Orașe gigantice “proto-urbane” așezări ale culturii CUCUTENI, așezări care, în măsura lor sunt la fel de mari sau mai mari decât orașele din sudul Mesopotamiei și care apar aproximativ cu 500-1000 de ani mai devreme!
Dar o întrebare trebuie să fie ridicată: au orașele cucuteniene o paralelă precisă în înregistrarea etnografică, sau sunt, într’o anumită măsură semnificativ, un produs unic din epoca calcolitică târzie?
Încearcând să urmărim dezvoltarea timpurie a unei forme specifice de nomadism pastoral, turma formează o caracteristică a nomadismului pastoral din stepele eurasiatice și cunoscute la noi prin numeroase nuclee istorice și etnografice. Una dintre teze este că această formă de nomadism apărut, în esență, numai la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului, la sfârșitul celui de al doilea mileniu î.Hr., dincolo de limitele cronologice ale acestui studiu. În mod evident, este util a studia și alte comunități mult mai târzii istorice și etnografice ale nomazilor eurasiatici pastorali, pentru a înțelege mai bine dovezile arheologice luate separat. Dar predominante au fost societățile crescătoare de bovine, și cele ciobănesti, care dezvoltau o economie mai mobilă și un mod de viață de’a lungul văilor râurilor, și cu toate acestea provizoriu, în stepele deschise târziu în timpul mileniilor al IV-lea și începutul celui de’al III-lea î.Hr direct comparabile cu cele ale descendenților lor de mai târziu.
Multe reconstrucții fanteziste arheologice (pentru o critică la obiect vezi Rassamakin 1999: 59; 2002:. 66; Figura 1.3) au apărut pentru a imagina anacronic acest calcolitic târziu, sau culturile din epoca bronzului timpuriu caracterizat de jefuitori războinici, sau de ravagiile produse societăților stabile precum cele ale lui Gingis Han și Timur. O astfel de imagine trece cu vederea faptul că, cel puțin la începutul poveștii noastre, caii nu au fost călăriți și metalele au fost utilizate mai mult ca ornamente decât ca arme. Cu alte cuvinte, analogia poate fi și mai înșelătoare decât edificatoare și, cel puțin, ar trebui să se aplice fără discriminare. Teoria arheologică și dovezile arheologice, au imaginat anacronic eneoliticul și epoca bronzului imaginând jefuitorii hoardelor din Est (adaptat de la Rassamakin 2002:. 66, fig 4.12).
Un alt exemplu de fenomen arheologic, la care nu se pot găsi paralele etnografice perfect adecvat pentru a permite traficul evolutiei este considerat regretatul oraș fortificat și simetric planificat Sintashta-Arkaim găsit într’o zonă concentrată în sudul stepei trans-Uralice și regiunea de silvostepă de la sfârșitul celui de’al III și începutul celui de’al II mileniu î.Hr. Unul dintre anchetatorii principali G.B. Zdanovich (1999), a făcut o referire la peisajul peste care aceste așezări sunt distribuite în mod regulat ca “Țara Orașelor” (Strana gorodov), o frază evocatoare menită să sugereze paralele cu alte teritorii care au beneficiat de apariția de formațiuni urbane, cum ar fi sudul Mesopotamiei. Odată evocată, imaginea acestor așezări sau orașe (Goroda), apoi prezintă clusterul de trăsături caracteristice ale urbanismului: diferențiere socială, specializarea în olărit și ceramică, agricultura intensivă, și așa mai departe.
Aceste dovezi vor fi revizuite în detaliu mai târziu, dar o analiză minimală ridică unele îndoieli cu privire la utilitatea acestei interpretări urbane: cele mai mari orașe Sintashta-Arkaim dezgropate sunt de aproximativ 3 ha. Sunt în mică măsură sau greu echivalente cu așezările gigantice Cucuteni-Tripolie sau cu orașele-state sumeriene. Urbanismul este, desigur, într’o anumită măsură, un fenomen relativ, și descoperirea unor astfel de site-uri cu arhitectura planificată specifice stepelor deschise, obligă o reconsiderare majoră a ceea ce de fapt a avut loc acolo în timpul tranziției de la începutul epocii bronzului, până la sfârșitul epocii de bronz și modul în care aceasta poate a afectat alte zone ale lumii interconectate cu stepele eurasiatice. De asemenea, nu e nici o îndoială că apariția de vehicule, a carelor cu roți trase de cai, elaborarea armelor de bronz, inclusiv sulițele și capetele săgeților mari, și ritualurile funerare elaborate cu sacrificii de animale costisitoare, care toate au fost dezgropate la Sintashta, reprezintă descoperiri extrem de semnificative. Dar este conceptul de urbanism într’adevăr evocat adecvat? Nu ne induce în eroare? Unul dintre aspectele fascinante ale “Țării Orașelor” este chiar dispariția ei. Dovezile actuale nu acceptă nicio evoluție continuă a societății “urbane”, în această lume a stepelor. Cum se explică dispariția sa? În cazul în care i se indeparteaza ochelarii cuiva și reconsideră dovezile arheologice reale, acesta va fi și mai intrigat în înterpretarea lor, ducând cel mai bine, spre transformarea ciclică a complexității sociale de’a lungul stepelor decât cu creșterea continuă. Acest studiu analizează dezvoltarea timpurie a unei forme mai mobile și de specializare a economiei care în cele din urmă a devenit formă clasică de nomadism pastoral, caracteristică zonelor largi, interconectate fizic din stepele eurasiatice. Acesta arată cum a început dezvoltarea timpurie a acestui mod distinctiv de viață, afectând într’un mod detectabil modelul mai stabil, al comunităților bazate pe agricultură din sudul lor. Pe măsură ce procesul apariției acestei noi economii ce a avut loc în cursul a cel puțin două milenii, se poate considera continuat, iar ritmul său de schimbare a fost caracterizat prin șocuri, rezultând din apariția relativ bruscă și dispariția anumitor culturi arheologice și formațiuni mai mari. Cu o mobilitate sporită, mișcările grupurilor umane au avut loc sistematic, și au devenit una dintre cele mai importante legăturilor lumii stepelor (proto-geții n.m.), cu cea a sedentarilor agricultori (pelasgii n.m.). Mobilitatea a fost îmbunătățită cu evoluțiile tehnologice la mijloacele de transport, și mai presus de toate, cu apariția vehiculelor cu roți și domesticirea, valorificarea, și în cele din urmă a creșterii cailor și echitației. La fel de importantă a fost producerea și schimbul de piatră, metale, unelte si arme; dintr’o perspectivă macro-istorică, această distribuție a tehnologiilor și schimbului de materiale pot fi urmărite de’a lungul unei zone geografice din ce în ce mai extinse. Dimensiunea, din ce în ce mai expansivă a “provinciei metalurgice” (Chernykh 1992) subsumează nenumăratele culturi arheologice și comunități arheologice, devenind din ce în ce mai mare. Și în acest caz, procesul de extindere nu a fost regulat și uniform, ci brusc intrerupt, cu întinderi anterioare intrate brusc în colaps și altele în curs de dezvoltare, într’o teorie bazată pe arheologie și dovezi arheologice succesive: de exemplu, dizolvarea relativ bruscă a PROVINCIEI METALURGICE CARPATO – BALCANICE (pelasgice) și creșterea ulterioară a Provinciei Metalurgice Nord-Pontice (proto-getice) din al doilea trimestru din al IV-lea mileniu î.Hr.. Semnificativ a fost nevoia tot mai mare de a obține materiale, și mai presus de toate resursele de metal, care nu au fost distribuite uniform pe zona interconectată ce se întinde din Balcani până în Siberia de Vest și stepele din Kazahstan. Schimbul inter-regional a acestor materiale a devenit apoi, la fel de important ca și producția lor inițială. Toți acești factori au fost legați între ei, sinergie care afectează reciproc: adaptarea la stepa deschisă, fiind necesară elaborarea unei tot mai mari economi mobile bazate inițial pe căutarea hranei și vânătorii intensive, apoi a turmelor de animale, introduse atât local, cât și în stepă. Această mobilitate a fost ulterior transformată, în primul rând prin introducerea de vehicule cu roți și apoi prin inovarea și valorificarea, creșterii de cai. De’a lungul timpului, această mobilitate sporită a facilitat producerea și specializarea în schimbul de bunuri. Inițial, schimbul de ornamente și a bunurilor de valoare a funcționat în parte pentru a diferenția membrii dintr’un grup social dat sau comunitate. Mai târziu producția și schimbul de arme a servit pentru a stabili și menține relații între comunități. Militarismul evident crescând din stepe, de la începutul până la sfârșitul Epocii Bronzului, găsește reflectarea sa mai departe spre sud în schimbări dramatice în modelele de așezăminte și, în cele din urmă, într’o creștere a numărului de cetăți fortificate, cum ar fi nenumăratele cetăți ciclopice de la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului ciclopice (vezi Smith 2003: 165-172) găsite în întregul Caucaz de Sud. Stepele Eurasiatice interacționează din ce în ce mai mult cu Orientul Apropiat atât prin schimbul de materiale, în special cu metale, precum și prin mișcările continue, prelungite ale triburilor. Ocazional, agricultorii s’au mutat în nord și au participat la dezvoltarea economiei mobile cu dependență mai mare pe creșterea animalelor, tipic păstorilor care s’au mutat spre sud pentru a scăpa de rigorile vieții de stepă și s’au stabilit și și’au schimbat modul lor de viață. În cele din urmă au învățat să perturbe așezările agricole și prădau pe vecinii lor sedentari și mai vulnerabili. Mai târziu, după ce se termină povestea noastră, un model de interacțiune inter-regională între stepe și agricultorii sedentari va fi stabilit, chiar dacă va continua să afecteze în mod semnificativ istoria lumii până în timpurile moderne. ”THE MAKING OF BRONZE AGE EURASIA” Philip Kohl
sursa: thraxusares.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu