Zaielii

     Trib tracic, de asemenea, prin apropierea muntilor Pangeu. A emis monede de argint cu o greutate de 9,16 g purtând pe avers imaginea unui centaur rapind o nimfa si o legenda, cu caractere grecesti : ZEIELON.
      Reprezentari asemanatoare - un satir rapind o nimfa - întâlnim si pe alte monede gasite în aceeasi zona si pe care unii cercetatori le considera ca fiind emise de un trib tracic anonim. Se pare ca este vorba de emisiuni thasiene. Asa cum am mai aratat, thasienii au manifestat interes fata de sudul Traciei în general si de zona minelor din Pangeu în special. Imixtiunea lor în aceste regiuni este de natura sa explice atât difuziunea acestor monede, cât si asemanarile iconografice dintre ele si cele ale zaielilor.


Ghe. Poenaru Bordea, Astii, in Magazin istoric, Anul X, nr. 11 (116), nov., 1976, p. 22, p. 40.
I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Utii

      Numele ca atare nu este atestat in izvoarele scrise ale antichitatii. Despre utii ca neam geto-dacic se vorbeste insa prin deductie. Ptolemeu, de pilda, citeaza, printre asezarile mai insemnate din Dacia, si localitatea Utidava, situind-o intre Angustia (Bretcu, jud. Covasna) si Marcodava (Transilvania centrala). Atita vreme cit a existat un centru geto-dacic cu un astfel de nume, este de presupus ca denumirea acestuia vine de la populatia utilor. In legatura cu utii, V. Parvan pune si riul Utus din Moesia, ca urmare a coboririi getilor in aceste regiuni din sud. 
     S-a presupus deasemenea o legatura etimologica intre numele actual Oit-uz si Uti-dava.


Al. Vulpe, Ptolemy and the ancient Geography of Moldavia (Ptolemeu şi geografia antică a Moldovei), in Studii Clasice, 6, 1964, p. 243.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/  

Tyragetii

     Populatie de origine getica, localizata de izvoarele antice pe cursul mijlociu si inferior al Nistrului. În încercarea sa de dispunere geografica a diferitelor neamuri din Dacia, V. Pârvan (Getica) face precizarea ca pe Tyras (Nistru), în mod special, getii erau numiti -Tyragetai. Cele mai vechi stiri despre aceasta populatie se pastreaza în opera geografica a lui Strabon, din care retinem urmatoarele:
     "Locuitorii de pe malurile de dincolo ale Istrului sunt getii, tyragetii si bastarnii; Istrul lasa în stânga toate meleagurile getilor, tinuturile tyragetilor, bastarnilor si sarmatilor, pâna la Fluviul Tanais (Don); prima parte a întregii regiuni ce se întinde la nord, între Istru si Borysthenes (Nipru) este pustiul (stepa) getilor. Apoi vin tyragetii, iar dupa ei sarmatii iazygi."
      În acelasi sens se pronunta si Ptolomeu:
"mai jos de bastarni, lânga Dacia sunt tagrii si mai jos de ei tyragetii".
      La rândul sau, Pliniu cel Batrân (23-79 e.n.) ne informeaza ca  de la Istru înainte se afla vestitul Fluviu Tyras si o insula întinsa locuita de tyrageti.
      Tyragetii locuiau, deci, în sec. I î.e.n. - II e.n. pe cursul inferior al Nistrului (Tyras), prezentându-se ca o populatie distincta si de sarmati si de bastarni. Sapaturile efectuate în partile de S-E ale Câmpiei Bugeagului, în necropolele tumulare de la Sabat si Katargi, care au scos la iveala ceramica locala carpica, sprijina si ele originea getica a acestei populatii. Bizuindu-se pe descoperirile arheologice dintre Prut si Nistru, ca si pe analiza izvoarelor scrise si pe unele toponime, arheologii sovietici V. P. Petrov si G. B. Federov ajung la concluzia ca tyragetii au reprezentat populatia autohtona din regiunea Nistrului, de la mijlocul mileniului I. î.e.n. si pâna în primele secole ale e.n.


Constantin Preda, Tyragetii, in Magazin istoric, Anul XI, nr. 4 (121), apr., 1977, p. 33, p. 49.
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tyntenii

     Cu câtiva ani în urma, între Iordania si Siria, a fost descoperita, într-un important tezaur monetar, o octodrahma de argint, în greutate de 29,83 g. cu legenda TYN. Moneda, emisa cam la hotarul veacurile VI - V î.e.n., are pe avers un personaj în picioare alaturi de doi boi, iar pe revers o roata într-un patrat adâncit. Alte monede purtând inscriptia TYNTENON, sugereaza ipoteza ca octodrahma a fost emisa de tribul tyntenilor. 
     Tinând seama de iconografia ei, similara ca cea de pe monedele altor triburi tracice din zona muntelui Pangeu, acest trib s-ar situa cam în aceeasi regiune. Pe de alta parte, începutul de nume TYN ne-ar permite sa ne gândim si la tribul tracic al tinilor, destul de bine cunoscut din izvoarele literare, dar asezarea lui geografica face putin probabila aceasta eventualitate. Daca facem abstractie de legatura TYN-TYNTENON, ar trebui totusi, sa avem în vedere un trib din celebra zona miniera, al carui nume ar urma atunci sa faca obiectul unor cercetari viitoare.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tribalii

     Sursele literare nu concorda in ce priveste apartenenta etnica a tribalilor. Dupa Aristofan (Pasarile), a carui informatie este preluata de lexicograful bizantin Stefan din Bizant, triballii ar fi de neam iliric, in timp ce, dupa Strabon si Diodor din Sicilia, ei sint traci.
     Primele informatii despre triballi le datoram lui Herodot, apoi lui Tucidide si in fine lui Cassius Dio, din a caror relatari topografice rezulta ca triballii ar fi locuit pe valea riului Oescus (azi Isker) in asa numita Cimpie triballica, la est de riul Ciabrus. Tucidide aminteste ca, in anul 424 i.e.n regele odrisilor Sitalkes, a fost omorit intr-o batalie cu triballii. Faima acestora ajunsese de mult la Atena, judecind dupa atentia pe care le-o acorda Aristofan si Cratinos in dramaturgia lor.
      Sursele literare antice continua sa le semnaleze prezenta si in perioada de dupa sec V i.e.n.    Din scrierile lui Diodor aflam ca in anii 376-375 i.e.n , triballii au jefuit Abdera, oras de pe coasta de nord a Marii Egee; Iustin mentioneaza ca in 339 i.e.n au capturat de la Filip II, regele Macedoniei, prada luata de acesta de la regele scit Atheas; in anul 335ien -relateaza Arrian in lucrarea sa Anabasis - regele triballilor Syrmos, invins de Alexandru cel Mare, i-a oferit un numar de mercenari triballi, care aveau sa participe la campania din Asia (Helmut Berve). In cursul razboiului cu triballii, macedonenii ataca si o asezare getica de la nord de Dunare, localitate indentificata de catre Alexandrina D. Alexandrescu ca fiind pe locul actualei Zimnicea.
       In sec. III, triballii se aflau fie in conflict cu regatul celtic din Peninsula Balcanica cu capitala la Tylis, fie aliati ai acestuia.
       Ofensiva romana s-a lovit de triballi, mult slabiti din moment se Cassius Dio ii mentioneaza, in anul 29 i.e.n ca victime ale scordiscilor celti. In sfirsit, in epoca romana, triballii sint pomeniti in inscriptia atestind Praefectura civitatum Moesiae et Treballiae, ca si Ptolemeu, care vorbeste de Oescus, oras al triballilor. Istoria acestui oras (azi Ghighen, in Bulgaria) - castru al Legiunii V Macedonica si apoi colonia, in vremea lui Traian - este in acelasi timp si istoria triballilor, definitiv angajati in cadrul provinciei Moesia Inferior.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Trausii

      Trib tracic care locuia in zona muntilor Rodopi, trausii au intrat in atentia izvoarelor istorice datorita obiceiului lor de a-si plinge nou-nascutii pentru necazurile ce-i asteapta in vviata si de a se bucura, in schimb, la inmormintari, cind pasamite, mortii scapau de griji, traind de acum inainte fericiti. Primul care mentioneaza acest obicei este Herodot urmat si de alte izvoare. Dupa cum sublinia istoricul grec, trausii, ca si getii care se credeau nemuritori, se deosebeau de ceilalti traci. Aceasti comparatie cu getii a dat nastere in timpurile noastre unor speculatii, dupa care trausii nu ar fi fost un trib sud-tracic, ci ar fi apartinut ramurii nordice a tracilor.
     Niste izvoare mai tirzii ca Hesychios, de pilda, ii denumesc popor scitic, iar Stefan din Bizant arata ca grecii ii numeau si agatirsi.. Aceste date concorda cu ipoteza ca trausii sint veniti dinspre nord in Tracia, si anume, poate din Carpati (de aici confuzia cu agatirsii). Trebuie subliniat ca prin popor scitic nu se intelege neaparat o origine etnica scitica. Mai degraba este vorba de un trib din zona de interferenta cu cultura scitica, deci din spatiul carpato- dunarean.   Chiar despre geti, Tucidide spune ca au imprumutat unele obiceiuri scitice in privinta modulul de lupta (arcasi calari). Asadar, credem ca este verosimil si-i considerim pe trausi ca un trib desprins din ramura nord-tracici si patruns, inspre Muntii Rodopi, probabil in a doua jumatate a secolulul VII, cind au avut loc miscari de triburi datorita luptelor dintresciti si cimerieni. Ar fi hazardat sa-i consideram pe trausi rude apropiate ale getilor, dar aceasta ipoteza nu trebule pierduta din vedere, putind fi confirmata cindva cu ajutorul arheologiei.
     Este probabil ca trausii, ca si agatirsii sau siginii, reprezinta triburi dizlocate din locul lor de bastina, in urma framintarilor din sec. VII i.e.n.. Prin aceasta ei au vehiculat elemente de cultura materiala si spirituala in zone mai departate de locul de bastina.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tinii

     Trib tracic mentionat înca de Herodot printre neamurile din Asia Mica asupra carora îsi întinsese stapânirea Cresus (sec.VI î.e.n.), ultimul rege al Lidiei. Strabon îi aminteste printre triburile trace care "au parasit cu desavârsire Europa", fenomen ce s-a produs în doua etape, prima în sec.XII, a doua în sec.VII î.e.n. Aceasta informatie, pe care o gasim si la Pliniu cel Batrân se vadeste în parte falsa, pentru ca în veacurile urmatoare tinii au fost prezenti înca în numar mare în sudul Traciei europene, la nord de Bizant. Într-adevar, pe teritoriul lor s-a desfasurat actiunea militara din anii 400-399 î.e.n., prin care Seuthes II (cca.405-391) principe din familia domnitoare odrisa, a întemeiat, cu ajutorul grecilor comandanti de Xenofon, un regat în sudul Traciei, unde domnise si tatal sau, Maisades, rasturnat de supusii sai, cu câtiva ani înainte. Medokos, regele odrisilor, fusese de acord cu aceasta actiune, ceea ce arata ca populatiile din regiunea respectiva scapau deseori de sub controlul puterii centrale a odrisilor. Faptul este confirmat de relatarile lui Xenofon despre un alt cârmuitor odris Teres, care desi adunase o armata numeroasa, pierduse multi oameni în aceast tinut, unde tinii îi luasera pâna si lucrurile".  
      Tinii erau considerati între traci ca "cei mai buni luptatori, mai ales în timpul noptii". Satele din câmpia tinilor erau bogate, asa cum reiese din episodul în care se relateaza ca într-o singura lupta, grecii aliati cu Seuthes au capturat de la ei 1.000 prizonieri, 2.000 boi, si 10.000 alte capete de vite. Casele lor erau înconjurate de garduri înalte. Din cauza iernilor friguroase, tinii, ca si alti traci, purtau pe cap piei de vulpe, care le protejau si urechile, si se îmbracau în tunici care le acopereau pieptul si coapsele.Calaretii purtau în plus mantii ce le atârnau pâna la picioare.
       Pe coasta traca se afla o regiune pustie si stâncoasa, din care faceau parte promontoriul Thynias si orasul Thynia (azi Iniada în Turcia). Tinutul apartinea coloniei grecesti Apollonia, asa cum ne informeaza Strabon, dar afirmatia acesteia pare sa fi fost mai mult nominala. Regiunea se bucura de un prost renume în antichitate, ea fiind una din zonele de actiune predilecte ale piratilor traci (vezi la Asti). Xenofon în "Anabaxis" , ne relateaza chiar ca "tracii ce locuiau în aceste locuri înfipsesera stâlpi de demarcatie si fiecare trib jefuia corabiile ajunse în portiunea lui "caci înainte de introducerea acestui sistem avusesera loc ciocniri sângeroase pentru împartirea prazii.   De notat ca în enumerarea obiectelor gasite de grecii lui Xenofon la fata locului, se afla cea mai veche indicatie despre comertul de carte: foi de papirus scrise, care se transportau în butoaie de lemn.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Terizii

     Neamul traco-getic al terizilor este pomenit de istoricul Hellanicos din Lesbos si apoi de lexicografii bizantini Photios si Suidas. Istoriografia moderna îi considera de asemenea geti, din moment ce - ne-o spune Suidas- cred si ei în nemurirea sufletului. În legatura cu localizarea lor, istoricii leaga numele terizilor de capul Tirizis, la est de Balcic (Dionysopolis), mentionat de mai multi autori antici, printre care Strabon, Ptolomeu, Arrian si denumit azi capul Caliacra (numele actual se gaseste în izvoarele bizantine începând din sec.XIV e.n.). 
      Din istoria asezarii de pe promontoriul Tirizis, înca în curs de cercetare, se cunoaste, doar faptul ca ea a servit ca ascunzatoare a tezaurului lui Lisimah, urmasul lui Alexandru cel Mare si stapânul partii europene a regatului acestuia (323-281 î.e.n.).   Tot aici s-a gasit o inscriptie dedicata lui Rhoemetalces, regele odrisilor (16 î.e.n.-14 e.n.). Mai târziu, promotoriul a servit ca loc de refugiu pentru rebelii condusi de Vitallianus (514 e.n.), comandantul bizantin care s-a rasculat împotriva lui Anastasius I, împaratul Imperiului roman de Rasarit.


Al. Suceveanu, Neamuri si triburi tracice, in Magazin istoric, anul X, nr. 8, (113), august, 1976, p.44-45


I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Tagrii

      Populatia antica, pomenita în "Geografia" lui Ptolomeu si localizata de el, lânga Dacia, între bastarni si tyrageti. Dupa parerea lui V. Pârvan (Getica) tagrii ar putea fi un trib getic mai mic, care locuia pe cursul mijlociu al Nistrului. Acelasi istoric nu admite legatura facuta de catre unii specialisti straini între tagri si o inscriptie mai târziu de pe un vas de aur descoperit în Banat la Sânnicolaul Mare.


Constantin Preda, Tagrii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 3 (120), mar. 1977, p. 51.


http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Sithonii

     Ramura a importantului trib tracic al edonilor. Strabon ne informează ca locuiau in Sithonia, care se afla in partea centrala a Peninsulei Calcidice. Dupa o editie pastrată in "Istoria naturala" a lui Pliniu cel Batran,  din sithoni se trage prinţul trac Orfeu, considerat in poemele homerice ca fiind primul poet. Cantăreţ irezistibil, după alţi autori participant la expediţiile argonauţilor, Orfeu — fiul lui Oiagros, regele tracilor, şi al muzei Caliope — s-a întors in Tracia, unde s-a indrăgostit de nimfa Euridice, pe care a incercat s-o salveze din infern.
     Poetul ar fi fost ucis de femeile trace. In Scrisori din Pont, poetul latin Ovidiu ne informează că garnizoana de la Aegyssus (Tulcea de azi) se afla sub oblăduirea unui rege sithon, care, după părerea unor istorici, nu era altul decit Rhoemetalces I, regele odrisilor.
     De la el cetatea trecuse în mina unui „duşman "sălbatic", care a fost învins de Vitellius, unchiul viitorului împărat roman Vitellius Aulus (aprilie — decembrie 69   e.n.) ce adusese trupele pe Dunăre.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Sucii

     În izvoarele literare si epigrafice, acest trib getic este mentionat fie succi, fie suci. Dupa aceleasi surse, membrii tribului respectiv sunt semnalati în trei locuri. În muntii Haemus se cunoaste trecatoarea Succilor, controlata mult timp de acest trib si identificata azi cu Sulu Derbend sau Demir Kapu. Despre importanta ei strategica vorbesc Ammiannus Marcelinus si alti istorici.

     Dupa unii filologi, printre care si Tomaschek, toponimicul este de obârsie indo-eruropeana însemnând "despicatura". Se pare ca din pasul Succilor balcanici au emigrat doua grupe de populatie spre Dunare.

     Unii dintre suci s-au asezat la rasarit de Durostorum (Silistra) si au creat acolo un important centru politico-militar denumit Sucidava, ce se va identifica azi cu satul Izvoarele (fost Pârjoala), din judetul Constanta, Sucidava dobrogeana este mentionata de Tabula Pentigeriana de Itinerarium Antonini, de catre o inscriptie din vremea lui Aurelian si a alte izvoare antice. Al doilea grup de suci a trecut la nord de Dunare si s-a asezat la apus de gura Oltului, în câmpia româneasca. Acolo au fondat cetatea Sucidava, localizata precis dupa inscriptii si dupa Procopius, la Celei-Corabia în jud.Olt. Sapaturile arheologice au identificat la Celei o fortificatie a sucilor sub temeliile cetatii romano-bizantine si o asezare a lor în zona înconjuratoare. Numai cetatea a fost distrusa de romani mai înainte de cucerirea Daciei. Asezarea civila s-a mentinut, putându-se constata ca a avut legaturi economice cu lumea elenistica si cu negustorii romani din vremea republicii. Sub stapânirea romana din sec. II-V e.n., sucii din câmpia româneasca au fost organizati într-un territorium Sucidavense de caracter civil si militar. De la Aurelian pâna la invaziile hunilor a rezidat acolo un prefect al Legiunii V Macedonica, ce-si avea sediul principal pe malul opus, la Oescus (Ghighen, în Bulgaria). La Sucidava, ceramica dacica a sucilor si alte materiale pot fi urmarite din sec. II î.e.n., pâna în sec.IV e.n.. Ultima mentiune a toponimului sub forma Sycibida o avem de la Procopius.

Dumitru Tudor, Sucii, in Magazin istoric, anul X, nr. 7 (112), iulie, 1976, p. 33-34.

Hristo M. Danov, Tracia anticǎ, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976;

Manfred Oppermann, Tracii. Între arcul carpatic şi Marea Egee, Editura Militarǎ, Bucureşti, 1988.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Singii

     Neam de origine geto-daca, localizat pecursul inferior al Muresului, unde se afla localitatea SINGIDAVA pomenita de Ptolemeu si indentificata cu dava descoperita la Cugir. Neamul singilor era destul de numeros incit ajunsesera sa se intinda pina la Dunarea de Mijloc, in zona de azi a Belgradului unde intemeiaza o alta cetate pe care celtii aveau sa o numeasca SINGIDUNUM. Aceisi singi par sa fi migrat spre vest pina in Moravia, unde se afla localitatea SINGONE si spre sud pina in peninsula calcidica (nordul Greciei) unde este atestata o localitate numita SINGOS din carea derivat si numele golfului din apropiere, Singiticus.

Constantin Preda, Singii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 11 (128), nov. 1977, p. 47-48

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Siensii

     Alaturi de celelalte populatii din Dacia, pe care Ptolemeu le înregistra pe la mijlocul sec.II e.n., sunt mentionati si siensii. Dupa calculele lui V.Pârvan, siensii ar fi locuit de-a lungul râurilor Ialomita si Buzau , adica în partea de nord- est a Munteniei, corespunzatoare judetelor Buzau si Braila. Cercetarile numismatice recente, bazate pe o mai buna cunoastere a monedelor geto-dacice de tip Dumbaveni si Înotesti-Racoasa, au dus la identificarea unei importante uniuni de triburi, care se întindea de la râu Buzau si pâna pe cursul inferior al Siretului. Aceasta uniune de triburi ar putea fi constituita de neamul siensilor care, în acest caz, trebuie sa fi ocupat o zona mai mare fata de cea propusa de V.Pârvan. Important de amintit în aceasta privinta este faptul ca, însa din sec.III î.e.n., getii din aceasta regiune, siensii de atunci sau de mai târziu, au jucat un rol deosebit de însemnat de viata politica si economica a oraselor grecesti de pe coasta de vest a Marii Negre

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Serdii

     Trib tracic care a locuit in vestul actualei Bulgarii, mai exact in jurul actualei capitale Sofia. Din istoria serdilor stim doar ca au fost invinsi, in anul 29 ien , de catre M. Licinius Crassus. Centrul lor se numea Serdica ( azi Sofia) Cercetarile invatatilor bulgari ( Boris Gerov; Velizav Velkov) , au stabilit cu destula precizie evolutia acestui centru, de care se leaga istoria serdilor de-a lungul epocii romane. Serdica s-a bucurat de o mare faima in sec. IV en, astfel incit imparatul Constantin cel Mare ( 307-337 en) ar fi dorit sa-si transfere aici capitala imperiului. In anul 447, hunii, condusi de Attila au distrus infloritoarea asezare , care a fost refacuta mai tirziu, in vremea lui Justinian ( 527-565) ; din acea perioada , este atestata existenta unei mari biserici inchinata "Sfintei Intelepciuni" ( in lb. Greaca =Hagi Sofia) de unde vine numele actualului oras. Tot serdii au fost si principalii locuitori ai unei diviziuni administrative de origine elenistica, strategia Serdike, inclusa in vremea lui Hadrian ( 117-138 en) in teritoriul orasului Serdica.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Sacii

     Tribul sacilor este mentionat de istoricul Aurelius Victor. Despre localizarea lor s-a pronuntat Vasile Pârvan, care, în monumentala sa lucrare Getica, propune ca origine a acestora zona din jurul orasului de pe Dunare, Sacidava (azi punctul Muzait, comuna Dunareni), la sud de Axiopolis (azi Cernavoda). Mentionata în Notitia Digniatum Orientis ca sediu al unui cuneus equitum scutariorum (formatiune militara), localitatea amintita a facut în ultima vreme obiectul unor intense cercetari datorate arheologului C. Scorpan, ale caror rezultate sunt publicate în revista constanteana Pontica. De aici rezulta ca în preajma unei asezari indigene- care trebuie sa fi purtat numele de Sacidava - s-a instalat, pe la începutul sec.II e.n., un castru a carui viata dureaza pâna în primele decenii ale sec.VII e.n.. De evolutia acestor doua unitati, castru si asezarea indigena - trebuie legata istoria sacilor în epoca romana, care, în aceste conditii, pot fi de asemenea, considerati un neam getic.

Al. Suceveanu, Neamuri si triburi tracice, in Magazin istoric, anul X, nr. 8, (113), august, 1976, p.44-45.
I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Ratacensii

     Sunt pomeniti, de Ptolemeu, în grupa neamurilor din partile centrale ale Daciei. Au fost considerati fara rezerve de origine dacica si plasati în platoul transilvanean dintre Târnave si Somes (V.Pârvan, Getica). În ultima vreme, ei au fost identificati cu uniunea de triburi dace de pe valea Muresului si a Târnavelor, întinzându-se spre sud pâna la Carpati.
     Aceasta uniune de triburi corespunde monedelor de tip Radulesti-Hunedoara, Aiud-Cugir si Petelea, precedând, din timp, momentul unificarii de catre Burebista.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Predavensii

     Vorbind despre neamurile din centrul si vestul Daciei, autorul Geografiei, Ptolemeu, pomeneste si pe predavensi, de asemenea de origine dacica. Ei pot fi localizati la nord de Muresul inferior, pâna aproape de Crisuri, ceea ce îi determina pe predavensi cu purtatorii monedelor dacice de tip Toc-Cherelus, care, la sfârsitul sec.II si începutul sec.I î.e.n., au locuit în partile din dreapta Muresului de Jos.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Potulatensii

     Neam dacic, pomenit de asemnea de Ptolomeu prin cele care locuiau în Dacia. Dupa opinia lui V.Pârvan, acest neam ar fi populat partile de nord ale Olteniei si zona deluroasa din vestul Munteniei. În parte localizarea potulatensilor coincide cu aceea a uniunii de triburi corespunzatoare monedelor geto-dacice de tip Adâncata-Manastirea, întâlnite mai frecvent în estul Olteniei si nord-vestul Munteniei (a doua jumatate a sec.II.î.e.n.).

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Pierii

     Trib tracic, alungat prin lupta din Pieria de catre regele Alexandru al Macedoniei, tatal lui Perdiccas. Ulterior pierii s-au stabilit in zona de la poalele muntelui Pangeu, dincolo de Strymon unde exista si un golf numit Pieria (Tucidide). Sint cunoscute doua cetati ale lor : Phagres si Pergamos. Herodot ne spune ca impreuna cu satrii si odomantii, pierii lucrau in minele de aur si argint ale muntelui Pangeu si tot el afirma ca in armata regelui persan Xerxes, intre pedestrimea recrutata pe coastele Traciei se aflau si pieri.
     Strabon spune ca pierii au ajuns sa locuiasca versantul de nord al muntelui Olimp. Din vechea lor tara ei au adus cultul unor divinitati ale muzicii, de origine tracica (ca ritm, melodie, instrumente). Tot Strabon ne spune ca grecii numeau muzele "pieride". Poetul latin Ovidiu intrebuinteaza în "Tristele" expresia corul pieridelor.

Ghe. Poenaru Bordea, Pierii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 11 (128), nov. 1977, p. 48
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Piefigii

     Printre neamurile din Dacia, mentionate de Ptolemeu în Geografia sa se întâlneste si numele piefigilor. Toti istoricii sunt de acord în a le atribui o origine certa geto-dacica. V.Pârvan (Getica) i-a localizat în Câmpia munteana, aproximativ în fostul judeti Vlasca si în actualele judete Ilfov si Ialomita, iar mai recent R.Vulpe i-a plasat pe valea Argesului, în jurul asezarii getice de la Popesti (jud.Ilfov), identificata de acelasi autor cu "orasul" Sornum, mentionat de Ptolomeu.
     Dupa toate probabilitatile, neamul piefigilor este unul si acelasi cu marea uniune de triburi getice din secolele III-I î.e.n., determinata pe baza studiului monedelor geto-dacice de tip Vârteju - Bucuresti. Începuturile ei pot fi urcate în timp pâna în vremea regelui Dromichete, când getii se afirma prin victoriile repurtate în doua rânduri asupra armatei lui Lisimah.
     În perioada imediat premergatoare lui Burebista,uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei - foarte probabil acel neam al piefigilor - reprezinta cel mai important centru economic si politic din toata Dacia. Acest nucleu getic va constitui daca nu principalul, unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Piarensii

     Aceste triburi traco-getice, au fost situate de Ptolemeu tot în Europa in provincia Moesia Inferioara (N-E Bulgariei). Presupunând ca geograful antic ar fi transmis gresit numele piarensilor, învatatii socotesc ca denumirea tribului trebuie legate de localitatea Apiaria (azi Riahov), care ar fi fost capitala sa si care s-a dezvoltat cu deosebire în sec.IV-VI. O ipoteza plauzibila, tinând seama ca acest trib e cunoscut si sub numele de appiarensi.

Al. Suceveanu, Piarensii si Dimensii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 3 (120), mar., 1977, p. 51

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Ordessensii

     Populatie getica de pe valea riului Ordessos ( Arges ) mentionata  de Herodot ( IV, 48 ). Numele ca atare nu este cunoscut si din alte izvoare.  http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Orrescii

     Trib de etnie înca nesigura, poate tracic. Mai multi autori antici (Polybiu, Titus Livius, Strabon, Pliniu cel Batrân), îl amintesc sub numele de ORESTI si-l situeaza la sud de triburile ilirice din Epir. Locuind undeva între Axios (Vardar) si Strymon (Struma), la apus de edoni, bisalti, derroni, nu departe de zona miniera a Pangeului, tribul Orrescilor îsi semneaza, între 520-500 î.e.n. octodrahmele si staterii de argint cu legenda - transcrisa de noi cu caractere latine - ORRESKION sau ORHESKION.
     Tipul iconografic al primelor, pe aversul carora este reprezentat un luptator cu doua lancii în mâna, în picioare, care încearca sa stapâneasca doi boi, este foarte apropiat de cel folosit de Bisalti, în timp ce imaginea de pe stateri, înfatisând un centaur rapind o nimfa, seamana foarte mult cu reprezentarile de pe monedele similare emise de Zaieli.
     Împreuna cu alte monede, emisiunile orrescilor s-au gasit în tezaurele monetare de la Ishtib si Nevrokop (Bulgaria), precum si în trei tezaure descoperite în Egipt (Fayum, Asyut si Athribis - azi Benha el Asl), îngropate între circa 500 si 460 î.e.n.   http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Oinensii

     Tot în partea de rasarit a provinciei romane Moesia Inferior, a locuit si tribul traco-getic al oinensilor. Daca localizarea lor este corecta, este posibil ca ei sa fi ocupat partea de vest a Dobrogei centrale. Nici despre capitala acestui trib nu avem indicatii. Amintim doar, ca o simpla ipoteza, faptul ca Zyraxes, unul din dinastii cu care a luptat M. Licinius Crassus în 29/28 î.e.n., îsi avea capitala Genucla, undeva pe Dunare (asa cum spune Cassius Dio). Dar, ca si în cazul Arcidavei, multe alte centre indigene (de ex. Troesmis-Iglita, Capidava, etc) pot fi considerate drept capitala a oinensilor.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Odrisii

     Unul din cele mai importante triburi tracice ,locuind pe ambele maluri ale riului Tonzos (azi Tunja) pina in apropierea Apoloniei, ocupind astfel centrul Traciei. Inca din sec.V Herodot si Tucidide mentioneaza existenta unui regat odris care s-ar fi intins de la Abdera si pina la gurile Dunarii. Intemeietorul acestui regat este Teres I (aprox. 470-440 i.e.n.). Urmasul lui , Sitalkes I (aprox. 440-424 i.e.n.) a purta o serie de lupte cu scitii din nordul Dunarii si a dus o politica de buna intelegere cu grecii din Abdera si incheind aliante cu Atena. Sub acest cirmuitor, regatul odris, avind o buna organizare interna si intemeindu-si autoritatea pe supunerea celorlalte semintii trace si pe tributul platit de unele cetati grecesti, a cunoscut maxima sa inflorire. O vreme in partea de apus a Traciei a domnit fratele lui Sitalkes, numit Sparadokos dar atenienii au ridicat impotriva acestuia, datorita politicii sale ostile, pe Perdiccas, regele Macedoniei si pe Sitalkes. Sparadokos, invins se refugiaza la sciti dar este predat odrisilor. Urmasii lui Sitalkes, Seuthes si Cotys au continuat politica predecesorilor lor, in schimb pe vremea lui Kersebleptes (341 i.e.n.) regele Filip II, regele Macedoniei , cucereste regatul odris.

     Sint cunoscuti mai multi regi odrisi care au emis monede de argint si de bronz cu legende in greaca: Sparadokos, Amadokos II, Teres II,  Ketriporis, aratind prin aceste monede prosperitatea regatului.
     Cu toate ca Alexandru cel Mare a antrenat in campaniile sale din Asia pe multi traci, multi din cei ramasi au format nuclee de rezistenta care au dat mult de furca macedonienilor mai ales sub conducerea lui Seuthes (313 ien).
     In 277 i.e.n., celtii instalati in Balcani, infiinteaza un regat cu capitala la Tylis si ajung sa controleze triburile trace. Dupa sase decenii, aproximativ in 218 i.e.n., o rascoala pune capat dominatiei celte. In secolul urmator sint mentionati alti conducatori odrisi: Amadokos cucereste orasul Philipopolis, Cotys este recunoscut de romani (168 ien) ca rege al odrisilor. Regele Diegylis a ocupat teritorii in sudul Traciei si a distrus Lysimacheia si apoi Sadalas care are relatii cu Messembria si triumvirul Marcus Antonius cam prin anii 45-42 i.e.n. Urmeaza unirea dinastiei odrise cu cea a sapeilor, o alta semintie traca si transformarea regatului odris in regat clientelar Romei. Romanii vor incredinta dinastiei odriso-sapeice conducerea si apararea unei zone foarte intinse, de la gurile Dunarii si pina in nordul Greciei. In anul 46 e.n, profitind de uciderea regelui Rhoemetalces III, imparatul roman Claudius va desfiinta regatul odris, transformind partea de la sud de muntii Haemus (Balcani) in provincia Tracia.

-Ghe. Poenaru Bordea, Al. Suceveanu, Odrisii, in Magazin istoric, Anul X, nr. 7 (112), iulie, 1976, p. 33
-Hristo M. Danov, Tracia anticǎ, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976;
-Manfred Oppermann, Tracii. Între arcul carpatic şi Marea Egee, Editura Militarǎ, Bucureşti, 1988;
-Z. H. Archibald, The Odrysian Kingdom of Thrace: Orpheus Unmasked, Clarendon Press, Oxford University, 1998;
-Radu Vulpe, L'age du fer dans les regions thraces de la Peninsule Balcanique, Paris, 1930.
http://www.prehistoire.e-monsite.com/ 
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Odomantii

     Neam trac numeros, pomenit des in izvoarele antice: Herodot, Aristofan, Tucidide, Strabon, Pliniu cel Batrin si Stephanos din Bizant mentioneaza teritoriul locuit de odomanti ca fiind cuprins intre fluviul Strymon (Struma) si Nestos (Mesta), la nord de orasul Siris (azi Serres). De la Herodot aflam ca ei lucrau in bogatele mine de aur si argint ale muntelui Pengeu (azi Pirnar-dag, Kusnita) Odomantii sint pomeniti si de Aristofan in comedia "Acarnienii", reprezentata la Atena in 425 i.e.n. Theoros, sol al atenienilor la curtea regelui odris Sitalkes il caracterizeaza ca fiind neamul cel mai razboinic din Tracia. Tucidide scrie despre sprijinul militar dat de odomanti sub conducerea regelui lor Polles, atenienilor in anul 422 î.e.n. in timpul razboiului peloponesiac.

     Cleon, om politic atenian, a asteptat la Eion intoarcerea soliilor trimise lui Perdiccas, caruia ii cerea sa vina cu armata, potrivit prevederilor aliantei si  in Tracia, lui Polles, regele odomantilor. De aici rezulta ca in fruntea tribului se afla un basileu cu atributii militare. Atenienii contau pe sprijinul regelui trac caruia ii cereau sa aduca cat mai multi traci. http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Obulensii

     Trib traco-getic mentionat de Ptolemeu ca locuind în partea de rasarit a provinciei romane Moesia Inferior,  adica în actuala Dobroge. Acelasi geograf antic precizeaza ca tinutul obulensilor se afla la nord de cel al crobizilor. Asadar, daca informatiile despre localizarea crobizilor parvenite din antichitate, cât si recentele cercetari de toponimie antica sunt corecte, ar fi posibil ca obulensii sa fi ocupat partea de est a Dobrogei centrale.
     Nu avem nici o indicatie privind capitala acestui trib. O ipoteza în acest sens poate fi sugerata de o recenta informatie epigrafica, potrivit careia în limitele teritoriului histrian din epoca romana a existat localitatea Arcidava, cândva sediul unei importante uniuni getice - poate a obulensilor - cu care grecii de pe litoral au cautat sa întretina relatii cât mai prietenesti.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Revista National Geographic: «Dacii erau plini de aur!»

     Povestea tezaurului din vechea Dacie a strămoşilor noştri, cu capitala la Sarmizegetusa Regia, este relatată pe larg pe site-ul revistei National Geographic. “Contemporani misterioşi ai romanilor”, dacii sunt consideraţi nişte oameni foarte bogaţi, care nu făceau economie la aur, dovadă fiind brăţările găsite în cetăţile lor, în greutate de câte un kilogram.

     Locuită în antichitate de geto-daci, Dacia era, acum aproape două milenii, o ţară bogată în resurse, întinsă între râul Tisa (la vest), râul Nistru şi Marea Neagră (la est), Dunăre (la sud) şi Carpaţii Păduroşi (la nord).
     Conform unui articol recent al publicaţiei National Geographic, “dacii au locuit în Transilvania cu multe secole înainte ca Bram Stoker (n.r. - scriitorul romanului “Dracula”) să viseze la Dracula şi nu au lăsat nici o scriere, dar erau plini de comori, după cum au şi bănuit istoricii. Aveau aur din  abundenţă şi nu făceau deloc economie atunci când îl foloseau, dovadă fiind brăţările masive, de câte un kilogram, găsite în Transilvania”.

     Revista National Geographic , aduce în discuţie bogăţia în resurse minerale a strămoşilor noştri, citând un studiu realizat de cercetătorul român Bogdan Constantinescu, în care acesta afirmă că aurul din care au fost confecţionate cele 24 de brăţări descoperite în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, între 2000 şi 2007, provine din două râuri vecine cetăţii, şi nu din Grecia, cum s-a crezut la un moment dat.
     12 din cele 24 de brăţări descoperite la Sarmizegetusa, în intervalul 2000-2007, sunt expuse astăzi la Muzeul de Istorie din Bucureşti, fiind recuperate din mâna hoţilor, care le dezgropaseră ilegal. Celelalte 12, cel mai probabil vândute pe piaţa neagră a antichităţilor, sunt căutate încă de autorităţi.

Cinci planete similare Pământului, descoperite în galaxia noastră

     Telescopul Kepler trimis în spaţiu de NASA a descoperit recent cinci planete asemănătoare Terrei care orbitează în jurul unor stele şi sunt situate în galaxia noastră.

     Potrivit CNN News, aceste planete au dimensiuni asemănătoare Pământului şi orbitează în jurul sorilor lor, la distanţe care ar permite dezvoltarea vieţii aşa cum o ştim noi, deoarece există şanse mari ca pe suprafaţa lor să existe apă, un element esenţial în existenţa vieţuitoarelor care locuiesc pe Terra.

     Se pare că aceste cinci planete descoperite de satelit au nişte sori mai mici şi mai reci decât Soarele.

     Kepler a mai descoperit alte şase planete care orbitază în jurul aceleiaşi stele,  situată la circa 2.000 de ani lumină depărtare de noi, dar care sunt mult mai mari decât Pământul.

Surse:  nasa.gov  ,  libertatea.ro

NASA trebuia să anunţe pe 15 noiembrie 2010 o nenorocire?

”Găurile negre produse la CERN au scăpat de sub control”, spun specialiştii.
     Pe 15 noiembrie 2010 NASA a ţinut omenirea cu sufletul la gură timp de aproximativ 10 ore. Agenţia cosmică anunţase dimineaţa că va face publică descoperirea unui „obiect excepţional” în vecinătatea cosmică a Pământului.
     Toată lumea se aştepta să se anunţe contactul cu extratereştrii sau o nenorocire care ar urma să vină din Cosmos, adică ceva într-adevăr excepţional! Dar NASA a anunţat o copilărie, despre o gaură neagră descoperită cu 30 de ani în urmă... A făcut NASA o gafă?

      În dimineaţa zilei de 15 noiembrie, NASA a anunţat mass media că la ora 19.30 va anunţa descoperirea unui obiect excepţional în vecinătatea cosmică a Terrei. Această declaraţie fulminantă păreau să pregătească locuitorii Terrei pentru un fenomen epocal, ieşit din comun, şi a fost făcută foarte sobru, cu mare pompă şi încărcat de gravitate.
     La ora 19.30, ora Bucureştiului, toată omenirea era cu sufletul la gură să afle despre ce e vorba. La momentul cu pricina, Agenţia spaţială anunţă că a descoperit o gaură neagră la 50 de milioane de ani lumină de Terra – adică o informaţie banală din punct de vedere ştiinţific. La doar 35 de milioane de ani lumină se află o altă gaură neagră, mai mare şi mai fioroasă. Mai mult, despre existenţa obiectului cosmic ”excepţional” se ştia de 30 de ani, deci, practic nu a fost nici o informaţie nouă. De ce tot acest circ?

”Omenirea a trecut printr-o mare primejdie”
     ”Este sigur că anunţul făcut de NASA ascundea un fapt mult mai grav, probabil copleşitor de important pentru umanitate, posibil funest, dar a cărui neralizare a făcut mutarea atenţiei opiniei publice pe o descoperire minoră, obişnuită, care nu iese din tiparele activităţii cotidiene a astronomilor. Despre ce este vorba? Unii specialişti, mai cu seamă chinezi şi cei ruşi, acuză savanţii care lucrează la acceleratorul de particule CERN, Geneva, că ar fi scăpat de sub control experimentele şi că în prezent ar produce, în mod straniu, găuri negre în diferite locuri din Univers a căror naştere, evoluţie şi dispariţie nu mai pot fi anticipate şi cu atât mai puţin, controlate. Adică posibila apariţie a unor găuri negre în zonele apropiate galaxiei noastre, sau chiar în apropierea sistemului solar, sunt efecte ale experimentelor de la CERN. Ca atare, NASA se pregătea să anunţe o asemena apariţie catastrofală, scăpată de sub control, în vecinătatea Pământului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat în cele aproximativ 10 ore de suspans, şi atunci oficialităţile au deturnat atenţia cu un anunţ copilăresc despre cea mai tânără gaură neagră. Practic, se pare că omenirea a trecut printr-o mare primejdie în data de 15 noiembrie”, ne-a declarat gen. dr. Emil Străinu , specialist în ameninţări neconvenţionale.

La CERN s-a produs antimaterie
     CERN este un accelerator de particule construit la Geneva, care încearcă să recreeze condiţiile din momentul formării Universului şi găsirea ”particulei lui Dumnezeu” - adică acel ceva care a generat materia - prin ciocnirea a două fluxuri de particule accelerate la viteze apropiate de cele ale luminii. Dar particula lui Dumnezeu este greu de controlat, în sensul că aceasta poate produce şi găuri negre.
     O gaură neagră este o porţiune de spaţiu cosmic care are o concentraţie de masă imensă, iar câmpul ei gravitaţional este atât de puternic încât înghite tot ce are în jur, de la planete la radiaţie luminoasă. Au fost nenumărate voci care au atenţionat că experimentele de la CERN sunt periculoase. Acceleratorul a pornit oficial în 2008, dar din cauza unor defecţiuni ciudate (cea mai haioasă declaraţie a fost cea din 3 noiembrie 2009, despre o pasăre cu o bucată de pâine în cioc care ar fi scăpat firimituri şi a fi declanşat un scurt circuit în CERN), abia în toamna anului trecut a anunţat că ciocnirea fluxurilor de particule s-a produs, dar nu s-a spus ce a rezultat de aici.
     Totodată, savanţii de la CERN au anunţat că au reuşit, pentru prima oară în decursul istoriei omenirii, să menţină stabili, pentru o fracţiune de secundă, 38 de atomi de antimaterie. Antimateria este opusul materiei, iar la contactul lor, cele două forme de existenţă se anihilează reciproc cu o degajare uriaşă de energie. Dacă se va putea stabiliza, antimeria va fi folosită în viitor pentru alimentarea cu energie a navelor cosmice.

Surse:  nasa.gov  ,  libertatea.ro 

Eclipsa de soare vizibila din Romania

     O eclipsa partiala de Soare va putea fi vazuta azi 4 Ianuarie 2011 in Romania, incepand cu ora 9.05 in estul tarii si cu 9.13 in vest, acoperirea maxima a Soarelui de catre Luna fiind intre 75% (in sudul si sud-estul tarii) si de 78% (in nord-vest), informeaza Observatorul Astronomic din Capitala.     Maximul eclipsei se va produce in jurul orei 10.35, pentru centrul tarii, cu o acoperire a Soarelui de 76%.
     Inaltimea Soarelui deasupra orizontului va fi destul de mica (17 grade), iar eclipsa ar putea sa nu fie vizibila dintre blocuri. Astfel, Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu" recomanda ca eclipsa sa fie observata dintr-un parc unde orizontul sud-estic este liber.
     Pentru ca Soarele va fi acoperit destul de mult, se asteapta ca in timpul maximului sa se observe o scadere a luminozitatii mediului ambiant, timp de aproximativ 30 de minute, centrate pe momentul maximului.
     Eclipsa poate fi observata fara instrumente astronomice, oamenii putand privi spre Soare, in siguranta, folosind un filtru de sudura verde.
     Eclipsa se va termina in Romania in jurul orei 12.07. Ea va mai fi vizibila in Europa, nordul Africii si centrul si vestul Asiei.
     Urmatoarea eclipsa de Soare vizibila din Romania se va produce pe 20 martie 2015.

Eclipsa de Soare
     O eclipsă de Soare se produce când Luna trece între Pământ și Soare, prin fața Soarelui. Văzut de pe Pământ, discul Lunii e de obicei mai mare decât cel al Soarelui și, dacă se interpune între privitor și Soare, îi "blochează" lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Pământ. Când discul Lunii acoperă în întregime pe cel al Soarelui imaginea luminoasă obișnuită a Soarelui este blocată complet și, pentru o anumită zonă de observație, eclipsa de soare este totală. Eclipsele totale de Soare permit executarea unor studii astronomice mai interesante, dar au loc mult mai rar decât cele parțiale.
     Fiecare eclipsă de Soare are o poziție proprie și se poate vedea doar dintr-o zonă anume de pe glob.
     Pentru a observa cu ochiul liber o eclipsă de Soare, de orice tip ar fi ea, este nevoie de un filtru solar. Fără acest filtru observarea eclipsei duce la accidente grave ale ochiului, care pot ajunge până la orbire. Filtrul cel mai accesibil este filtrul de sudură mai dens. Filtrul ideal, numit filtru Mylar, este o peliculă aluminizată prin care nu trec radiațiile periculoase.

Tipuri  de  Eclipsa
     Eclipsa totală - are loc atunci când Soarele este obturat complet de Lună. Lumina strălucitoare a Soarelui este înlocuită timp de câteva minute de silueta întunecată a Lunii. Totuși, coroana Soarelui, mult mai strălucitoare decât Luna, rămâne vizibilă. În timpul oricărei eclipse, eclipsa totală este vizibilă doar pe o fâșie relativ îngustă de pe suprafața Pământului (vezi punctul negru din imaginile alăturate).
     Eclipsa inelară - apare atunci când Soarele și Luna sunt aliniate exact cu Pământul, și diamentrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui. Din Soare se mai vede doar marginea, în formă de inel strălucitor ce înconjoară Luna întunecată. Eclipsele de Soare inelare sunt un eveniment astronomic rar.
     Eclipsa hibrid - este o eclipsă intermediară între o eclipsă de Soare totală și una inelară. În unele puncte de pe Terra poate fi văzută ca fiind totală, iar în altele apare ca fiind inelară. Și acesta este un tip rar întâlnit de eclipsă.
     Eclipsa parțială - apare atunci când Soarele și Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna obturează Soarele doar parțial. Acest fenomen poate fi observat de obicei de pe o mare parte a Pamântului, în special în exteriorul benzii de totalitate. Multe eclipse apar ca fiind parțiale deoarece umbra Lunii nu ajunge pe Pământ în întregime.

Producerea  unei eclipse
     Distanța Pământ-Lună variază cu până la 6% față de distanța medie. Din această cauză, mărimea aparentă a Lunii diferă ca efect al distanței până la Pământ, iar de aici apare diferența dintre o eclipsă totală și o eclipsă inelară. Distanța Pământ-Soare variază și ea în cursul unui an (o rotație completă a Pământului în jurul Soarelui), dar această diferență nu influențează prea mult tipul de eclipsă. În medie, Luna apare ceva mai mică decât Soarele (pe bolta cerească, în acest caz ne referim la dimensiunea aparentă și nu la dimensiunea reală), și deci majoritatea eclipselor centrale sunt eclipse inelare. Doar atunci când Luna este ceva mai aproape de Pământ decât în medie, aproape de perigeu, avem parte de o eclipsă de Soare totală.
     Luna orbitează în jurul Pământului în aproximativ 27,3 zile. Această perioadă este cunoscută drept "luna siderală". Însă, în timpul unei luni siderale, Pământul a înaintat și el în mișcarea sa de revoluție; făcând o medie între timpul dintre două faze identice (de obicei, Lună nouă) și luna siderală obținem 29,5 zile. Acest răstimp este cunoscut ca "lună sinodică".
     Pe traiectoria sa Luna traverseaza ecliptica de la sud spre nord, când e la nodul ascendent, și invers, când e la nodul descendent. Nodurile lunare au o mișcare graduală într-un sens retrograd din cauza gravitației Soarelui, iar un circuit complet se termină o dată la 18,6 ani. Aceasta înseamnă că timpul dintre două treceri ale Lunii prin nodul ascendent este ceva mai mic decât luna siderală. Această perioadă se numește "lună draconică" (sau "nodică").

Explicatia aparitiei eclipselor de soare.

Eclipsa totala  de  soare  din 1999.

Fazele  eclipsei  totale  din  2006

http://www.astro-info.ro/

http://ro.wikipedia.org/