregătea, pentru a se naşte a treia oară pe Întreitul
Stâlp al Cerului, ultimul stadiu al templului iniţiatic din Bucegi.
Prin urmare, tăbliţele de la Sinaia par a fi scrise de solomonari,
urmaşi ai acelor kapnobatai „calatori prin nori” despre care ne
vorbeşte Strabon.
Există şi detractori ai acestor tablite care le consideră falsuri.
De ce ar fi?
Eu cred altceva, cred că prin activitatea acestor „vrăjitori”,
scoborâţi din stirpea călugărilor daci, Kapnobatai şi Ktistai,
activitatea în Muntele Sfânt s-a menţinut nealterată până în zilele
noastre.
Şi oare acei călugări de la schitul Ialomiţa, care şi-au construit
chiliile în Gura Peşterii lui Zamolxe şi care ştiu de existenţa
Muntelui Sfânt, nu sunt moştenitorii şi păstrătorii tainelor templului
din Bucegi?
Viitorul ne va lămuri în această privinţă.
În loc de în încheiere
Prin pierderea credinţei, certitudinile existenţiale se prăbuşesc
deoarece nu mai există o Credinţă care să le susţină. Ele sunt
înlocuite atunci de Neant: de certitudinea că ne năştem din Neant
şi dispărem în Neant. Acesta este Omul Modern, pentru care religia a
devenit literă moartă, goală de sens, iar miturile ei lipsite de
orice fundament. Din această cauză, omul modern este plin de angoase,
se simte mereu ameninţat de spectrul morţii, este terorizat de
scurgerea timpul şi de presentimentul unui ipotetic „sfârşit al
lumii”. Pentru aceasta, el, omul modern, îşi risipeşte viaţa, acest
dar sacru, în activităţi care mai de care mai negândite şi de cele
mai multe ori autodistructive şi distructive la scară planetară
(homosexualitate, încălzire globală, poluare exagerată, etc).
Soluţia revenirii la bunul simţ şi la credinţa strămoşilor, care se
mai păstrează doar în puţine locuri din ţară, este revenirea
fiului risipitor la Tatăl.
Omul este devorat de timp şi de istorie, nu pentru că trăieşte în
timp ci pentru faptul că el crede în realitatea infailibilă a
timpului, uitând şi dispreţuind Eternitatea.
sursa: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro
TRACII
Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic
Zamolxe's Blog
Am creat acest blog in speranta ca voi reusi sa va readuc interesul pentru istoria romanilor.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.
Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.
Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu